Evaluaţi acest articol
(27 voturi)
15 comentarii

Numai pe parcursul a două luni, februarie și martie, județul Galați a ajuns să numere cu peste 700 de locuitori mai puțin. Este vorba despre o scădere demografică fulgerătoare, rezultată doar din diferența dintre numărul deceselor și cel al nașterilor. Pentru a ne da seama mai bine de dimensiunea problemei, putem spune că e ca și cum un sat de dimensiuni medii ar rămâne pustiu aproape peste noapte.

În februarie și martie, anul acesta, în județul Galați au fost înregistrate 545 de nașteri, arată ultimele date ale Direcției Județene de Statistică Galați, pe care vi le prezentăm în exclusivitate. În același interval de timp, numărul gălățenilor care au trecut la cele veșnice l-a depășit cu mult pe cel al nou-născuților, de unde rezultă un spor natural (diferența dintre numărul deceselor și cel al nașterilor - n.r.) puternic negativ. Concret, în cele două luni menționate, în județul Galați au murit 1.256 de persoane, ceea ce înseamnă că populația județului a scăzut brusc cu peste 700 de persoane.
Declinul demografic care afectează Galațiul de ani buni are două cauze principale: pe de o parte, ca urmare a situației sociale și economice dificile pe care o traversează județul nostru, foarte mulți tineri au plecat către alte orașe din țară sau în străinătate. La rândul lor, tinerii rămași în locurile natale nu se mai grăbesc să devină părinți, în mare parte și din cauza situației economice dificile prin care trecem. Pe de altă parte, Galațiul are o populație îmbătrânită demografic (sociologii consideră că atunci când peste 15 la sută din totalul locuitorilor au peste 65 de ani, vorbim despre îmbătrânire demografică), lucru care explică mortalitatea ridicată, dar și nevoia crescută și adesea neacoperită de servicii medico-sociale.

Mai puțini și mai îmbătrâniți

Și dacă aruncăm o privire peste ceea ce se întâmplă la nivel național observăm o scădere demografică pe toată linia. Astfel, în timp ce fiecare județ în parte înregistrează sporuri naturale negative (unele în mult mai mică măsură decât Galațiul), România a rămas mai săracă demografic, doar în perioada februarie-martie 2020, cu peste 20.000 de locuitori.
Specialiștii Institutului Național de Statistică nu vin cu vești bune nici când ne referim la viitor. Astfel, se estimează că populația rezidentă de 80 de ani și peste va crește în toate județele. În anul 2060, spre exemplu, un număr de 18 județe, printre care și Galațiul, vor înregistra ponderi de peste 40 la sută ale populației rezidente de 80 de ani și peste, din populația de peste 65 de ani. În cuvinte mai simple, populația va fi extrem de îmbătrânită, ceea ce înseamnă că localități întregi vor deveni adevărate aziluri.

Citit 5432 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 00:07

15 comentarii

  • postat de Nu mai conteaza Marți, 02 Iunie 2020 23:07 5.13.142.*** Link la comentariu
    2
    7

    Normal ca scade! Cine sa mai stea aici fara sa aiba un serviciu din care sa traiesti cu adevarat decent? Numai bugetarii sunt fericiti, restul si-a luat lumea in cap. ......Cum sa traiesti cu 1500 lei? Numai mersul la cumparaturi (de alimente, NU altceva) costa 200 lei la 2 zile......

    Raportează
  • postat de Un contribuabil Marți, 02 Iunie 2020 21:08 86.124.204.*** Link la comentariu
    1
    5

    Credeti ca mai interesesaza pe cineva declinul demografic din Galati sau din Romania! Suntem considerati doar o masa de votanti care cu cat este mai imbatranita, cu atat este mai usor de manipulat si de care isi aduc aminte la 4-5 ani!

    Raportează
  • postat de Ion Marți, 02 Iunie 2020 20:23 37.251.223.*** Link la comentariu
    2
    6

    Toți cei care au scris au perfectă dreptate. Și totuși, reacția statului român la depopularea României este cea pe care o vedem toți. Nulă. Dacă asta nu ne spune cu subiect și predicat că autoritățile din România trădează de fapt România atunci ce ne spune? Doar Dumnezeu , dacă voiește, să salveze România, noi nu putem.

    Raportează
  • postat de sescu Marți, 02 Iunie 2020 16:44 92.85.61.*** Link la comentariu
    9
    21

    Trend-ul asta are loc de vreo cinspe ani si s-a accentuat enorm in ultimii cinci ani. Cum altfel daca aproape fiecare absolvent de liceu isi ia talpasita, si orice om apt de munca catusi de putin specializata sau nu fuge cat vezi cu ochii ori in orasele mai de Doamne ajuta, ori in afara tarii.

    Postacii PSD-isti de serviciu vor zice ca nu e asa, ca Galatiul o duce foarte bine, Ionut Pucheanu insusi zicea ca asta cu parasirea Galatiului e un mit.

