Evaluaţi acest articol
(24 voturi)
13 comentarii

Prin votul aleşilor locali, parcarea de 3601,31 mp, situată pe strada Stadionului, între Sala Sporturilor, esplanada stadionului „Dunărea” şi McDonald’s, a fost atribuită în concesiune societăţii Gospodărire Urbană, şi va deveni parcare cu plată. Hotărârea a primit 19 voturi favorabile şi şapte abţineri, din partea grupului PNL.

Conform documentelor care însoţesc hotărârea, Gospodărire Urbană a solicitat transmiterea în concesiune a acestei parcări despre care afirmă că numără 90 de locuri. „Precizăm că parcarea va fi dotată cu aparat de taxare achiziţionat din resurse proprii”, precizează directorul general, Dragoş Magearu.

De altfel, în raportul de specialitate se şi precizează că Gospodărire Urbană are „dreptul şi obligaţia de a amenaja, organiza şi exploata spaţiile de parcare din municipiul Galaţi”.

Suprafaţa de parcare, cuprinsă, conform planului prezentat între McDonald’s, Sala Sporturilor şi esplanada stadionului „Dunărea” este una generoasă, care are nevoie de amenajări.

După cum ne-a declarat directorul Dragoş Magearu, intenţia societăţii este de a încheia un parteneriat cu o firmă care să modernizeze suprafaţa de parcare - în prezent doar betonată - şi să o doteze cu camere video de supraveghere, barieră de acces şi toate facilităţile necesare. După ce firma îşi va amortiza investiţia, parcarea ar urma să revină cu toate modernizările la SC Gospodărire Urbană. În cazul în care nu va găsi acest partener, Gospodărire Urbană va face lucrările necesare din surse proprii.

Suprafaţa de teren de lângă această parcare, unde poposea circul înainte de pandemie, aparţine Gospodărire Urbană. Autorităţile şi-ar dori aici amenajarea unui cinema drive in.

Citit 3398 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2020 19:43

13 comentarii

  • postat de Traian Vineri, 05 Iunie 2020 13:57 217.156.52.*** Link la comentariu
    0
    3

    Parcarile cu plata din fata blocurilor trebuie sa aiba program luni-vineri intre orele 08-16, deoarece galatenii care si-au luat masini nu pot sa-si parcheze masinile nici in copaci nici in apartament dupa ce vin de la serviciu!
    Oamenii acestia au dreptul sa detina o masina in proprietate personala si platesc destule taxe si impozite locale.
    Aceste impozite si taxe sunt bani cheltuiti fara angajamente reale, doar pe strategii si studii de fezabilitate, doar pe tot felul de investitii exotice - aduceti-va aminte de palmieri, de tunelul pe sub Dunare, incalzirea trotuarelor, etc.
    Legat de fondurile UE nerambursabile pentru dezvoltarea Galatiului nu am s-a vazut nicaieri vreo statistica, nu s-a grabit nimeni sa se bata cu pumnul in piept ca uite ce de bani a reusit sa obtina. Oare de ce? Pentru ca nu sunt.
    Dar, hai sa facem rost de bani!
    Cum?
    Marind parcarile cu plata, marind impozitele si taxele, inventand alte impozite si taxe.


    Evident este o normalitate sa avem parcari cu plata, dar cu JAPCA nu se poate.
    De ce s-a votat ca toate parcarile cu plata sa aibe program luni-sambata intre orele 08-20, pe bune?
    Bai nene, 12 ore timp de 6 zile pe saptamana? Si amenda de 200 de lei ca nu ti-ai platit parcarea!

    Suntem orasul "rosu", dar nu s-a vazut nici un ban mai de Doamne Ajuta de la PSD ca sa se faca ceva pentru acest oras! Parca suntem luati de fraieri nu?

    Raportează
  • postat de A.V. Marți, 02 Iunie 2020 01:21 77.111.247.*** Link la comentariu
    4
    4

    Toate parcarile din Galati trebuie facute cu plata. Amenajate corespunzator si facute cu plata. Este obligatoriu sa se procedeze in acest fel pentru a se mai recupera din pierderile de la bugetul local in urma demolarii zecilor de mii de garaje de pe urma carora se incasau bani grei la buget in timp ce, de pe urma parcarilor care s-au amenajat in tot orasul, la standarde occidentale, nu se incaseaza absolut nimic. Intotdeauna cand iei de undeva, trebuie sa si pui la loc asa ca este logic ca aceste parcari sa fie taxate tot la standarde occidentale avand in vedere ca trebuie amortizata si investitia facuta din banii tuturor pentru ca, doar o parte a populatiei (cei care detin autoturisme) sa beneficieze de pe urma amenajarii acestor parcari ceea ce nu este corect. Prin taxarea parcarilor, banii investiti in amenajarea lor se reintorc la buget si, in acest fel, vor beneficia pe viitor si cei care nu detin autoturisme de pe urma investirii acestor fonduri obtinute din taxa de parcare in alte proiecte.

    Nu se poata viata ca in occident, cu drepturi multe dar la bani putini. Intotdeauna, cel care comanda (proprietarii de autoturisme pentru care se amenajeaza parcari din banii municipalitatii)...trebuie sa si plateasca. Capitalism pe de-a moaca nu exista !

    Raportează
  • postat de O măsură lăudabilă. Luni, 01 Iunie 2020 23:15 5.2.205.*** Link la comentariu
    7
    8

    Felicitări celui care a avut această inițiativă pragmatică și corectă !!!

    Toate parcările din Galați trebuie taxate.
    În primul rând parcările din zona blocurilor...AMENAJATE, DELIMITATE, ÎNCHIRIATE ȘI TAXATE !!!

