V-aţi gândit vreodată câtă muncă respiră petalele unei flori pe care o dăruiţi? Cât timp, câtă atenţie şi câtă dragoste şi devotament a cerut capricioasa de la cei care au avut curajul să sădească o banală şi minusculă sămânţă în pământ? Nici eu nu m-am gândit, dar am aflat de la Tiţa Fuică, cea care, în urmă cu opt ani, a decis simplu să semene frumuseţe în vieţile oamenilor.
Familia Fuică din Valea Mărului a încercat întâi o afacere cu legume, însă nu au fost mulţumiţi. Din legătura cu pământul şi din dragostea Tiţei Fuică s-a născut ideea unei sere de flori. A fost muncă de Sisif, dar acum femeia ştie exact ce flori se cer, de unde cumpără cele mei bune seminţe, când se seamănă şi cum trebuie să ai grijă de nişte frunzuliţe, pentru a ajunge plantă în toată regula.
Într-o asemenea afacere, nu există pauză deloc. Şi pe timpul iernii se pun răsadurile pentru florile care apar devreme, primăvara, atunci când toată lumea cumpără astfel de bijuterii vii pentru persoanele iubite.
Cu toţii ne bucurăm de culoarea, prospeţimea, gingăşia şi aroma unei flori, dar habar nu avem că, în spatele câtorva clipe de încântare, sunt uneori chiar şi şase-şapte luni de istovire, de griji, mai ceva ca la nişte copii mici.
"Pentru o floare oferită unei doamne în martie se munceşte încă din iunie. Atunci o seamănă olandezul, iar noi o cumpărăm prin septembrie, când are doar două frunzuliţe cât bobul de mazăre. Toată toamna şi toată iarna avem grijă de ea. Sunt nopţi, când dă gerul, când nu dormim aproape deloc. Facem focul, ca să nu îngheţe plantele. Ne schimbăm cu rândul. Mai avem şi alte seminţe puse la încolţit. Într-o seră trebuie să avem până în 10 grade, în alta temperatura nu trebuie să scadă sub 20 de grade. Stăm legaţi de telefoane, nu pentru jocuri şi facebook, ci pentru starea vremii", îmi explică doamna florilor de la Valea Mărului.
Recunoaşte că munca le este răsplătită, că are clienţi care numai de la ea cumpără de mai bine de şase ani. Secretul florilor frumoase este simplu: dragoste. Altfel n-ai reuşi să stai treaz în miez de noapte geroasă, ca să verifici temperatura la milimetru şi să bagi în foc. Nu ţi-ai petrece ziua cu mâinile până la cot în pământ, n-ai sta de vorbă cu milioanele de frunzuliţe, nu le-ai şopti, nu le-ai fermeca să crească, să-şi iţească bobocii pe care apoi să-i înstrăinezi în lumea largă.
Cumpără oamenii flori? Cumpără! Pentru zilele festive, pentru evenimente deosebite, când sunt sfinţi în calendar, pentru grădini, dar şi zilnic pentru mormintele de la cimitir. Florile pentru morminte sunt cea mai bună afacere, sigur nu rămâi cu ele, zâmbeşte Tiţa, conştientă cumva de absurdul situaţiei. "O floare nu supără pe nimeni, viu sau mort", glumeşte ea, ca să risipească tensiunea. Că la flori nu trebuie să stai supărat, te simt imediat.
Trecem pe lângă straturi, ghivece mai mari sau mai mici, puse şiruri-şiruri, ca o pătură imensă de frunzuliţe. Frunzuliţe cât gămălia, explozii de culori şi, peste tot, o mireasmă de pământ reavăn. De viaţă. Rozmarin de Italia, iasomie braziliană, primule de Olanda, anemone de Spania, petunii de America.
A năvălit globalizarea florilor peste noi! Tiţa mă lămureşte că n-au avut altă soluţie. Au încercat cu seminţe româneşti la început, care sunt mai ieftine, dar nu sunt rentabile. Aşa că sunt nevoiţi să importe plante şi seminţe, dacă vor să aibă randament bun la flori de calitate.
"Omul, dacă e mulţumit, vine şi cumpără numai de la tine. De aceea, e important să aclimatizezi planta la condiţiile din România. Le ia direct mari, venite din Olanda, sau din altă parte şi nu ţin. Cele de la mine sunt adaptate la condiţiile de aici, sunt sănătoase. Poţi să faci plante noi şi din câteva frunze. Dar se vor ofili imediat. Planta de la mine rezistă, în timp ce una cumpărată de aiurea moare imediat. Când nu păcăleşti omul, l-ai legat de tine, vine şi cumpără mereu. Ăsta e genul de afacere pe care-l fac eu", spune mândră Tiţa, în timp ce mâinile nu-i stau o clipă din nesfârşita bibileală la creşa ei de flori.
