Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ultimele date ale Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Galaţi arată faptul că, în ceea ce priveşte comerţul internaţional, judeţul Galaţi a importat, în luna august a anului trecut, mărfuri a căror valoare a depăşit cu peste 14 milioane de euro pe cea a produselor exportate.

În august 2018, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică (INS), exporturile free on board (FOB) realizate de agenţii economici din judeţul Galaţi au însumat 99.456.000 de euro. "Comparativ cu luna august 2017, exporturile au crescut cu 19,1 la sută. Faţă de luna precedentă, exporturile din august 2018 au cunoscut de asemenea o creştere de 45,8 la sută", se arată într-un material al DJS Galaţi.
Comparativ, tot în august 2018, importurile CIF (Cost, Insurance, Freight / Cost, Asigurare, Navlu) realizate de agenţii economici din judeţul Galaţi au însumat 113.635.000 de euro, în creştere cu 8,1 la sută faţă de august 2017, dar în scădere cu 14 la sută faţă de iulie 2018.
Soldul comercial (FOB-CIF) rezultat în luna august a anului trecut a fost astfel unul negativ, valoarea sa ridicându-se la peste 14 milioane de euro.
În privinţa exporturilor, principalii parteneri comerciali ai judeţului Galaţi au fost, în august 2018, Turcia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Republica Macedonia. Pe de altă parte, importăm mărfuri mai ales din Polonia, Brazilia, Ucraina, Federaţia Rusă, Turcia, Ungaria şi Germania.
DJS Galaţi mai arată şi că ponderi însemnate în structura exporturilor şi importurilor s-au înregistrat la metale comune şi articole provenite din acestea, la mijloace de transport şi la produse industriale chimice.

Ce reprezintă FOB şi CIF

Preţul FOB (Free on Board / Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight / Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Citit 2382 ori Ultima modificare Vineri, 18 Ianuarie 2019 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.