Avocata gălăţeană Ioana Dumitru a reuşit să obţină în instanţă primele două hotărâri definitive pronunţate de judecătorii Tribunalului Galaţi, care au dispus ca plata ratelor pentru viitor, în cazul a două împrumuturi în franci elveţieni, să se facă în lei, la o valoare "care nu poate depăşi cu mai mult de 20 la sută valoarea cursului de schimb din ziua contractării creditului". Concret, judecătorii gălăţeni au îngheţat, în premieră, valoarea cursului de schimb al francului elveţian. Am rugat-o pe Ioana Dumitru să ne ofere mai multe amănunte despre această premieră juridică.
- Aşadar, rata la care vor fi plătite împrumuturile, în urma acestor decizii, este puţin mai mare de jumătate faţă de cursul actual.
- Francul elveţian este acum 4 lei, iar ratele se vor plăti la 2,37 lei, într-un caz, şi 2,77, în celălalt. A fost o diferenţă de două luni între momentele contractării.
- Au mai existat numeroase procese pe aceeaşi temă care au fost pierdute de reclamanţi. Unde credeţi că se face diferenţa între deciziile instanţelor, pentru că este vorba practic despre aceeaşi problemă?
- Inclusiv eu am avut dosare pe care le-am pierdut pe aceste clauze. Până în octombrie 2016, nu a existat decizia 623/2016 a Curţii Constituţionale, care a detaliat şi a motivat, într-un mod benefic împrumutaţilor, teoria impreviziunii şi cazurile în care ea se aplică. Pe scurt şi pe înţelesul tuturor: această creştere a francului elveţian, în ritmul în care s-a produs raportat la leu, poate fi considerată un caz de impreviziune. Cum la fel poate fi considerată şi criza economică în care ne aflăm sau devalorizarea bunurilor, pentru că bunurile aduse ca garanţie la un credit în anul 2007 au cu totul altă valoare decât cele din 2017-2018. Toate aceste situaţii pot fi considerate ca făcând parte dintr-o impreviziune, şi atunci i s-a oferit posibilitatea instanţei să readapteze contractul încheiat între bancă şi împrumutat la noua situaţie economică şi să-i acorde acestui contract, în continuare, o utilitate socială.
Prin această decizie, revine în primul rând obligaţia băncilor să renegocieze contractele cu împrumutaţii, dar negocierea trebuie să fie efectivă, în sensul găsirii unei soluţii viabile pentru împrumutat, nu cum se făcea până acum. Am găsit, de exemplu, aşa-zise renegocieri făcute de bancă, în sensul că doi ani nu mai plăteşti comisionul de administrare, comision care se ridica la maximum 100 de franci. Dintr-o rată de 500, 600 sau chiar 700 de franci, scăzând 100 timp de numai doi ani, tot rămâne o sumă foarte mare pe care împrumutatul respectiv nu şi-o permite. Dacă băncile nu oferă această renegociere reală, împrumutaţii se pot adresa instanţei de judecată şi pot solicita readaptarea contractului.
Şi până la această decizie a CCR, instanţa putea interveni, pentru că legile pe care se sprijină erau aceleaşi. Poate a existat reţinere, poate alte motive... Dar Curtea Constituţională, prin această motivare extinsă, oferind în concret soluţii - atât pe noul Cod civil, unde impreviziunea este reglementată expres, cât şi pe vechiul Cod, unde nu era reglementată expres, dar putea fi interpretată din alte articole - a dat posibilitatea concretă instanţelor de judecată să o poată aplica.
Din acest motiv, deoarece această decizie a fost dată în octombrie 2016, iar motivarea a apărut în ianuarie 2017, anterior acestei date chiar litigii relativ identice au găsit soluţia contrară din partea instanţei, adică au fost respinse.
- Asta înseamnă că, de-acum încolo, toate procesele pe împrumuturile în franci elveţieni vor da câştig de cauză împrumutaţilor?
- Depinde de probarea condiţiilor fiecărui contract în parte. Chiar dacă vorbim de împrumuturi în aceeaşi monedă, fiecare contract şi fiecare împrumutat au particularităţile lor. Pentru că pot exista persoane care îşi permit să plătească ratele, dar, din varii motive, n-ar mai vrea. Or, acestora nu li se poate aplica, bineînţeles. Li se poate aplica doar persoanelor care, efectiv, nu-şi mai pot permite aceste rate fără să-şi pună în pericol viaţa socială. De asemenea, trebuie să se dovedească şi buna-credinţă a împrumutaţilor în executarea contractului, şi faptul că acesta se află în imposibilitate efectivă de a-şi achita ratele. Însă o anume soluţie nu este obligatorie şi nu poate fi generalizată la modul absolut.
