UPDATE. Aleşii locali au decis cât vor costa biletele şi abonamentele Transurb în 2023
Foto: Anca Melinte

UPDATE. Aleşii locali au decis cât vor costa biletele şi abonamentele Transurb în 2023
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Cu 14 voturi „pentru” (PSD) şi 12 „împotrivă” (PNL, USR şi PACT), majorarea tarifelor pentru biletele şi abonamentele de transport public local a fost aprobată în şedinţa de joi, 24 noiembrie 2022, a Consiliului Local. Deşi consilierii locali ai opoziţiei au argumentat că scumpirile vor duce la scăderea numărului de călători, primarul Ionuţ Pucheanu a replicat că societatea publică de transport nu duce lipsă de clienţi, ci de călători care să plătească. Şi a propus, ironic, un transport „moacă”.

Aproape o oră au durat dezbaterile unuia dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local de joi, 24 noiembrie 2022: documentul care stabilea tarifele şi facilităţile valabile din 2023 în transportul public local.

Cele mai fierbinţi discuţii au vizat amendamentul prin care grupul PNL a propus o schemă de fidelizare a călătorilor care îşi reînnoiesc succesiv abonamentele.

Schema de fidelizare propusă de PNL

Aşa cum aţi putut afla deja din ziarul „Viaţa liberă”, era vorba despre discounturi substanțiale pentru prima prelungire a abonamentului în timpul perioadei de valabilitate, dar și pentru a doua și pentru următoarele prelungiri succesive. De pildă, pentru un abonament Plus Nominal 1, care va costa 114 lei din 2023, se propunea un tarif de 100 de lei la prima prelungire, respectiv, de 80 de lei de la a doua prelungire. Iar pentru un abonament Basic 45, care va avea tariful standard de 70 de lei, se propunea un tarif de 65 de lei la prima prelungire, respectiv, de 60 de lei la a doua prelungire.

Consilierul local PNL Valeriu Onose a arătat că tarifele Transurb sunt calculate pe structuri de cost din 2021, iar creşterile de tarif nu sunt egale. Cele mai mari vizează exact cele mai vândute produse, precum biletul electronic, care se scumpeşte cu 38 la sută.

„Bugetul cetăţenilor pentru transport este limitat. Există presiunea dată de creşterea preţurilor la energia electrică şi la gaze, dar şi la alte servicii. Când mai intervine şi o creştere a tarifului pe transport, atunci cetăţeanul căruia nu i-a crescut salariul cu nici măcar 25 la sută - cât e creşterea minimă a unui tarif de călătorie - va trebui să aleagă unde distribuie banii din buget. Şi îi va distribui la necesităţile de bază. Vom avea, deci, un număr mai mic de cetăţeni care să cumpere bilete şi abonamente şi un număr mai mare de călători fără bilet”, a argumentat consilierul, convins că prin schema de fidelizare s-ar putea dubla baza călătorilor, ceea ce ar fi un câştig pentru bugetul Transurb şi al Primăriei.

„Haideţi să fie totul moacă!”

„Transurbul nu duce lipsă de clienţi! Duce lipsă de clienţi care să plătească! Haideţi să facem transportul gratuit! Că dacă îl ducem din subvenţie în subvenţie şi din gratuitate în gratuitate, haideţi să-l lăsăm gratuit! Ce mai contează? Că dacă vă uitaţi cât reuşim totuşi să încasăm din aceste bilete şi abonamente, ce mai contează încă vreo câteva miliarde pe care reuşim să le încasăm?! Haideţi să fie totul moacă!”, a replicat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Edilul-şef a justificat necesitatea creşterii tarifelor arătând către costurile combustibilului care propulsează mijloacele de transport, fie că sunt troleibuze, tramvaie sau autobuze. Şi a argumentat că o schemă de fidelizare înseamnă a acorda facilităţi la facilităţi: „Fiecare tip de abonament are un discount, nimeni nu plăteşte preţul întreg pe călătorie când îşi scoate abonament”. Şi a susţinut că un abonament pe trei luni ar avea un cost mai mic decât discounturile din schema de fidelizare.

În cele din urmă, amendamentul PNL a fost supus la vot. Cu 12 voturi „pentru” din partea consilierilor PNL, USR şi PACT şi 14 voturi „contra”, din partea PSD, a fost respins.

Respins, cu 15 voturi „împotrivă”, 10 „pentru” şi o abţinere a fost şi amendamentul prin care USR propunea gratuitatea abonamentului Basic 45 și pentru persoanele care beneficiază de salariul de bază minim pe țară garantat în plată din sectoarele Construcții, Agricultură și Industrie Alimentară. Primarul Ionuţ Pucheanu l-a catalogat drept caduc şi a susţinut că actuala formulare a acestei facilităţi acoperă toate segmentele şi situaţiile.

În cele din urmă, proiectul de majorare a tarifelor din transport a fost suspus la vot. Cu 14 voturi „pentru” (PSD) şi 12 „împotrivă” (PNL, USR şi PACT) a fost aprobat.

Noile tarife valabile din 2023

Conform prevederilor hotărârii votate, în loc de 2 lei biletul de călătorie valabil 60 de minute, gălățenii vor plăti 2,50 de lei pentru același titlu de călătorie, cumpărat de la cabina de bilete sau de la automat, respectiv, 3 lei, dacă îl cumpără în mijlocul de transport, de la conducătorul auto sau de la vatman.

Abonamentul Plus Nominal 1, valabil o lună, va costa 114 lei, în loc de 90 de lei, cât este acum. Abonamentul Plus Nominal 3 va ajunge la 325 de lei, iar Plus Nominal 6, la 625 de lei.

Abonamentul Basic 25, valabil o lună, va însemna 56 de lei, abonamentul Basic 45 - 70 de lei pe lună, Basic 60 - 119 lei, fiind valabil două luni, Basic 135 - 194 de lei, fiind valabil trei luni, iar Basic 270 - 376 de lei, fiind valabil șase luni.

Extraportofelul electronic va avea tot 10 călătorii valabile trei luni, dar pentru care vom plăti 24 de lei, în loc de 19 lei, cât este acum.

Plata prin SMS a biletului de călătorie, cu durata de 60 de minute, va fi 0,60 de euro plus TVA.

Plata prin aplicația MobilPay Wallet a biletului de călătorie, cu durata de 60 de minute, ar urma să fie 2,75 lei.

Gratuităţile și facilitățile existente, acordate unor categorii de călători, rămân în vigoare şi anul viitor.

 

Citit 11764 ori Ultima modificare Duminică, 27 Noiembrie 2022 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.