Două meciuri capitale într-o săptămână pentru Oţelul

Două meciuri capitale într-o săptămână pentru Oţelul
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Dubla cu "U" Cluj, de joi și duminică, în "Cupa României" și campionat, poate defini finalul de sezon al roș-alb-albaștrilor

Remiza scoasă la Voluntari o menține pe Oțelul neînvinsă în ultimele șase meciuri oficiale, ceea ce ar trebui să fie un impuls important în perspectiva unei săptămâni cu două meciuri capitale. Partea bună este că ambele se vor disputa pe teren propriu, în fața aceluiași adversar, iar interesul din partea fanilor indică faptul că vor fi tribunele pline.

Oțelul - "U" Cluj devine un duel dincolo de disputa sportivă, putând da naștere unei rivalităţi importante, la capătul celor două jocuri. Primul duel este programat joi seară, în semifinalele "Cupei României". Este meci eliminatoriu, iar în cazul unui rezultat de egalitate se va trece la reprize de prelungiri și, eventual, la lovituri de departajare.

Cel de-al doilea meci, de duminică, tot cu "U" Cluj, tot pe Stadionul "Oțelul", are ca miză ocuparea unui loc cât mai bun în play-out. Cele două echipe par a fi detașate pentru disputarea barajului pentru Conference League, pentru că Hermannstadt, UTA, Petrolul și FC Voluntari - celelalte echipe de deasupra locurilor de retrogradare - n-au drept de a participa în cupele europene. Astfel, în lupta de la distanță dintre Oțelul și "U" Cluj, miza este ocuparea unui loc mai bun față de cealaltă, pentru a juca acasă duelul decisiv pentru calificarea în Conference League. Ulterior, învingătoarea din acest baraj va mai disputa un meci cu ocupanta locului 3 din play-off.

Referitor la dubla cu "U" Cluj, venită după o serie foarte bună de rezultate, antrenorul Dorinel Munteanu s-a declarat încrezător în capacitățile elevilor săi. "Suntem pregătiți pentru a întâlni orice tip de adversar. Echipa a dovedit în multe rânduri că e bine pusă la punct fizic, așa că nu am de ce să îmi fac griji pentru programul aglomerat. Așteptăm să vină alături de noi și suporterii, care mereu au reușit să ne sprijine în momentele-cheie din ultimii trei ani, de când am venit la echipă", a spus tehnicianul.

Etapă favorabilă pentru Oțelul

A patra etapă din play-out a decurs în favoarea gălățenilor, care au reușit să scoată un egal în deplasarea de la FC Voluntari (1-1). Echipa roș-alb-albastră menține un avans de opt puncte față de locurile de la barajul de retrogradare, respectiv, zece peste pozițiile de retrogradare directă.

Rezultatele complete din etapa a patra de play-out: UTA - Hermannstadt 1-3, FC Voluntari - OȚELUL 1-1, "U" Cluj - Petrolul 1-2, FC Botoșani - FCU 1948 Craiova 4-1, Dinamo - Poli Iași 1-0.

Clasament: 7. FC Hermannstadt 27 puncte, 8. OȚELUL 27 p, 9. UTA 27 p, 10. "U" Cluj 26 p, 11. Petrolul 25 p, 12. FC Voluntari 21 p, 13. Dinamo 19 p, 14. Poli Iași 18 p, 15. FC Botoșani 17 p, 16. FCU 1948 Craiova 17 puncte.

Citit 9015 ori Ultima modificare Marți, 16 Aprilie 2024 16:47

4 comentarii

  • postat de Pirnaiasu
    Miercuri, 17 Aprilie 2024 14:03
    86.106.137.***
    D. M e antrenor. Da de ce plinge ca nu sint bani
    Ca s adus sponsori. Care? De ce înjura toată lumea? Ia bani cu lopata de la otelul. A avut noroc de otelul.
    1
    1
  • postat de Marius
    Miercuri, 17 Aprilie 2024 11:48
    188.26.126.***
    Jocul de joi pentru Cupa României este cel mai important!
    Este singurul trofeu intern care lipseste din vitrina Otelului!
    FORZA OTELUL!
    3
    2
  • postat de Marin
    Miercuri, 17 Aprilie 2024 11:23
    91.207.102.***
    Eu zic ca jucătorii sint ok și ambițioși. Nu mi-a plăcut ca iar dorinel e poveste de cearta și injurii în presa centrala și media. Un antrenor ce are salariu între 3 din România și otelul nu e în primele 6 echipe ar trebui sa se mai abțină. Creează o antipatie fata de club. Nu e ok.
    1
    5
  • postat de comunismul
    Marți, 16 Aprilie 2024 19:09
    5.13.211.***
    daca joaca cu ambitie! castiga! si aduc si cupa la galati! dar asa! joci ca o cizma! ca sa nu zic spun altfel! nu faci nimic bun! ramai cu amarul! sa nu uitam ce jucatori au cei de la u cluj! au multe vedete! vatajelu! nistor! popa! la otelul galati ce sa zic spun! nu prea pun toti osul asta este!
    9
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro