Poem la două Capete (la mormântul lui Nicu Simion - Țărnă Ușoară!)

Poem la două Capete (la mormântul lui Nicu Simion - Țărnă Ușoară!)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

Aici, n-această depărtare,/ am fost (odată) împreună

şi-am căutat (fără oprire)/ cât mai târziu să dăm cel Ort -

în vis, în ochi şi în pahare/ ne-am pus câte un hârb de lună,

câte o zi, câte o noapte,/ câte un pic de sud la nord,

câte un pic de nord la sudul/ râvnit de lumea care ştie,

cum ştii (şi tu) im/pur şi simplu,/ că nordul şade lângă sud,

oricând, oriunde, fără milă,/ şi-n Paradis, şi în Pustie,

şi-n capătul de la-ncetare,/ şi-n capătul de la-nceput!

Aici, n-această depărtare,/ am fost şi va să fim aproape,

chiar dacă nu se poate crede,/ chiar dacă nu se ştie cum -

oricum, chiar dacă nu (se) pare,/ dincoace/dincolo de ape

suntem a/duşi lui Cine/Care / Ne/Cunoscut antum/postum,

suntem ai Cui ne păcăleşte/ (în orice zi, în orice noapte)

cu treacă-meargă şi cu fleacuri/ din Infinitul copt sau crud,

suntem departe şi aproape,/ printre urlări şi printre şoapte,

şi-n capătul de la-ncetare,/ şi-n capătul de la-nceput!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3667 ori Ultima modificare Duminică, 28 Aprilie 2024 15:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.