Modernizarea Drumului de Centură, scoasă la licitaţie

Modernizarea Drumului de Centură, scoasă la licitaţie
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere şi modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galaţi au fost, în sfârşit, scoase la licitaţie de către Consiliul Judeţean. Valoarea totală estimată a contractului depăşeşte 117,7 milioane de lei cu TVA, adică peste 25,5 milioane de euro, ofertele sunt aşteptate până pe 31 octombrie 2018, iar criteriul de atribuire va fi "cel mai bun raport calitate - preţ".

"Durata prestării serviciilor de proiectare este de 150 de zile calendaristice (grafic februarie 2019 - iunie 2019) de la predarea amplasamentului, iar pentru execuţia lucrărilor nu se va depăşi termenul de 30 iunie 2021 (grafic iunie 2019 - iunie 2021)", cel puţin aşa scrie, negru pe alb, în documentaţia licitaţiei lansate ieri în Sistemul electronic de achiziţii publice.

Conform caietului de sarcini, documentele tehnice vor fi întocmite în vederea realizării lucrărilor cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În ceea ce priveşte execuţia lucrărilor, se doreşte extinderea şi modernizarea părţii carosabile la patru benzi de circulaţie, pentru a asigura creşterea vitezei de circulaţie, a siguranţei în trafic, reducerea noxelor şi a timpului de tranzit al oraşului. De asemenea, se are în vedere creşterea portanţei drumului de la trafic greu la trafic foarte greu, prin adoptarea unei structuri rutiere specifice.

Cea mai importantă componentă a investiţiei vizează realizarea unui viaduct (pod hobanat) care va asigura varianta ocolitoare a zonelor populate şi a zonei comerciale din cartierele Micro 38.

Conform caietului de sarcini, vor fi amenajate sensuri giratorii acolo unde se impun, va fi refăcută semnalizarea prin marcaje şi indicatoare rutiere, vor fi reabilitate trotuarele existente şi create facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, se va realiza o pistă pentru biciclişti şi canalizaţii noi pentru preluarea apei pluviale din platforma drumului. Durata contractului ar urma să fie de 29 de luni.

Reamintim că acesta ar putea fi cel mai important proiect de infrastructură al Galaţiului, din ultimele trei decenii, iar autorităţile judeţene sunt convinse că vor obţine finanţarea europenă pentru a-l transpune în realitate. Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a reiterat că exproprierile pentru extinderea la patru benzi a Drumului de Centură se vor face doar după ce instituţia va semna contractul de finanţare. Potrivit evaluărilor autorităţilor, suprafaţa ce urmează a fi expropriată pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură este de 13.044 de metri pătraţi.

Citit 13703 ori Ultima modificare Marți, 25 Septembrie 2018 11:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.