Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Încă o persoană și-a pierdut viața după ce s-a infectat cu coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 77 de ani, din Tecuci, care a fost transferat, vineri noapte, de la Spitalul de Boli Infecțioase la secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului Județean din Brăila, având nevoie de ventilație mecanică.

Pacientul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase în data de 28 mai. În aceeași zi a fost internată în spital și soția lui, diagnosticată cu coronavirus. Starea pacientului s-a agravat, având și alte comorbidități – insuficiență respiratorie, obezitate și cardiopatie acută, motiv pentru care a necesitat transferul la secția de ATI. Din păcate însă, bărbatul a pierdut lupta cu boala, fiind al 82-lea deces înregistrat în județul nostru.


Încă 12 cazuri de infectare cu coronavirus în judeţul Galaţi. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 586 de cazuri, 339, cu 15 mai mult faţă de raportarea anterioară, fiind deja declarate vindecate. Din cele 12 noi cazuri confirmate, cinci provin din Toflea şi Brăhăşeşti, cele două sate aflate, încă de duminică dimineaţă, în carantină. Datele oficiale arată că nu s-a mai înregistrat nici un deces, numărul celor care şi-au pierdut viaţa după ce s-au infectat cu coronavirus rămânând la 81. 

Totodată, datele de la Direcţia de Sănătate Publică arată că, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate 196 de teste pentru depistarea coronavirusului, numărul total de teste ajungând la 5.967. 
De asemenea, încă 35 de persoane au primit aviz epidemiologic pentru a părăsi centrele de carantină. Astfel, doar 25 persoane mai sunt internate în centrele de carantină instituţionalizată de pe raza judeţului Galaţi, unele dintre ele fiind internate pentru că nu au respectat măsura autoizolării. De cealaltă parte însă, numărul celor aflaţi în izolare la domiciliu a crescut din nou, ajungând acum la 2.470 de persoane, cu 160 mai multe faţă de raportarea de joi.

Încă 191 de cazuri noi de infectare cu Covid-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 29 mai, la ora 13,00, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 1.240 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire. De asemenea, în secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 182 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.371 de  persoane. Alte 95.176 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 421.451 de teste.   
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 195 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 153.200 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, patru infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 28 mai a.c.,  50 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Citit 4339 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.