Document fals pentru restituirea unui Porsche. Culmea tupeului s-a finalizat cu dosar penal

Document fals pentru restituirea unui Porsche. Culmea tupeului s-a finalizat cu dosar penal

Maşina de lux este indisponibilizată încă din anul 2016
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova a prezentat poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi o procură falsă, în vederea restituirii unui autoturism aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Fapta a avut loc pe data de 10 octombrie 2018, în jurul orei 14,00, la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat în faţa poliţiştilor de frontieră pentru restituirea unui autoturism marca Porsche, aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi din anul 2016. Bărbatul a formulat o cerere în acest sens şi a anexat şi o procură în original eliberată de un notar public din Ucraina. Mai mult, cetăţeanul a depus autorităţilor de frontieră şi o traducere în limba română a documentului autentificat la notar şi un certificat de înmatriculare eliberat în luna februarie 2018 de autorităţile ucrainene pe numele N. Petro. 

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare la autorităţile din Ucraina, în urma cărora a rezultat că procura este falsă”, ne-a explicat Mădălina Carp, purtătorul de cuvânt al poliţiei de Frontieră Galaţi.

În urma celor constatate, bărbatul le-a spus poliţiştilor de frontieră că a primit documentele prin curier din Ucraina şi nu cunoştea că sunt false. Mai mult, acesta le-a mărturisit oamenilor legii că intenţia sa era să intre în posesia autoturismului, urmând apoi să îl restituie proprietarului.

„Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în anul 2016 la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, deoarece a făcut obiectul unui litigiu”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Bărbatul nu a reuşit să preia autoturismul, dar s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Ancheta este continuată de poliţiştii de frontieră, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Citit 4218 ori Ultima modificare Vineri, 12 Octombrie 2018 12:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.