Campanii prelungite, buletine nule și selfie cu votul, la Galaţi

Campanii prelungite, buletine nule și selfie cu votul, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

UPDATE ora 22.00:

Cea mai recentă centralizare a incidentelor electorale arată că de la începerea votării, la nivelul județului Galați au fost sesizate 21 posibile incidente cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral: cinci dintre sesizări s-au confirmat, două nu s-au confirmat, iar 14 sesizări sunt în curs de verificare.

Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment și două amenzi în valoare totală de 4.600 de lei. Totodată, sunt efectuate cercetări cu privire la două posibile infracțiuni de fraudă la vot.


13 a fost numărul incidentelor legate de votare raportate la Galați până la ora închiderii ediției, în privința cărora Poliția a anunțat că face anchete

Aproape jumătatate dintre nereguli s-au referit la reprezentanții partidelor care i-au susținut pe candidații în cursa pentru prezidențiale şi nu s-au oprit din campanie nici după expirarea termenului legal.

Alegerile prezidețiale la Galați nu s-au remarcat nici prin prezență, dar nici prin incidente deosebite, nici ca număr, și nici ca gravitate. Prima raportare făcută de Centrul de Comunicare Județean se referea la șase evenimente înregistrate în cursul nopții și la primele ore de la deschiderea urnelor. Cinci dintre acestea îi vizau pe cei implicați în campanie, care fuseseră reclamați că au încercat pe ultima sută de metri, chiar după expirarea termenului legal, să mai atragă puțin electorat nehotărât.

"Persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei", au punctat reprezentanții Centrului Județean de Comunicare, care au anunțat că al șasele incident, marcat la scurt timp după deschiderea urnelor, se referea la o persoană care și-ar fi fotografiat votul în cabina secției unde își exercita dreptul constituțional.

Următoarele ore au adus încă trei posibile fraude anchetate de polițiști pentru verificare și luarea măsurilor ce se impun. Unul dintre cele trei cazuri s-a referit tot la violarea secretului votului, prin filmarea momentului în care o persoană punea ștampila pe buletin. Conform legii, violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, însă atunci când fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

La amiază, gălățenii au devenit mai inventivi

Au dovedit-o alte patru situații raportate de Centrul de Comunicare al județului Galați. Unul dintre cazuri a avut-o ca protagonistă pe o tânără de 24 de ani din municipiu, care s-a dus la vot cu o carte de identitate anulată, faptă sancționată cu amendă sau chiar cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Un al doilea incident l-a vizat pe vicepreședintele unei secții de votare din municipiul Tecuci. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, mirosea a băutură și era într-o stare euforică, aspecte care au fost aduse la cunoștința Biroului Electoral Județean chiar de către președintele secției. Locțiitorul, care a refuzat să fie testat cu etilotestul,  a fost înlocuit, iar poliția a demarat o anchetă.

Cele 438 de secții de vot organizate la nivelul județului Galați s-au aflat sub protecția a peste 850 de cadre MAI, are au avut ca misiune desfășurarea în condiții de siguranță a primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024.

Citit 2188 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2024 22:14

1 comentariu

  • postat de Mihai
    Marți, 26 Noiembrie 2024 02:40
    82.42.185.***
    La combinat sefii au zis clar daca nu iese ciolacul se taie din.personal
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.