- În Croaţia s-a dat o lege pentru conversia în moneda naţională a tuturor creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării, la toate băncile, precum şi schimbarea ratelor de dobândă din variabile în fixe.
- S-a încercat, după cum ştiţi, şi în România o astfel de lege, de îngheţare a cursului francului elveţian la un anumit nivel, poate nu chiar la cel din momentul încheierii contractului. Dar legea nu a trecut, pentru că s-a constatat că ar avea un impact devastator asupra sistemului nostru bancar. Şi atunci s-a ales această soluţie de compromis - Legea 77 din 2016, care priveşte darea în plată a bunurilor imobile aduse ca garanţie pentru stingerea datoriilor reieşind dintr-un contract de împrumut. Aceasta este legea care a fost considerată aplicabilă, posibilă la noi în ţară. Legea prevede şi patru condiţii pe care împrumutatul trebuie să le îndeplinească pentru a putea transmite proprietatea bunului adus ca garanţie pentru creditul acordat şi să scape de orice datorii viitoare reieşind din creditul respectiv: în primul rând, să fie un credit ipotecar, bunul adus ca garanţie să fie o locuinţă, valoarea creditului să nu depăşească 250.000 de euro şi persoana respectivă să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre definitivă pentru o infracţiune care are legătură cu creditul respectiv. Bineînţeles că băncile au considerat neconstituţionale aproape toate articolele şi au arătat că legea aceasta nu ar trebui să se aplice tuturor persoanelor, ci doar cazurilor sociale, cum a fost intenţia acestei legi. Şi atunci, Curtea Constituţională a analizat toate aspectele şi a pronunţat Decizia 623, prin care a arătat că Legea 77, a dării în plată, poate fi aplicată şi a extins sfera ei de aplicabilitate.
- În cele două cazuri pe care le-aţi câştigat, este vorba despre aceeaşi bancă?
- Nu, sunt bănci diferite.
- Ne puteţi spune şi numele?
- Sunt bănci cunoscute, dar chiar nu contează numele lor, ci clauzele contractului şi situaţia împrumutaţilor.
- Fără îndoială, este o reuşită pentru dvs. pe plan profesional. Despre impactul social al acestor sentinţe ce ne puteţi spune?
- Am cunoscut destule cazuri în care oamenii chiar au trecut prin tragedii. Şi-au pierdut locuinţa, s-au destrămat familii, au ajuns să locuiască unul cu chirie, unul prin altă ţară, din aceste motive strict financiare. Nu mai vorbesc de cazuri mai grave, când oamenii s-au îmbolnăvit. Pentru mine, impactul emoţional chiar este mare. Iar pentru clienţi este o reuşită fantastică, oamenii au plâns când au auzit decizia şi nu le-a venit să creadă.
Impreviziunea. "Elementul fantastic" al Deciziei 623
Avocata Ioana Dumitru ne-a spus că Decizia 623 a Curţii Constituţionale, privind Legea 77 a dării în plată, poate fi aplicată, practic, la toate contractele. "Poate fi vorba de un împrumut de nevoi personale sau de unul obţinut prin programul "Prima casă", poate fi orice contract încheiat de un consumator cu un profesionist, pentru prestarea de servicii, deci nu vorbim doar de contracte de împrumut. Aici este inovaţia şi chiar elementul îmbucurător adus de această decizie a Curţii Constituţionale. Practic, s-a ajuns prin această decizie la scopul iniţial pe care l-au avut în vedere iniţiatorii legii dării în plată. Prin previziune, s-a oferit posibilitatea instanţelor de judecată de a readapta contractul prin aşa-zisa îngheţare a cursului sau prin stabilirea unui plafon maxim până la care acest curs poate fi considerat ca făcând parte din sfera previzibilului pentru consumator. Pentru că Legea 77 oferea doar posibilitatea încetării contractului şi transmiterii proprietăţii către bancă. Nu oferea şi posibilitatea ca omul să-şi păstreze locuinţa, să-şi poată achita ratele şi să-şi poată continua şi viaţa, să poată trăi".
