De aproape 20 de ani este ţintuit într-un scaun cu rotile, suferind de tetrapareză spastică, afecţiune care nu-i permite să folosească mânile şi picioarele. Mai mult decât atât, vorbeşte greu şi uneori, când are emoţii nu se înţelege ce spune. Dar mintea îi merge brici. A fost premiat la mai multe concursuri de informatică, este student în anul I la Facultatea de Informatică din Bucureşti şi, recent, în timp ce mii de oameni şi-au pierdut slujbele, el şi-a găsit de lucru la o firmă IT tot din capitală.
Pentru Cosmin Ciolacu, de când se ştie, fiecare zi a fost un câmp de luptă cu boala, cu prejudecăţile celor din jur, cu lipsa de atenţie cuvenită unor asemenea din partea autorităţilor statului, dar mai ales o luptă acerbă pentru a-şi dovedi sieşi că poate, că devine din ce în ce mai bun, că poate trăi la fel ca ceilalţi. Chiar dacă pentru el "a fi la fel ca ceilalţi" presupune, uneori, un efort uriaş şi o voinţă de fier. Dar nu se plânge pentru toate câte a îndurat. Cu un zâmbet sincer şi optimist, vorbeşte doar despre faptul că pasiunea pentru informatică l-a salvat, că totul i se pare uşor atunci când face ce-i place. Recunoaşte că nu ar fi reuşit să facă de unul singur atâtea lucruri. Firea sa minunată a atras întotdeauna prieteni şi oameni care să-l sprijine.
Nu-şi poate folosi mâinile pentru a tasta, dar cu răbdare a aşteptat ajutor de la cei de-ai casei sau de la prieteni pentru a viziona tot felul de tutoriale despre programare şi calculator, încât a devenit o mică enciclopedie. Aşa a fost cooptat în echipe la diferite concursuri de informatică de către colegii săi de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci, unde a fost elev. Bineînţeles că n-ar fi ajuns să obţină premii, dacă în spatele muncii sale titanice uneori nu s-ar fi aflat încurajările dascălilor, mai ales cele ale inimoasei profesoare de Informatică, Adriana Ciocănel.
"Primul meu pas a fost participarea la concursul "Oraşul meu de suflet" în care trebuia să fac un mic filmuleţ despre Tecuci. Pentru mine o mare provocare, dar spre surprinderea mea am luat Premiul I. M-a ambiţionat şi m-a motivat. În anii următori am participat la un concurs de soft-uri educaţionale şi am obţinut Menţiune şi Premiul al II-lea. În ultimul an de liceu, am fost cooptat în echipa de robotică Thobor, alături de care am lucrat la programarea unui robot care a obţinut două premii importante la faza naţională a First Tech Challenge", enumeră Cosmin paşii care l-au purtat încă de la o vârstă foarte fragedă spre conturarea unui viitor.
Admitere la facultate în condiţii speciale
Deşi a dat bacalaureatul în condiţii speciale, a reuşit să-l promoveze cu o medie frumoasă de 8,40. Profesoara Adriana Ciocănel, cea care a fost impresionată de potenţialul său , de seriozitatea şi ambiţia cu care învaţă, a vorbit cu decanul Facultăţii de Informatică din Bucureşti şi i-a povestit situaţia. Impresionat de rezultatele tânărului, decanul a dispus organizarea unei comisii speciale de admitere, astfel încât Cosmin să poată susţine probele sub forma unui interviu, în urma căruia a fost considerat admis la forma de învăţământ la distanţă.
După prima sesiune a fost considerat promovat la toate examenele, dar învăţat fiind să lucreze pe mai multe planuri, a ţinut să facă şi altceva pentru dezvoltarea sa. A scris pe grupul IT-ştilor un mesaj în care a explicat ce ştie să facă şi norocul i-a surâs. Chiar înainte ca România să fie blocată de criza coronavirusului, a fost chemat la interviu la o firmă de programare şi a obţinut un loc de muncă.
Îşi doreşte să schimbe lumea. S-o facă un loc puţin mai bun pentru cei ca el. "Patru ani de liceu mi-am chinuit colegii nevoiţi să mă urce în scaun cu rotile la etajul doi, unde aveam cursurile. La Bacalaureat, am avut, e adevărat, profesori cărora am putut să le dictez. Dar, deşi sunt mai bun la ştiinţe exacte, am luat notă mai mare la limba română. Ar fi trebuit ca şi subiectele să fie adaptate problemelor pe care le am. Eu nu pot realiza grafice şi nici profesorii nu m-au putut ajuta la asta aşa cum aş fi vrut. Am fost un pic dezamăgit de note. Îmi doresc să pot ajunge să schimb asta pentru cei asemeni mie care vor să înveţe, vor să-şi ia viaţa în propriile mâini, dar nu au parte de toate facilităţile", spune el cu însufleţire.
Şi tot pentru a le face viaţa mai uşoară celor asemeni lui lucrează acum la un proiect, realizarea unui soft care să-i ajute pe cei care nu-şi pot folosi mâinile să poată utiliza un computer. "Există deja ceva care foloseşte comenzi vocale, dar nu este suficient pentru cei care vor să lucreze în domeniul IT, aşa cum îmi doresc eu. E o nouă provocare pentru mine, pentru a putea deveni mai independent şi pentru a-i ajuta şi pe alţii aflaţi în situaţia mea", spune Cosmin, plin de speranţă, precizând că ideea a fost a celui care a pariat pe el, oferindu-i un job.
O lecţie vie despre cum să trăieşti frumos
Profesoara de informatică, Adriana Ciocănel, susţine că pentru ea a fost un noroc întâlnirea cu Cosmin Ciolacu, el fiindu-i "o lecţie vie despre cum să trăieşti frumos".
"Eu şi Cosmin ne-am întâlnit în clasa a XI-a şi, poate, într-un fel, i-am determinat evoluţia actuală. La ore a fost întotdeauna copilul care adresa întrebări suplimentare dorind să cunoască în adâncime materia. M-a încântat dorinţa lui de a participa în primul an la concursul national Infoeducatie, unde a câştigat Premiul al II-lea la faza naţională. Am înţeles încă de atunci dorinţa lui de a se autodepăşi şi de a trece permanent peste limitele programei şcolare. Şi am continuat aşa până în clasa a XII-a, participând împreună cu el la alte diferite concursuri. Un moment decisiv a fost pentru el echipei de robotica THOBOR, unde a lucrat la departamentul de programare a robotului. A interacţionat cu foarte mulţi oameni extraordinari care l-au determinat să-şi aleagă informatica pentru studiile superioare. Nu exagerez cu nimic spunând că este unul dintre copiii mei de suflet şi mă bucur foarte mult pentru că a ales o carieră în domeniul IT. Consider că are toate resursele necesare pentru a reuşi", spune Adriana Ciocănel.
Aceasta susţine că, niciodată, Cosmin nu a fost privit cu milă de către colegi, ci cu admiraţie şi respect pentru eforturile sale şi ambiţia de a-şi depăşi situaţia.
"Poate Cosmin a învăţat multe de la mine, însă şi eu am învăţat de la el cum să nu te laşi niciodată doborât şi să crezi cu tărie în visele tale. E o lecţie foarte importantă, mai ales că nu e poveste, ci o realitate pe care am trăit-o zi de zi", curg pline de căldură cuvintele profesoarei.
