Angajați ai statului din cinci structuri naționale au protestat, joi, la București, într-un miting desfășurat în Piața Victoriei, cerând într-un singur glas înlăturarea inechităților și discriminărilor salariale. Printre aceștia s-au aflat și salariați gălățeni.
Protestul a fost organizat de Sindicatul Agențiilor Județene pentru Protecția Mediului, Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului – SAONRC, Sindicatul Europol – filiala Arhivele Naționale ale României, Sindicatul Salariaților din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST), afiliate la Federația Publisind și Blocul Național Sindical. Sindicaliștii afirmă că își doresc o salarizare decentă, corelată cu complexitatea muncii, dar și respect profesional.
„Angajații care au ca atribuții combaterea discriminării protestează în Piața Victoriei contra discriminărilor salariale! La astfel de extreme duc politicile salariale haotice ale guvernelor din ultimii 15 ani. Veniturile salariaților din Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Arhivele Naționale ale României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Sport și Tineret sunt menținute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii sau care în anumite situații sunt chiar sub limita subzistenței. Cu toate acestea, precum și în condițiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanță, impun muncă suplimentară și alocă constant extrasarcini, în schimb, salariații au de respectat o serie de interdicții specifice profesiilor”, susțin sindicaliștii.
Protestul de la București a urmat manifestărilor similare organizate la sediile teritoriale ale respectivelor instituții. Despre trei astfel de proteste, „Viața liberă” a relatat la vremea respectivă.
La Registrul Comerțului, cel mai mic nivel de salarizare din justiție
În aprilie, salariații gălățeni de la Oficiul Registrului Comerțului au intrat în grevă japoneză, „contra inechităților salariale și a discriminării salariaților din ONRC față de celelalte categorii de angajați din familia ocupațională Justiție, tratament disproporționat în raport cu importanța activităților derulate și cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariații din ONRC în actualul context economic și financiar marcat de obligațiile legate de implementarea PNRR". Sindicatul angajaților din ONRC a cerut Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, „având în vedere faptul că ONRC este instituția publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție. "Totodată, revendicăm acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariați din familia ocupațională Justiţie".
Protecția Mediului nu solicită majorări de salarii, ci înlăturarea inechităților
Săptămâna trecută, angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului au declanșat protestele zilnice, de câte două ore, cerând nu majorări de salarii, ci „înlăturarea inechităților salariale”. „În cadrul agențiilor pentru protecția mediului își desfășoară activitatea specialiști cu înaltă calificare, ingineri de specialitate, chimiști, geografi, biologi, unii dintre aceștia cu o vechime de peste 30-40 de ani, cu o marjă de salarizare cuprinsă între 2.800 și maximum 5.000 de lei. Există discrepanțe foarte mari între agențiile pentru protecția mediului și alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Garda de Mediu sau Garda Forestieră, dar și față de alte instituții publice care fac acțiuni de protest, cu toate că angajații acestora au câștiguri salariale cu diferențe de 50% și chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare”, susțin angajații de la Protecția Mediului.
De altfel, 14 angajați ai APM Galați au participat la mitingul de protest de la București, în timp ce colegii lor rămași la Galați au continuat seria protestelor zilnice de două ore, perioadă în care activitatea cu publicul este întreruptă.
Salarizarea arhivarilor, în urma multor altor categorii profesionale
Și salariații gălățeni ai Arhivelor Naționale au oprit lucrul cu publicul, marți, timp de o oră, acuzând diferențele de salarizare existente între angajații din teritoriu și cei de la aparatul central, la aceeași activitate. „Salariații din cadrul Arhivelor Naționale au rămas cu un nivel de salarizare redus, în urma multor altor categorii profesionale și nu au beneficiat de majorări salariale consistente, deși munca specialiștilor din sistem necesită activități complexe de control, eliberarea de copii și extrase de pe documentele deținute în depozitele proprii, cercetare, documentare și elaborare de studii științifice, traduceri ale documentelor vechi și evaluarea documentelor în vederea gestionării Fondului Arhivistic Național”, spun arhivarii gălățeni.
În ce privește motivele pentru care protestează salariații subordonați Agenției Naționale pentru Sport și din Casele de Cultură ale Studenților, care solicită majorarea cu 25% a salariilor, acestea sunt salarizarea foarte proastă, deficitul de personal, condițiile de muncă improprii, inechitățile salariale și discriminarea în raport cu celelalte categorii de angajați din domeniile similare de activitate.