Programul manifestărilor prilejuite de BOBOTEAZĂ
Foto: Arhiva ”Viața liberă”

Programul manifestărilor prilejuite de BOBOTEAZĂ
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, între orele 12,30 şi 15,00, pe Faleza Superioară, în zona Bisericii "Precista", se vor desfăşura manifestările prilejuite de Sărbătoarea Bobotezei.

Între orele 12,45 şi 13,00, se vor aduna participanţii, iar la ora 13,00 va începe slujba de sfinţire a apelor. De la ora 14,00, va avea loc "Lansarea Crucii" în apele Dunării, iar de la ora 14,15 se va distribui către credincioşi Agheasma Mare, din cele 12 butoaie ce vor fi amplasate în zona Bisericii "Precista", acolo unde vor putea admira şi o cruce de gheaţă, devenită deja o tradiţie la malul Dunării, cruce confecţionată de cei de la Ţapul Carpatin.

Între orele 12,30 şi 15,00, traficul va fi închis pe mai multe sectoare de drum. Decizia, anunţată de Primăria Galaţi, a fost luată pentru buna desfăşurare a manifestărilor de Bobotează. Astfel, traficul rutier va fi închis, între orele 12,30 şi 15,30, pe tronsonul cuprins între străzile Navelor şi Alexandru Cernat, dar şi pe strada Traian, pe segmentul dintre strada Roşiori şi bulevardul Marea Unire.

150 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor asigura măsurile de ordine publică la slujba de sfinţire a apelor oficiată de Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. De asemenea, jandarmii şi poliţiştii se vor regăsi în dispozitive de ordine publică în zona Catedralei "Sf. Mucenic Gheorghe" din municipiul Tecuci şi la Mănăstirea Tudor Vladimirescu.

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură contravenţională şi penală, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit astfel de fapte. Pentru a se păstra ordinea în jurul recipientelor cu agheasmă, jandarmii vor monta un dispozitiv de protecţie format din garduri, iar accesul în interior pentru a lua apă sfinţită se va face prin culoare special create, intrarea credincioşilor realizându-se numai sub îndrumarea jandarmilor.

În vederea evitării incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii gălăţeni recomandă cetăţenilor să manifeste răbdare, să aibă un comportament decent şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

Citit 3736 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.