    Mașinile pentru care se încearcă să se ,,prostească" taxarea, parcate fiind în vecinătatea zonei taxate, prin spații verzi sau alei de acces alăturate trebuie RIDICATE PE LOC și transportate în spații speciale de unde să poată fi recuperate de proprietari abia după achitarea taxei inițiale de parcare, a taxei de transport până la parkingul unde va fi depusă, a taxei de depozitare în parkingul respectiv și a amnezii pentru parcare neregulamentară.

    Raportează
  • postat de Tudor V Luni, 01 Iunie 2020 19:24 89.136.0.*** Link la comentariu
    10
    4

    Asteptam edilul, alesii locali si gospodaria lenesa urbana, sa-si arate ”muschii/ouale” prin promovarea unui proiect similar cu parcarile de la blocurile V (str. Traian, inclusiv cu garajele ramase in spatele sucursalei BCR din zona). Iar pentru inceput pot initia o concesionare catre entitatea lui magearu et comp, pe cele din spatele actualului muzeu de arta contemporana.
    Avand in vedere ca apartamentele le-au fost date degeaba ”asistatilor institutionali”, se pot pune taxe de parcare duble fata de cele din oras. Provocare pentru primarie si GU! Poate ca inainte de a lua cu japca si concesiona, este bine sa mai si construiti ceva locuri de parcare, dupa aia sa le desenati si suprataxati. Oricum cei care au introdus taxe noi au pierdut alegerile!

    Raportează
  • postat de Prostu Satului Luni, 01 Iunie 2020 17:00 178.138.96.*** Link la comentariu
    10
    13

    Un mare manager de hypermaket mi-a zi o vorbă când l-am întrebat de ce aici la Galați au prețurile așa mari iar în alte orașe sunt cu până la 50% mai mici?
    Răspunsul a fost dur "la cât de proști sunt oamenii din Galați, luăm și pielea de pe ei".
    Cam asta e și cu parcările. Mă uitam pe Brăilei, toate parcările aferente blocurilor, au ajuns să fie taxate.

    Raportează
  • postat de Raul Luni, 01 Iunie 2020 16:57 5.13.255.*** Link la comentariu
    10
    15

    Acolo parcau cei care mergeau la spital. Mergea o taxa daca era vreun centru de business ceva, de unde se scoti bani, nu sa mergi la spital. Rusine primare!

    Raportează
  • postat de caracatita Luni, 01 Iunie 2020 09:30 89.137.30.*** Link la comentariu
    7
    37

    Sa intelegem ca angajatii de la Gospodărire Urbană care vor avea grija de parcare vor fi muncitori din Sri lanka ?
    Vor sta cate patru in logan albastru si vor pune caracatite ?
    Ati gasit asa repede personal sa deserveasa proiectul ?
    Dubios , deoarece Gospodărire Urbană se plangea ca are lipa de personal.

    Raportează
  • postat de un gălățean Luni, 01 Iunie 2020 09:01 82.137.12.*** Link la comentariu
    32
    31

    Vreți o țară ca afară? Atunci plătiți. Scoateți banul. Afară se plătește parcarea, așa că plătiți și în Galați. Afară nimic nu e gratis.

    Raportează
  • postat de Hai şi o taxă la intrare Primărie. Luni, 01 Iunie 2020 08:54 213.233.101.*** Link la comentariu
    13
    37

    Şi ca s-o dăm şi pe politică, ăştia de la PSD, din Primărie, au aplicat şi votat. O idee, hai să punem taxă de intrare în Primărie, pentru aleşii noştri, ca să vadă şi ei um este, să tot bagi mâna în buzunarul gălățenlor.

    Raportează
  • postat de Fistic Luni, 01 Iunie 2020 07:51 5.13.173.*** Link la comentariu
    14
    42

    Sa va fie rusine, nu vreti sa veniti la fiecare bloc in parte care are parcare si sa le transformati in parcari cu plata , incet , incet acaparti tot, parca santem chiriasi in orasul asta.

    Raportează
  • postat de Tikitakabarka Luni, 01 Iunie 2020 02:10 37.251.221.*** Link la comentariu
    31
    24

    Cetățeni din astia ca revoltatul numai la moaca se gandesc

    Raportează
  • postat de Cd Luni, 01 Iunie 2020 01:04 95.76.3.*** Link la comentariu
    25
    34

    Felicitari acest lucru trebuia facut mult mai demult. Toti bisnitarii si interlopii ocupau acea parcare. Iti era frica sa treci.

    Raportează
  • postat de revoltat Luni, 01 Iunie 2020 00:22 89.137.136.*** Link la comentariu
    27
    80

    De ce trebuie sa o faceti si pe asta cu plata?!!1 chiar nu va e rusine sa ne talhariti in halul asta?!! Acolo parcau toti cetatenii care veneau la sport GRATUIT...acolo era un loc unde puteai sta linistit fara sa fii vanat ca nu ai platit vreo taxa..locul unde venea lumea la meciurile de la sala sporturilor si sa alerge pe stadion. Chiar nu mai aveti de unde lua bani si trebuie sa furati de la noi?!! Nu va e rusine?!! Adica era gratis de zeci de ani si acum voi o puneti cu plata?!!!!
    Mai puneti si bariera. Macar sa va duca capul sa o lasati gradit dupa ora 18 sau 19 cand vine lumea la sport sa alerge la stadion si sambata si dumnica gratis. Cum sa pui parcarea aia de acolo cu plata si sa o dai unei firme?
    La munca nu la jecmanit cetatenii ca nu e mosia voastra!! Rusine!!!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.