Liniştea, senzaţia de marginea lumii, dar şi devălmăşia de nuanţe, amestecul de nou şi vechi, diversele lucruri adunate prin curţile oamenilor, sau poate aerul decadent te duc cu gândul că străduţele întortochiate din Vadu Ungurului, odinioară fieful hoţilor, ar putea atrage acum un ochi de artist.
Peste tot ai putea găsi câte un ungher numai bun de imortalizat într-o pictură sau o fotografie. Prin urmare, nu mă mai miră cu nimic când, din vorbă în vorbă, Anton Palade mă invită să-i văd "atelierul de pictură în aer liber". Ascunsă de gardul acoperit abundent de iederă, micuţa curte - colţişorul de rai al lui nenea Toni, cum îmi spune că-l strigă vecinii - dichisită cu migală, e un loc plin de pace. Un pic de aer de vacanţă din alt veac, ce te îmbie la visare. În câţiva metri pătraţi, omul şi-a îngrămădit un foişor de lemn, cu mese şi sacune, un leagăn, un grătar frumos din cărămidă, care i-au lăsat loc şi de o grădiniţă pe care o îngrijeşte ca pe ochii din cap.
Locul e prietenos, ca şi stăpânul, un pensionar văduv, care îmi povesteşte că, în urmă cu trei ani, s-a îndrăgostit de pictură: "Am văzut la un vecin de-al meu că face pictură naivă. Mi-am spus că pot lucra şi eu la fel, numai că în stilul meu. M-am apucat de lucru şi, în scurt timp, am mers împreună cu el la expoziţii, la Oradea, Piteşti, Iaşi, Bacău. Numai la noi la Galaţi n-am expus, pentru că noi, pictorii naivi, nu avem aici un loc unde să ne arătăm lucrările", îmi spune nea Toni.
"Vara stau în foişor sau aici pe alee cu şevaletul şi pictez. Ba, am reuşit să-i conving şi pe câţiva băieţi din cartier să vină să picteze la mine în curte. I-am învăţat cum, le-am pus materiale la dispoziţie. Când luam pauză, i-am învăţat şah şi remi. Au fost vreo doi ani când, în zilele calde, veneau mai tot timpul la mine în curte. Chiar şi când eu aveam treabă, ei se jucau sau pictau nederanjaţi. Acum, au crescut, sunt la liceu, vin mai rar. Unii deloc", curge povestea, cu o undă de regret în final.
Probabil ghiceşte întrebarea din ochii mei şi continuă: "Îmi plac copiii. Nepoata mea şi-a petrecut toate verile la mine. Acum e mare, e plecată în Anglia, are serviciu acolo. Dar când vine, o zi întreagă mi-o rezervă numai mie. De dorul ei, i-am adunat pe aceşti băieţi la mine. I-am învăţat lucruri frumoase, în loc să bată cartierul aiurea. Acum au crescut şi ei...", vin alte explicaţii.
Pe lângă vecinul care l-a "îmbolnăvit" de pictură, nea Toni îmi spune că pe strada lui şi pe cea de alături, la câteva case distanţă, mai locuiesc două pictoriţe care lucrează icoane. Mă laud în minte că intuiţia mea a funcţionat bine. Patru pictori pe numai două străduţe!
CITEȘTE ȘI: Vadu Ungurului, o cumplită poartă de intrare în oraşul Galați
