Facultatea de Medicină din Enna a scos prima promoţie, după un proces cu statul italian

Facultatea de Medicină din Enna a scos prima promoţie, după un proces cu statul italian
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Extensiunea Facultăţii de Medicină de la Universitatea "Dunărea de Jos", deschisă la Enna, în Italia, în urmă cu şase ani, a scos prima serie de absolvenţi. Este prima universitate din România care reuşeşte acest lucru, după o perioadă destul de dificilă, având în vedere că la mijloc a existat şi un proces care i-a descurajat în mare parte pe studenţii înscrişi în această promoţie, mulţi renunţând la studii.

Deşi au fost iniţial 30 de studenţi italieni care au făcut un an pregătitor de limba română, pentru a urma apoi studiile Facultăţii de Medicină deschisă de Universitatea gălăţeană la Enna, în Sicilia, anul acesta şi-au susţinut şi au promovat examenul de licenţă 13 absolvenţi, care sunt acum medici cu acte în regulă.

"Cei 13 au susţinut licenţa la Galaţi, odată cu studenţii de la Medicină din universitatea noastră, cu aceleaşi subiecte, în limba română. Patru-cinci dintre ei au luat note peste 9,00, deci mai mari decât cei care au făcut cursurile în limba maternă. De altfel, şi la susţinerea lucrării de diplomă, tot în limba română, unii dintre ei vorbeau foarte fluent limba, spre deosebire de alte categorii de studenţi străini care fac Medicina la noi. Faptul că avem aceleaşi origini latine şi-a spus cuvântul", ne-a declarat dr. Aurel Nechita, iniţiatorul extensiunii de la Enna.

Acesta susţine că mulţi dintre cei 30 de studenţi care au început acum şase ani Medicina la Enna au renunţat la studii pentru că s-au speriat de procesul intentat de Ministerul Educaţiei din Italia, care era nemulţumit de faptul că românii deschiseseră o facultate la ei.

"Suntem primii din România care am deschis o extensiune la Medicină. Nu ne-a fost deloc uşor. Mai ales în primul an, când intrau carabinierii peste noi la cursuri, până când am câştigat definitiv procesul. În prezent, mai există o extensiune deschisă de Universitatea de Medicină din Tg. Mureş la Hamburg, însă ei sunt abia în al doilea an. Noi am fost primii şi, până nu demult, unicii. Aşa că sunt foarte mulţumit că am ajuns la acest moment al absolvirii primei promoţii. Am reuşit să facem practică în spitalul din Enna, cursanţii au vorbit în limba italiană cu pacienţii, dar apoi, într-o sală a noastră, diagnosticele, concluziile şi discuţiile cu profesorii îndrumători s-au purtat în română. Prin urmare, i-am sfătuit pe absolvenţi să se prezinte la ambele examene de rezidenţiat. Şi la cel din România, în noiembrie, şi la cel din Italia, care se susţine în februarie", a mai spus Aurel Nechita.

În prezent, extensiunea de la Enna numără peste 300 de studenţi, iar Universitatea gălăţeană plănuieşte să deschidă şi alte facultăţi în Europa.

Citit 3942 ori Ultima modificare Vineri, 08 Octombrie 2021 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.