Amenzi pentru grămezile de moloz uitate după demolarea garajelor
Foto: Marius Negri

Amenzi pentru grămezile de moloz uitate după demolarea garajelor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Gălăţenii din Mazepa I, care şi-au demolat garajele pentru a face loc primei parcări supraetajate pe care autorităţile o vor construi în oraş şi au lăsat dezastru în urmă, riscă să fie amendaţi.

În urmă cu aproximativ o săptămână, după vizita noastră în cartierul Mazepa I, în zona Ancora, scriam că gălăţenii care locuiesc la blocul R5 şi în apropierea acestuia, par condamnaţi să trăiască cu o privelişte dezolantă, până când vor demara lucrările de restructurare urbană. Asta pentru că, în locul multora dintre garajele demolate, rămăseseră în urmă grămezi de moloz şi pământ, fiare, bucăţi de ciment, cărămizi, ba chiar, în unele locuri, şi gropi, întrucât unii dintre proprietarii construcţiilor nu s-au îngrijit să cureţe terenul în urmă, aşa cum se cuvine. Mulţi dintre cei care locuiesc la blocul R5 ne-au spus, dezgustaţi şi revoltaţi, că se simt sufocaţi de ruine şi le-au cerut autorităţilor să ia măsuri pentru ca terenul să fie curăţat.

"Este dezolantă imaginea. Arată zona aceasta ca după bombardament. Privesc de pe geam şi mă îngrozesc. Nu ştiu de datoria cui este de a strânge şi de a face curăţenie, dar sunt câteva garaje care au fost date jos şi aşa a rămas locul, plin de ruine", ni s-a plâns o doamnă, care locuieşte la blocul R5.

"Obligaţi să aducă terenul la starea iniţială"

Reprezentanţii Primăriei ne-au spus că proprietarii celor câteva zeci de garaje nu au doar obligaţia de a elibera terenul de construcţii, ci şi de a-l aduce "la starea iniţială", în sensul că oamenii trebuie să se îngrijească să cureţe suprafaţa vizată de proiectul de restructurare urbană. Mai mult reprezentanţii Biroului de Presă al Primăriei ne-au declarat că, potrivit dispoziţiilor transmise în vara anului trecut, când de altfel au şi început să fie puse la pământ garajele, proprietarii acestora aveau obligaţia să facă asta în termen de 20 de zile de la înştiinţare.

În condiţiile în care nu există un ordin de începere a lucrărilor pentru construcţia parcării supraetajate, întrucât nu a fost încheiat un contract cu un constructor până la acest moment, cel mai probabil, autorităţile au decis să dea dovadă de clemenţă şi să nu pună presiune pe posesorii de garaje. Şi astfel terenul ocupat de garaje s-a transformat într-un soi de groapă de gunoi. Cei care nu vor strânge deşeurile din construcţii rezultate din demolări riscă să fie amendaţi de către Serviciul de Protecţie a Mediului din cadrul Poliţiei Locală, cu sume cuprinse între 300 şi 1.000 de lei.

Reamintim că, în luna iulie a anului trecut, nu mai puţin de 39 de posesori de garaje, din zona blocului R5, au fost notificaţi de Primărie, iar în luna august au şi fost demarate demolările, câteva dintre acestea fiind puse deja la pământ.

Citit 4152 ori Ultima modificare Marți, 09 Ianuarie 2018 11:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.