Evaluaţi acest articol
(21 voturi)
4 comentarii

Luptele electorale s-au încheiat și în celelalte unități administrativ-teritoriale (UAT) ale județului Galați, pe lângă cele din municipiile Galați și Tecuci, acolo unde rezultatele alegerilor locale din 27 septembrie v-au fost anunţate deja de cotidianul nostru.

Discutăm, așadar, de orașele Berești și Târgu-Bujor și de cele 61 de comune gălățene, acolo unde competiția de la urne a fost mai mult sau mai puțin ”încinsă”. Mai întâi, trebuie notat că doar în 18 dintre aceste UAT-uri au avut loc schimbări la ”vârful” autorității publice locale.

”Fețe noi”, în urma scrutinului de duminică

Astfel, în orașul Berești, fostul edil-șef Octavian Dică (PSD) s-a înclinat în fața liberalului Mihai-Lucian Bejan. Urmează, în ordine alfabetică, schimbări produse la Cavadinești, unde primărița PSD Dănuța-Mihaela Bourceanu a cedat fotoliul, la numai 21 de voturi, în favoarea liberalului Benone Ichim. Singurul primar PMP este la Corod. Aici, Dumitru Tenie l-a învins pe Vasile Cârjeu (PNL). Una dintre cele mai strânse competiții din județ a fost cea de la Costache Negri. La doar nouă voturi, social-democratul Luca Ștefan a câștigat în dauna fostei primărițe, Emilia Niculescu (PNL). O altă schimbare s-a produs la Cudalbi, unde Grigore Gheonea (Pro România) a obținut fotoliul de primar după ce l-a învins pe actualul edil, Ștefan Drugan (PSD). O surpriză electorală destul de mare o reprezintă victoria obținută de candidatul PNL la primăria comunei Ivești, Maricel Gheoca, în fața lui Cornel Hamza (PSD). Nu mai puțin interesant este și succesul lui Gheorghe Marin (Pro România) la primăria celei mai populate comune gălățene, Matca. Acesta l-a devansat pe actualul edil-șef liberal, Nelu Costea. Totuși, un alt penelist s-a impus la Rediu. Dorin Buruiană a câștigat scrutinul din 27 septembrie devansându-l la urne pe Fănel Mihai (PSD), de acum fost primar al comunei. Alte schimbări au avut loc mai aproape de Galați. Astfel, la Șendreni, primarul PNL, Paul Cristea, s-a înclinat la vot în fața Zamfirei Burlacu (PSD), aceasta fiind singura primăriță din județ în viitorul mandat. La Smârdan, Silviu Zinica (USR-PLUS) a câștigat unica primărie a acestei alianțe politice, în dauna lui Costică Stroea (PSD). În fine, la Vlădești, un alt liberal, Eracli Drujescu, a pierdut lupta electorală de duminică în fața lui Daniel-Ovidiu Grozav (PSD).
În alte șapte comune, primarii care au început mandatele precedente în 2016 nu s-au mai regăsit, din varii motive, pe buletinele de vot din 27 septembrie. Este vorba de șapte social-democrați, care au fost înlocuiți, în urma procesului electoral, de alți șapte colegi din PSD: Marius-Gicu Ciocan la Bălăbănești, Ionel Popa la Băleni, Gigi-Laurențiu Moraru la Foltești, Paraschiv Stoica la Frumușița, Ionel Popoiu la Rădești, Ionel Stratulat la Umbrărești și Costel Manolachi la Vânători.

Primarii au fost, în majoritate, reconfirmați

Altfel, în alte 45 de comune gălățene și în orașul Târgu-Bujor, alegătorii prezenți la urne au preferat continuitatea. Mai concret, 32 de primari social-democrați au rămas în funcție, începând cu Laurențiu-Viorel Gîdei la Târgu-Bujor. Ceilalți 31 sunt: Paul-Cezar Maftei la Bălășești, George-Aurelian Gache la Băneasa, Victor Dorobăț la Berești-Meria, Mircea Dumitru la Brăhășești, Petrache Năstasă la Buciumeni, Ion Tuchiluș la Cosmești, Mihăiță Vlad la Cuca, Dumitru Vintilă la Drăgușeni, Adrian Filote la Fârțănești, Manuel Lupu la Fundeni, Gelu Sîrghie la Gohor, Niță Chebac la Grivița, Dănuț Tofan la Jorăști, Dănuț Ilie la Măstăcani, Marian Moisă la Movileni, Dănuț Oprea la Munteni, Adrian Răsmeriță la Nămoloasa, Alexandru Fuică-Haisler la Negrilești, Mihăiță Măncilă la Pechea, Ștefan Vlad la Piscu, Ciprian Tudor la Poiana, Lucian Borza la Priponești, Ghiorghe Bute la Scânteiești, Emil Dragomir la Slobozia-Conachi, Costică Gafton la Smulți, Marian Mitrofan la Suceveni, Călin Rugină la Țepu, Costel Gheorghe la Tudor Vladimirescu, Petrică Bratu la Tulucești, Virgil Doca la Valea Mărului și Ștefan Patriche la Vârlezi.
La rândul lor, liberalii și-au păstrat alte 12 comune, prin: Constantin Zamfir la Barcea, Marian Adămache la Braniștea, Daniel Cotoranu la Cerțești, Vasile Prodan la Corni, Dănuț Codrescu la Cuza-Vodă, Liviu Condrache la Drăgănești, Eugen Tăbăcaru la Ghidigeni, Iulian Boț la Liești, Ionel Boghiu la Nicorești, Victor Chiriloaie la Oancea, Maricel Petrea la Schela (la doar nouă voturi!) și Gigi Țuțu la Suhurlui.
Totodată, reprezentantul ALDE, Viorel Tărbuc, a rămas la conducerea primăriei din Independența.

Citit 4729 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Octombrie 2020 10:32

4 comentarii

  • postat de mihai Miercuri, 30 Septembrie 2020 13:18 77.111.247.*** Link la comentariu
    0
    3

    din pacate PNL este in regres in judetul Galati.A ignorat ajutorul majoritatii membrilor de partid si a simpatizantilor, si -a demobilizat singur electoratul si s-a vazut in procentul mic de participare la vot..Numai un suflu tanar nu ajunge,trebuie atrasi si tinerii, trebuie pastrat si dezvoltat bazinul electoral.Pacat, de Covid poate scapam, dar de ......rosie mai greu.

    Raportează
  • postat de Alexutz Miercuri, 30 Septembrie 2020 13:01 5.2.205.*** Link la comentariu
    0
    2

    Judetul rosu....

    Raportează
  • postat de Dumitru Miercuri, 30 Septembrie 2020 11:32 93.122.250.*** Link la comentariu
    4
    8

    Trebuie o curatenie de oameni in echipa PNL Beresti Meria ! Noi simpatizanti PNL din comuna Beresti Meria nu mai suportam infrangeri !

    Raportează
  • postat de oana Miercuri, 30 Septembrie 2020 09:44 81.196.64.*** Link la comentariu
    8
    18

    Dragi votanti psd, voi nu vedeti unde e rosu e saracie? Moldova e saraca si voteaza psd de 20 de ani. Priviti spre vestul Romaniei!!! Nu v-ati saturat sa dati votul pentru promisiunea unor pensie si salarii marite? Fiti mai atenti la parlamentare, numai votati aceasi prostie!!
    Nu uitati: Romania este semiprezidentiala : deci parlamentul face legile, nu presedintele!!!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro