Galațiul ar putea beneficia de minimum 90 de milioane euro pentru investiţii

Galațiul ar putea beneficia de minimum 90 de milioane euro pentru investiţii
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Așa după cum ați putut afla din paginile cotidianului nostru, Ministerul Dezvoltării propune, prin normele metodologice de aplicare ale noului Program Național de Investiții ”Anghel Saligny”, supuse dezbaterii publice, o serie de prealocări la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Un simplu calcul aritmetic arată că în județul Galați, aceste sume de bani pentru dezvoltarea comunităților ar totaliza circa 451 de milioane lei, adică puțin peste 90 de milioane de euro, cu precizarea că unele investiții ar putea suporta o majorare de 10 la sută, în cazul în care acestea sunt inițiate în cadrul unor Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Valoarea de mai sus pleacă de la cele 140 de milioane lei repartizate la nivel județean, la care se adaugă 43 de milioane pentru municipiul reședință de județ, zece milioane pentru Tecuci și câte șapte milioane, ce ar reveni orașelor Berești și Târgu Bujor. În plus, se prevede o alocare de câte patru milioane de lei pentru fiecare comună din județ, fapt ce îl mulțumește, oarecum, pe președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, în condițiile unei repartizări echilibrate. Totuși, acesta este de părere că ar fi putut fi avute în vedere și o serie de alte criterii. ”Ar fi putut fi corelate alocările cu numărul de locuitori sau cu lungimea drumurilor comunale pentru că într-un fel se pot investi cele patru milioane de lei într-o localitate cu 12.000 de locuitori și cu 2-300 de kilometri de drumuri și altfel într-o altă comună cu doar, să spunem, 1.800 de locuitori și doar 25-30 de kilometri de infrastructură rutieră proprie. În plus, CJ Galați are în administrare circa 800 de kilometri de drumuri județene, iar alte județe doar în jur de 500 și, deci, criteriile ar fi trebuit să fie puțin mai aplicate, mai exact, ușor diferențiate”, ne-a explicat Costel Fotea.

Președintele CJ a comparat succint ultimele alocări de fonduri și a precizat că în PNDL 2 au ajuns în județ circa 150 de milioane de euro, din care au fost finanțate 160 de proiecte de investiții, fiind evident că doar cu 90 de milioane de euro nu se va mai putea ajunge în aceeași situație. ”Când vorbim de investiții în infrastructura rutieră, apă, canalizare, trebuie să ținem cont de faptul că prețurile la manoperă, materiale, ca să nu mai vorbim  de energie, aproape că s-au dublat în patru ani, poate nu chiar, dar sigur s-au majorat cu între 50 și 70 la sută. Ținând cont și de toate acestea, să nu uităm că sunt lucrări nefinalizate pe PNDL 2, iar de 2-3 luni constructorii nu și-au primit banii. Haideți să le terminăm mai întâi pe acestea”, a adăugat același Costel Fotea.

Nu în cele din urmă, președintele CJ a făcut o previzionare a modului în care se vor derula investițiile prin noul Program ”Anghel Saligny”. ”Dacă proiectele vor fi depuse până la finele acestui an, în prima parte a anului viitor acestea vor fi verificate la minister. Urmează, în a doua jumătate a lui 2022, partea de proiectare tehnică și tot ceea ce înseamnă procedurile de achiziții publice, iar lucrările ar putea începe, efectiv, în primăvara anului 2023”, a conchis Costel Fotea.

Citit 4439 ori Ultima modificare Marți, 21 Septembrie 2021 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.