Planurile de reabilitare a Falezei Dunării au fost anunţate de mai multe ori, ultima dată, anul trecut în vară, dar deocamdată nu se vede nicio mişcare pe acest front. Între timp, deşi curăţenie se face, iar vegetaţia este ţinută sub control, cel puţin în ultima vreme, sculpturile în metal au fost complet ignorate şi arată, în cea mai mare parte, deplorabil.
Bucăţi lipsă din socluri şi postamente betonate, opere uitate
Momentan, faleza este tot cea pe care o ştim, un loc de promenadă foarte aglomerat, mai ales în weekend, unde gălăţenii încearcă să scape de canicula care nu ne mai slăbeşte. În timp ce câte un ponton mai primeşte autorizaţie şi încearcă să-şi facă terasă şi pe mal, fără drept, înglobând o biată lucrare de artă monumentală, restul monumentelor sunt acoperite de graffiti cu mesaje care mai de care mai scârboase şi care, evident, nu ridică în niciun fel valoarea acestora, contribuind doar la crearea unui aspect dezolant, de obiectiv cultural uitat şi lăsat în paragină.
Dintr-o parte în alta a falezei, indiferent din care tabără de sculptură în metal au făcut parte (primele datând din 1976 şi 1977), monumentele de for public au, clar, nevoie de curăţare şi reabilitare. Unele au bucăţi lipsă din platformele betonate care le susţin, altele nu mai au plăcuţele de identificare, iar cele unde acestea încă există au avut parte de mâna unui mâzgălitor care a crezut de cuviinţă să acopere cu negru taman numele lucrării sau pe cel al artistului.
Chiar atât de greu este să facem nişte coduri QR?
În 2024, normal ar fi nu doar ca toate plăcuţele să fie la locul lor, dar să şi conţină un cod QR, prin scanarea căruia doritorii să poată afla mai multe despre opere şi artiştii care le-au creat. Ar putea fi incluse fotografii de la realizarea lucrărilor, cu diferitele etape, gânduri ale artiştilor din momentele de naştere a operelor, făcând dintr-o simplă plimbare pe faleză un adevărat tur virtual al unui muzeu unic în România. Nu cred că implementarea acestui proiect ar costa mai mult decât 122.800 de lei, cât s-a dat pentru ruginitura de hartă 3D a centrului oraşului, aşezată pe promenada de la P-uri şi a cărei legendă a mai fost şi tradusă aiurea în engleză. Iar beneficiul pentru comunitate ar fi mult mai mare, fiindcă ar putea fi folosit ca instrument educativ interactiv, astfel încât să nu mai existe copii din Galaţi care să spună, văzând o lucrare, "Ce mai este şi fierătania asta?".
O avere turistică nepusă în valoare
Evident, sculpturile în metal au şi un potenţial turistic uriaş, care zace nefolosit, fiindcă nu se gândeşte nimeni să îl pună în valoare, să angajeze specialişti care să spună povestea din spatele impresionantelor structuri. Până la urmă, avem la Galaţi Liceu de Arte, avem Facultate de Arte, ar fi atât de greu să cointeresăm elevi din anii terminali sau studenţi într-un proiect de acest gen? Şi, poate, astfel, să-i ţinem aici, acasă?
În 2010, m-am aflat într-un grup de jurnalişti europeni invitaţi în Germania, în ceea ce noi studiasem la şcoală drept bazinul minier Ruhr, unde un număr de comunităţi mici şi mari au fost capitala culturală europeană în anul respectiv. Ei bine, acolo, o mare parte dintre fostele instalaţii miniere şi siderurgice dezafectate fuseseră transformate în obiective culturale, instalaţii şi muzee unde o mare de turişti străini cheltuiau bani buni să viziteze şi să plece acasă cu suveniruri. Noi avem obiective culturale deja făcute, mai ales unele care sunt legate de trecutul şi prezentul industrial al Galaţiului (pentru cine nu ştie, metalul folosit la crearea lucrărilor din cadrul taberelor de creaţie a provenit din Combinat, iar Şantierul Naval a ajutat şi el, găzduind anumiţi artişti şi sprijinindu-i în crearea lucrărilor de mari dimensiuni, vopsind lucrările etc) şi ne batem joc de ele. La propriu, scriind măscări pe lucrări, sufocându-le cu şantiere, fără a le proteja, pe cele din oraş, neîntreţinându-le, lăsându-le să cadă în uitare, neidentificate, fără căi de acces, obturate de vegetaţie şi/sau gunoaie. Totul în aşteptarea unei reabilitări care nu mai vine.
Explicaţii foto, în ordinea apariţiei în text:
1. Lucrarea „Valul și vântul”, realizată în 1977 prin colaborarea dintre Tiberiu Bențe și Ernest Kasnovaschi, constă din sculpturi albe de mari dimensiuni amplasate astfel încât să se oglindească reciproc. Vântul este situat pe partea malului, iar Valul pe partea opusă. Cele două se completează: Vântul este alcătuit din mai puține elemente decât Valul, subliniind astfel forța apei care a format faleza și blândețea vântului care creează valurile.
2. „Icar” este una dintre sculpturile realizate în cadrul taberei de sculptură în metal din anul 1977 de către artistul Aurel Olteanu Stîncă. Icar, fiul lui Dedal, a contribuit la construirea labirintului din Creta, unde regele Minos l-a închis pe Minotaur, jumătate om-jumătate taur, ce trebuia hrănit cu sacrificii umane. Icar este faimos pentru încercarea sa de a zbura prea aproape de Soare. Sculptura reprezintă una dintre cele mai mari aspirații ale omului: dorința de a zbura. Lucrarea simbolizează efortul uman de a-și depăși limitele, însă graba și excesul de zel pot duce la eșec în atingerea visurilor.
3. Sculptura "Evoluţie", creată de Bella Crișan în 1976, este compusă din 27 de octogoane aranjate în ordine crescătoare, formând un labirint. Octogonul simbolizează viața veșnică, iar această aranjare progresivă sugerează prosperitatea și dezvoltarea treptată a orașului situat pe malul fluviului. Ieșirea din labirint, orientată spre oraș, sugerează că acesta așteaptă să fie descoperit de către cei curioși.
4. Solid-Fluid” este o creație din 1976 semnată Alexandru Marchiș, ce îmbină elemente metalice sudate pentru a da viață unei reprezentări în miniatură a orașului Galați și a fluviului Dunărea.
