Greva generală continuă. Mitinguri, marşuri şi pichetări anunţate de profesorii din Galaţi

Greva generală continuă. Mitinguri, marşuri şi pichetări anunţate de profesorii din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Dintre cei aproximativ 4.500 de membri ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi (SIP) şi ai Sindicatului Liber "Educaţia", 3.800 de angajaţi în învăţământ au votat pentru continuarea grevei generale, nemulţumiţi de oferta cu care au venit guvernanţii la negocieri. 

Liderul SIP, Lidia Antoniu, susţine că în jur de 2.900 de cadre didactice au considerat că trebuie să continue protestul, declarându-se jigniţi de propunerile venite din partea Executivului. Mai mult decât atât, SIP se pregăteşte de miting şi marş pentru luni, 29 mai, şi de pichetarea Prefecturii, marţi şi miercuri, 30 şi 31 mai. "Am discutat cu oamenii care mi-au transmis că nu-şi doresc să fie asistaţii sociali ai guvernului, ci vor salarii decente, în concordanţă cu importanţa muncii pe care o depun. Prin urmare, la Galaţi, greva generală va continua şi săptămâna viitoare, dublată de alte forme de protest. Am depus solicitări pentru a ni se aproba miting, marş şi pichetarea Prefecturii", spune Lidia Antoniu.

Aceasta mai spune că dascălii nu sunt dispuşi să înghită minciunile guvernanţilor, care susţin că nu pot mări salariile din Educaţie, din cauza prevederilor PNRR. "În perioada martie-mai 2023 s-au mărit salariile la mai multe categorii de bugetari, deşi guvernanţii spun că acesta ar fi principalul motiv pentru care noi nu putem beneficia de creşteri salariale. Angajaţii care lucrează cu fonduri europene au primit sporuri, la Administrația Fondului pentru Mediu s-au votat salarii cu 50 la sută mai mari, sporuri la salariu de 25 la sută pentru angajații Agenției Naționale de Integritate, magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25 la sută și solicită sumele restante pe ultimii cinci ani. Totodată, Parlamentul a votat creșteri de salarii pentru angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Prin urmare, motivele invocate sunt praf în ochi", a precizat Lidia Antoniu.

Adrian Andrăşescu, liderul Sindicatului Educaţia, ne-a declarat că şi organizaţia sa a votat pentru continuarea grevei. "Dintre cei 1.100 de angajaţi afiliaţi la noi, 900 erau joi în grevă şi au votat să continue protestul 880 dintre ei", spune acesta.

