Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţean Galaţi l-a atribuit recent, prin licitaţie deschisă, pentru servicii de împădurire, cu fonduri europene. Viitoarea pădure face parte dintr-un amplu proiect de modernizare a 57,3 km de drumuri județene, o axă rutieră nord-sud, care leagă 11 comune gălăţene, de la Bălăbănești la Șendreni.

„Una dintre cele mai complexe lucrări de pe drumurile județene”, după cum o numeşte preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, aduce, în premieră, împădurirea unei suprafeţe de aproape 60 de hectare de teren degradat.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, începând cu exercițiul financiar 2021-2027, proiectele europene trebuie să respecte principiul „Do no significant harm”, adică „Nu face rău semnificativ” (mediului). Acest principiu se aplică şi proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe tronsonul funcțional de interes județean DN 24D - DJ 251B - DJ 251A - DJ 251H - DJ 251 - DJ 255A - DN 25”, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 derulat de Consiliul Judeţean Galaţi.

După cum relatam la momentul semnării contractului de finanţare, pe 25 ianuarie 2024, pentru a obține banii europeni de modernizarea a drumurilor, CJ Galați și-a luat angajamentul de a împăduri aproximativ 60 de hectare de teren. Este o compensație pentru poluarea pe care o va aduce creșterea traficului rutier pe rețeaua de transport modernizată, după cum explica preşedintele Costel Fotea: „Nu a fost simplu, a trebuit să obținem teren de la primăriile cu care suntem în parteneriat, astfel încât să putem asigura cele 60 de hectare de pădure. În cele din urmă, am găsit o suprafață compactă între Valea Mărului și Corod, plus o suprafață mai mică la Bălăbănești. Sunt terenuri degradate, care astfel vor fi și stabilizate. În plus, această împădurire se va adăuga suplimentar perdelei forestiere prevăzute la Valea Mărului, în jurul noului de depozit de deșeuri menajere”, declara la acel moment preşedintele CJ.

Ofertă unică şi 30 de zile degeaba

Pentru pădurea pe care Consiliul Judeţean trebuie să o planteze, a fost atribuit asocierii Miluca SRL (lider) - Passilva Proiect - Duplicom Grup contractul în valoare de 9.983.527 de lei fără TVA, bani europeni. Asocierea a fost unic participant în cadrul licitaţiei deschise, iar CJ a considerat că oferta pe care a depus-o constituie „cel mai bun raport calitate-preţ”. Pentru că valoarea estimată a contractului a fost de 10.731.809 de lei fără TVA.

Tot ce vă putem spune este că durata de execuţie a serviciilor de împădurire ar trebui să fie de 27 de luni.

Ne-am fi dorit să vă putem informa ce şi câţi copaci vor fi plantaţi, dar, din păcate, la aceste întrebări nu am primit răspunsuri nici măcar în cele 30 de zile care au trecut de la solicitarea noastră de informaţii…

Cum se lucrează pe "tronsonul funcţional"

Cât despre derularea investiţiei care vizează strict infrastructura rutieră, din cea mai recentă postare pe Facebook a preşedintelui Costel Fotea, datată 7 martie 2025, aflăm că lucrările continuă. La acel moment se lucra pe DJ 251B, în localitățile Blânzi, Corod, Cerțești, Cotoroaia, Ciurești și Bălășești.

Reamintim, contractul de execuţie a lucrărilor a fost încheiat cu asocierea Tancrad (lider) - Oldroad Construct - Lemacons - Citadina’ 98 şi se ridică la 278.351.187 de lei fără TVA. În cadrul lui se vor reabilita și moderniza 57,3 km de drum județean, inclusiv terasamente, consolidarea fundației drumului, lărgirea părții carosabile, modernizarea a 12 poduri și a peste 1.000 de podețe şi amenajare stații de transport public. Practic, se promite o axă rutieră modernă care va străbate județul de la nord la sud și care va fi o alternativă atât pentru DN 25, cât și pentru DN 24D.

Valoarea totală a proiectului european este de 363.553.570 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă înseamnă 356.042.887 de lei, cofinanțarea eligibilă a UAT Județul Galați - 7.266.181 de lei, iar cea neeligibilă - 244.501 de lei.

Citit 5711 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Mai 2025 16:50

7 comentarii

  • postat de Regalistul republican
    Joi, 15 Mai 2025 12:31
    82.79.117.***
    Când nu se face, de ce nu se face, când se face, de ce se face?
    Ca să plantezi trebuie să fii proprietar pe acel teren sau să convingi pe proprietar. CJ nu e proprietar de terenuri!
    0
    0
  • postat de nemultumitul
    Joi, 15 Mai 2025 12:27
    82.79.117.***
    Fondul forestier județean are 8,1% din teritoriul județului Galați, este peste media zonei de câmpie (6,5%) și sub ținta medie de 15%. stabilită pentru această zonă.
    0
    0
  • postat de Camelia
    Joi, 15 Mai 2025 10:54
    86.124.201.***
    Voi astia 2 LA MUNCA NU LA STAT CU MANA INTINSA la orice usa fie a unui cimitir sau MAI SIGUR A UNUI PARTID.
    0
    1
  • postat de adygl
    Joi, 15 Mai 2025 07:14
    92.86.16.***
    Se supara Puchinel. El planteaza betoane si copaci de fier, iar Fotica pune niste gazon. Dar la cat s-a taiat, ar trebui sa se planteze si pe blocuri. Daca iarba era rosie ca, cred ca era peste tot.
    4
    11
  • postat de Camelia
    Joi, 15 Mai 2025 04:36
    213.233.104.***
    Așa de RĂU am ajuns să trebuiască să ne dea alții câțiva bănuți pentru câțiva puieți ? NU ne mai "FACEM BINE NICIODATĂ".
    3
    13
  • postat de Terente...din Galati
    Miercuri, 14 Mai 2025 20:39
    89.137.229.***
    60 ha...fix pix. Galatiul are peste 350mii ha teren agricol, iar sup. cu padure este sub 7%. Atata poate Fota?
    7
    19
  • postat de George
    Miercuri, 14 Mai 2025 19:20
    128.127.118.***
    Compenseaza in parte defrisarea din padurea Garboavele aflata in administrarea CJ.
    5
    24

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro