Zeci de amenzi pentru marfă expirată şi promoţii înşelătoare. Controale la produse specifice sărbătorilor de iarnă
Foto: Iulia Kelt

Zeci de amenzi pentru marfă expirată şi promoţii înşelătoare. Controale la produse specifice sărbătorilor de iarnă
Comisarii CJPC Galaţi au făcut controale la peste 70 de comercianţi din municipiu şi judeţ
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a demarat, încă din luna noiembrie, o serie de  acţiuni tematice de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă, atât alimentare (carne, preparate din carne, produse de patiserie, ciocolată şi produse din ciocolată,  produse zaharoase, etc), cât şi nealimentare (jucării).

În această perioadă, controalele, efectuate atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, au vizat 55 de agenţi economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor alimentare. În urma verificărilor, comisarii CJPC Galaţi au constatat nereguli la 53 dintre cei 55 de operatori.

În ceea ce priveşte comercializarea produselor nealimentare, au fost verificaţi 12 operatori economici ce comercializau jucării, la toţi constatându-se abateri. Procentual, 45 la sută dintre jucăriile controlate au prezentat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor.

Calitatea produselor alimentare

Comisarii CJPC au avut în vedere mai multe criterii de verificare, unul dintre ele vizând încadrarea în data durabilităţii minimale/ data limită de consum, declarate de producător. "Jumătate dintre operatorii economici verificaţi comercializau produse de cofetărie, de patiserie sau preparate din carne cu termen de valabilitate depăşit", se arată într-un raport al CJPC Galaţi.

O atenţie deosebită a fost acordată calităţii produselor din carne oferite spre consum, acestea fiind verificate direct, dar şi prin analize de laborator. "Au fost prelevate două sortimente de preparate din carne şi transmise spre analiză Laboratorului Larex Galaţi. Dintre acestea, un sortiment a fost declarat neconform cu legislaţia în vigoare, constatându-se că valoarea determinată pentru proteină (10,71 la sută) este mai mică cu 28,6 la sută faţă de valoarea inscriptionaţă pe eticheta produsului (15 la sută), iar valoarea determinată pentru grăsime (8,64 la sută) este mai mică cu 29,2 la sută faţă de valoarea inscripţionată pe eticheta produsului (12,2 la sută)", se mai arată în raportul prezentat de CJPC la Prefectura Galaţi.

De asemenea, comsiarii au descoperit că trei vânzători din mediul rural comercializau carne de pasăre congelată (pulpe, aripi) care prezentau arsuri de congelare pe aproximativ 90 la sută din suprafaţă, unele dintre aceste produse fiind incomplet curăţate (având resturi de pene).

Atunci când au verificat respectarea temperaturilor de păstrare şi expunere, impuse sau declarate, comisarii au constatat că doi operatori economici aveau depozitate preparate din carne la temperatura mediului ambiant, deşi pe eticheta produsului era indicată o temperatura de maximum 8 grade Celsius.

Informarea şi promoţiile, înşelătoare

În urma controalelor efectuate s-a stabilit că aproximativ 30 la sută dintre magazine comercializau produse vrac fără să îşi informeze clienţii cu privire la termenul de valabilitate, precum şi la substanţele alergene componente. "15 dintre operatorii economici verificaţi aveau la comercializare produse care nu erau însoţite de niciun element de identificare din care să rezulte data durabilităţii minimale, ingredientele, condiţii de depozitare etc.", se mai arată în raportul CJPC.

Timp de aproape două luni, comisarii Protecţiei Consumatorilor au verificat promoţiile de la magazinele şi hypermarketurile de pe raza judeţului Galaţi şi au constatat că unii dintre aceştia utilizează practici comerciale incorecte. "Existau afişate promoţii de tipul «2 la preţ de 1» sau «oferte» la diferite articole expuse la comercializare (produse alimentare, produse de curăţenie) care s-au dovedit a fi înşelătoare. De asemenea, unele magazine comercializau diferite produse alimentare şi nealimentare (paste, conserve de peşte, materiale de curăţenie, detergent etc) declarate ca fiind «Numărul 1» în lume, în Europa sau în România fără ca această sintagmă să poată fi dovedită prin documente justificative", mai precizează raportul.

Avertismente, amenzi şi marfă confiscată

Conform directorului adjunct al CJPC Galaţi, Carmen Tudor, celor 53 de operatori economici la care au fost constate nereguli le-au fost aplicate şapte avertismente şi 46 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 111.000 de lei. De asemenea, s-a dispus măsura opririi definitive de la comercializare a 123,75 de kilograme de alimente, în valoare totală de 2.523 de lei, şi oprirea temporară de la comercializare a 256 de kilograme, în valoare totală de 3.250 de lei.

În cazul celor 12 magazine care comercializau produse nealimentare au fost aplicate cinci avertismente şi  şapte amenzi, în valoare totală de 28.400 de lei. Totodată, au fost oprite de la comercializare produse în valoare de 9.277 de lei.

Jucării din China, fără instrucţiuni în română

Angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi au verificat mai multe magazine care comercializează jucării. În urma verificărilor, la şase operatori economici au fost identificate abateri privind lipsa informaţiilor despre producătorul/ importatorul din România sau înscrierea incompletă a acestuia.

De asemenea, nouă operatori economici aveau expuse spre comercializare jucării, importate din China, la care nu sunt respectate în totalitate cerinţele generale de siguranţă, mai ales cele de etichetare, prevăzute de HG 74/2011 cu modificările aduse de HG 1075/2012. Astfel, se comercializau diverse jucării (figurine, maşinuţe, avioane, păpuşi etc) care prezentau pe etichete traduceri incomplete în limba română ale informaţiilor privind modul de utilizare sau ale avertismentelor generale.

"S-au găsit expuse la comercializare jucării cu informaţia "Din promoţia noastră". La verificarea preţurilor, s-a constatat că preţul afişat este singurul preţ care a existat, prin urmare aceste produse nu au avut niciodată alt preţ şi implicit "promoţia" anunţată nu exista. Trei magazine aveau preţurile afişate la raft mai mici decât cele de la casa de marcat, manifestând astfel un comportament incorect în relaţia cu consumatorii", ne-au explicat cei de la CJPC Galaţi.

CJPC Galaţi, la dispoziţia consumatorilor

Cumpărăturile sunt în toi în această perioadă, motiv pentru care Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi vă recomandă să fiţi foarte atenţi atunci când alegeţi produsele pe care le veţi pune pe masa de Crăciun şi Anul Nou, dar şi pe cele care vor ajunge în tolba Moşului. Dacă întâmpinaţi probleme, vă puteţi adresa comisarilor CJPC pe email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefonul 0336802016.

Citit 3808 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Decembrie 2018 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.