Citit 2809 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Mai 2023 17:50

16 comentarii

  • postat de Ciosu
    Luni, 29 Mai 2023 23:15
    95.76.59.***
    Marius Nistor este președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Potrivit ultimei sale declarații de avere el beneficiază de 6 surse de venit.78.288 de lei de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,72.000 de lei de la Sindicatul salariaților din învățământ,
    48.000 d
    0
    0
  • postat de Budeanu
    Luni, 29 Mai 2023 23:08
    95.76.59.***
    Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” este federaţie reprezentativă în sistemul de învăţământ superior românesc şi recunoscută la nivel european, având un număr de peste 20.000 de membri, se arată pe site-ul instituției. Ea este condusă de Anton Hadăr, probabil cel mai bogat lider sindical.
    0
    0
  • postat de Laptele și cornul și atât.
    Vineri, 26 Mai 2023 16:37
    109.166.132.***
    Sincer, dacă părinții țin la copiii lor, cel puțin pentru o bună educație a copiilor în general, părinții ar trebui să fie alături de educatori, învățători, profesori, care mai sunt prin România. În general atmosfera este cam așa, cum este curentul de azi, cei tineri vor pleca peste hotare, pe euro
    0
    0
  • postat de Mariana
    Vineri, 26 Mai 2023 15:51
    46.97.176.***
    Dacă ne-am face toți profi și la gradi cine ne-ar face banii de salarii, bani de vacanta, bani de hrana, bani de cărți, bani sa ne îmbrăcăm bine, bani sa mergem doar cu taxi, bani sa arătăm bine..... Nici meditații n-am face ca restul de fraieri nu vor avea bani.
    0
    0
  • postat de Akbar
    Vineri, 26 Mai 2023 14:35
    5.13.194.***
    Greva e un drept constitutional. Insa, exista sectoare de activitate, printre care si invatamantul, in care esti obligat, macar moral, sa permiti unor generatii de copii sa mearga mai departe, adica sa-si sustina Evaluarea Nationala si Bacalaureatul. Apoi, faci greva cat poftesti. In caz contrar, su
    0
    0
  • postat de un cetatean
    Vineri, 26 Mai 2023 09:59
    95.76.36.***
    Salariile nu sunt deloc mici pentru ce se gastiga in RO domnilor profesori!Vorbesc in cunostinta de cauza-am doua surori profesoare,care dupa 10 ani de vechime in sistem,niciuna nu primeste sub 5000lei pe luna,net.Pentru corecta Dvs informare,la acest salariu in privat,trebuie sa bagi intensiv minim
    0
    0
  • postat de Albert
    Vineri, 26 Mai 2023 09:59
    86.124.202.***
    Discutați pe concret. N am văzut publicata o grila a VENITURILOR LUNARE (NU SALARII)pt învățământul preuniversitar și universitar. Am găsit la CNVA ceva incomplet, fără a fi inclus și tichetele de vacanta, 1400 lei/an. Nu arata rău deloc.
    Cat despre sporul neuropsihic, sporul de hrana, etc, fără co
    0
    0
  • postat de UE_Lucian
    Vineri, 26 Mai 2023 09:21
    5.2.205.***
    @Lucian de ce nu te-ai facut profesor daca sustii ca este atat de bine? Latri fara sa stii
    0
    0
  • postat de Un viitor participant
    Vineri, 26 Mai 2023 08:11
    5.13.199.***
    Nu o sa obțineți nimic, că nu șinteti solidari cu alte meserii cu părinți elevilor și pensionari și sa ieșiți toți odată ca să obțineți,
    ceia ce trebuie pentru o viață civilizată și normală. Asa va duce cu zaharelul și tot ei cistiga. Vorba proverbului,, unde îs mulți..... "
    0
    0
  • postat de andrei
    Vineri, 26 Mai 2023 07:51
    217.63.67.***
    primaria galati a marit salariile anual, la profesori nu s a mai marit de vreo 5 ani!
    0
    0
  • postat de Voica
    Vineri, 26 Mai 2023 07:01
    109.166.133.***
    Intrati in invatamant, daca vi se pare ca profesorii muncesc foarte putin si sunt platiti foarte bine! Ce va impiedica?!
    0
    0
  • postat de Lucian
    Vineri, 26 Mai 2023 05:21
    86.124.201.***
    Dacă e să ne raportăm la nr de ore pe care le predau, profesorii sunt cei mai bine plătiți. Un profesor are cel mult 20 de ore pe săptămână. Dacă scădem perioadele de vacanță, concediile etc veti vedea cu cit sunt plătiți pe oră. In plus nu vorbesc despre performanță de ce oare? De ce nu vorbesc si
    0
    0
  • postat de Interesele de partid, nu sunt interesele românilor
    Vineri, 26 Mai 2023 00:15
    109.166.131.***
    Toată susținerea , adevărat, țara ne vrea proști, ușor de manevrați în alor interese de partid ce ne ''guvernează'' timp de 33 de ani în a sărăciei și prostie ,,implementare'', an de an.
    Dex Partid politic- Organizație al cărui scop este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere.
    0
    0
  • postat de Profesor
    Joi, 25 Mai 2023 23:07
    89.136.185.***
    @Haralambie, în ce lege ai văzut tu ? Dacă n-ai mai pus de mult mâna pe carte, pune măcar mâna pe Constituția României.
    @Mariana, faci cumva parte din categoria celor care au devalizat România? Cred că știi că nu profesorii au luat mită 20-30 de salarii după 1995 și nu ei s-au lăsat pensionați la
    0
    0
  • postat de Mariana
    Joi, 25 Mai 2023 19:30
    46.97.176.***
    Nu ne interesează de unde. Vrem bani. Cit mai mulți bani.
    0
    0
  • postat de Haralambie
    Joi, 25 Mai 2023 19:14
    5.14.145.***
    Guvernul ar trebui sa declare greva ilegala si sa vina cu "oferta" desfacerii contractului individual de munca pentru cei care participa la greva absentand nemotivat de la munca, pentru ca ceea ce revendică Sindicatele sunt privilegii, nu sunt drepturi,iar Statul Roman devine principala sursa discri
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.