    Apai in clasa mea absolventa de liceu in promotia 2016 erau 28 de oameni, din ei au ramas pana acum in Galati...5, din lipsa de fonduri pentru a pleca nu de alta, in mare parte pusi acum pe picior de plecare.

    In mare parte au plecat si datorita infractionalitatii in crestere, Galatiul e cunoscut ca un oras violent si periculos, cu o subcultura de smardoiala si mancatoreala de seminte, un fel de Bronx al Romaniei, dupa Ferentari, deci cum sa nu pleci?

    In Galati o sa ramana pensionarii, cei care au afaceri cu statul, 'terlopii si femelele lor, cativa muncitori mai razleti, niste intelectuali obositi si cam atat.

    Raportează
  • postat de Galatean Marți, 02 Iunie 2020 13:05 95.76.2.*** Link la comentariu
    13
    13

    Din majoritatea comentariilor, am inteles corect o singura concluzie: scalv la straini decat in tara mea muncind cu drag, participand la redresarea tarii prin promovarea de politici revolutionare impotriva a tot ce inseamna regres si coruptie!

    Aceasta delasare a romanilor, din 90 incoace, mai exact din duminica orbului, dupa alegeri, stiti lozinca, Iliescu cand apare, soarele rasare, sau, si mai trist, cel putin la Galati, un anumit gen de femei alergau sa-l vada pe cel ce a aruncat industria la fier vechi, lozinca, nu vrem lei si nici valuta, vrem pe Roman sa ne tuca, nu arata decat lasitate, iresponsabilitate si prostie, atitudini antiromanesti de care tradatori si vanzatori de tara au profitat, instituind coruptia generalizata, dand aproape gratis, strainilor, industrie, pamanturi, flota, si tot ce era construit de acest popor cu sudoare, romanii ajungand sclavi in propria tara,sau, si mai rau, in tari straine, dezradacinandu-se, tratati ca cetateni de ultima speta, negand apoi ca sunt romani, lucru grav si rusinos!

    Si avem dovada a tot ce inseamna fuga dupa himere straine, lipsa unor perspective viitorului tinerilor, consecinta votului iresponsabil al parintilor si bunicilor la scrutinele electorale, distrugerea de familii, unele/majoritatea romancelor, in loc sa lupte pentru o viata demna in tara, au ales sa stearga la fund batranii strainilor, sau metrese, zeci de mii de medici si asistente au ales bolnavii strainilor, iar specialistii din toate domeniile, in loc sa-si construiasca in tara santierul, uzina, fabrica, turismul, etc., s-au dus sa construiasca strainilor!

    Ca sa scurtez comentariul: ce vedem astazi, decat o tara distrusa, vanduta strainilor, gaze, petrol, pamanuri cele mai fertile, absolut totul este distrus, si este normal la mintea normalitatii umane sa afirmi ca nu ai motive sa ramai in oras, tara in general, dar, SURPRIZA!, priviti, au inceput romanasii sa revina in tara lor, Dumnezeu le-a oferit reversul medaliei, pandemia, de 30 de ani, negand ca sunt romani, au denigrat-o la modul cel mai oribil, si, cu coada intre vine, privesc ce mai gasesc, din ceea ce a mai ramas, nedistrus, nefurat, proprietati, doar al strainilor, iar un loc de munca, nu la romanul neaos, da, tot la straini, da, in propria lor tara!

    Sa revenim la inceputurile libertatii romanilor, aniii 90, lozinci in toate orasele tarii, NU NE VINDEM TARA!, dupa 30 de ani, prapaditi, rupti in fund, matele chioraind si saraci lipiti pamantului, la cheremul strainilor!

    Am zis si ceva constructiv, candva, dezbinare, ingamfare, irespobasbilitate, nu am dus treaba pana la capat, VREM O TARA CA AFARA!

    Sau,
    si mai inaltator:
    NE VREM TARA INAPO!

    LA MUNCA, altfel riscam sa disparem ca natiune de pe mapamond!

    Raportează
  • postat de Alexander leg. a V a Macedonica Marți, 02 Iunie 2020 11:19 92.86.213.*** Link la comentariu
    0
    11

    Calatorii straini prin Principatele Romane scriau ca marele necaz al tarilor de aici sunt OCARMUIREA si DEPOPULAREA ! ... la fel este si azi !

    Raportează
  • postat de Florin Marți, 02 Iunie 2020 10:43 213.233.104.*** Link la comentariu
    21
    43

    Pe strada rar vezi cate o mamica plimbandu-se cu londou pentru copii in schimb vezi multi pensionari stand la coada la chiscurile transurb pentru pomana electorala data de PSD sub forma de abonamente iar multu dintre ei au pensii mai mari decat foarte multi salariati din Galati. Peste 10 ani o sa ii vedem pe alesii locali stand de vorba doar cu batrani pe strada pentru ca tinerii o sa dispara din oras. Dragi PSD-isti continuati tot asa ca e bine, viitorul e la rand pentru abonamente iar prezentul face dragoste prin alte tari civilizate.

    Raportează
  • postat de locuitor Marți, 02 Iunie 2020 10:19 78.96.59.*** Link la comentariu
    3
    56

    Normal ca numarul populatiei scade. Locurile de munca disponibile sunt putine si foarte prost platite. Mancarea si nu numai ,se scumpeste de la o zi la alta. Daca esti tanar nu ai cum sa incepi o viata decenta in acest oras.

    Raportează
  • postat de Alin Marți, 02 Iunie 2020 09:56 5.2.205.*** Link la comentariu
    1
    49

    Lasa ponderea intre nasteri si decese faceti statistica si cu cei care au plecat din oras/tara. Acolo este dureros.

    Raportează
  • postat de ss Marți, 02 Iunie 2020 09:32 5.13.176.*** Link la comentariu
    12
    43

    E interesant cati moldoveni si-au luat cetatenie si au trecuta fictiv rezidenta in Galati, a fost singura crestere demografica din ultimii 30 de ani, orasul Galati e intr-o continua depopulare cauza fiind in primul rand proasta administratie locala. Acest oras nu ofera nimic tinerilor, e un oras care se stinge incet!

    Raportează
  • postat de papura voda Marți, 02 Iunie 2020 09:29 84.243.108.*** Link la comentariu
    3
    45

    ce dracu sa faci in orasul asta, ca esti condamnat de cand te nasti sa mori sarac! Daca stii sa pupi niste ghiuluri, hai, poate, poate te ridici putin, dar nu prea mult, ca nu te lasa SMECHERASII de prin oras sa faci asta! Cat despre varsta inaintata a galatenilor este un semn ca, in afara de Combinat, cam nimic nu a atras romanii la Galati. Cei ramasi in oras, avem varste in jurul lui 50, tinerii ne pleaca spre alte orizonturi pentru o viata mai buna, iar cei ramasi, nu reusesc sa duca decat in mica parte natalitatea mai departe.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Marți, 02 Iunie 2020 09:17 5.13.218.*** Link la comentariu
    7
    20

    Cum mi-am mai batut varful degetelor pe taste.... statul roman daca-mi permiteti sa-l mai numesc asa... nu a avut, nu are si nu va avea de gand sa incurajeze natalitatea pentru ca nu poate nu vrea si nu are oridine din afara sa o faca!
    Avand in vedere situatia economica, cand pronunti copil, pronunti CASA, apoi SOTIE... apoi STABILITATE.... DECI...
    un 1000E NET ambii soti... garantat... cel putin pana ce devine major copiul. VISURI!
    Nu tatutzu.... lasa sa moara in chinuri... statul cel prafalau... si va lua taxe de la contii aia care is pretutindei in scolile rurale! Un stat strain... mi-a acordat o suma modica, bani de vacanta... ptr anul 2019... doar ptr ca am cotizat cu taxele 2 saptamani in tot anul!!! Ce pot sa spun... respectul pentru cine ma respecta.... petru statul asta... are ce merita!

    Raportează
  • postat de Alergători de pe Faleza Marți, 02 Iunie 2020 08:28 109.166.132.*** Link la comentariu
    7
    53

    Galațiul va rămâne pustiu. După ce va muri generație celor care au acum 70-80 de ani o sa vedem cum prețul apartamentelor se va prabușii. DEJA sunt mii de apartamente goale. Ce va fi peste 10 ani? Tinerii care vor sa facă ceva pleacă, în timpul anului universitar trenurile spre Bucuresti, Iași, Cluj sunt pline ochi.

    Infracționalitatea creste odată cu accentuarea sărăciei. Orașul se ghetoizeaza. Singurele afaceri care mai merg sunt supermarketurile, băncile, farmaciile, sălile de pariuri și jocuri de noroc și pompele funebre. Ce viitor poate avea un astfel de oraș?

    Frumos ca s.a modernizat centrul, ca avem trotuare noi, parcări noi... Dar ZERO investiții care sa repornească cu adevărat economia. Nimic care sa tina tinerii aici. Nici un investitor important nu vine aici, toți care au rămas fug pe rand căci nu se mai poate. Ce face primăria pentru economia locala? Nimic. Și atunci cui vor rămâne bordurile noi în aceasta viitoare Vale a Jiului?

    Raportează
  • postat de Bine ati mai ajuns ... Marți, 02 Iunie 2020 00:48 108.245.201.*** Link la comentariu
    12
    30

    Multumim din inima conducatorilor "iubiti"....

    Raportează
  • postat de Daenerys Targaryen Marți, 02 Iunie 2020 00:38 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    44

    Scade deoarece cu salarii de 1600 lei nu ai cum sa te intretii pe tine dar sa mai intretii si un copil sau doi sau sotia cand e pe perioada de somaj asa ca nimeni nu se mai incumeta. Asta ati vrut, asta aveti! Sa munceasca fii bogatilor si smecherilor! Noi nu mai livram sclavi!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.