În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie în privința Prizei de apă. Proiectul de hotărâre propune preluarea printr-un împrumut de folosință, cu titlu gratuit, în scopul operării infrastructurii de captare a apei brute de către operatorul regional Apă Canal SA Galați.

„Se aprobă împrumutul de folosință, cu titlu gratuit, a imobilului «Priza de apă», de la societatea Liberty Galați SA, în scopul operării infrastructurii de captare a apei brute de către operatorul regional Apă Canal SA Galați. Imobilul este compus din teren în suprafață totală de 670 mp și construcțiile aferente, împreună cu toate dotările acestora”, prevede proiectul de hotărâre care a ajuns la comisiile Consiliului Local Galați.

Durata pentru care se acordă împrumutul de folosință este de şase luni de la data încheierii contractului, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional semnat de către ambele părți. Predarea-primirea imobilului se va face pe bază de proces-verbal încheiat între Liberty Galați SA și municipiul Galați în termen de 10 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de către ambele părți.

De ce este necesară o decizie rapidă

În documentele care au ajuns în atenția consilierilor locali se arată că alimentarea cu apă a Galațiului este dependentă de buna funcționare a unui întreg lanț tehnologic care include captarea, tratarea, transportul și distribuția apei. „Astfel, orice blocaj sau defecțiune apărute în lanțul tehnologic va avea ca efect afectarea a sute de mii de locuitori”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului.

„În municipiul Galați, captarea de apă de suprafață din Dunăre este realizată prin Priza de apă aflată pe malul stâng al fluviului, și care reprezintă elementul esențial și principalul furnizor al apei brute necesare municipiului, asigurând peste 65 la sută din consumul total de apă. Priza de apă se află în proprietatea societății Liberty Galați SA, entitate aflată într-o situație financiară și juridică instabilă, care în ultimele luni s-a confruntat cu dificultăți majore în achitarea facturilor de energie electrică necesare funcționării stației de pompare.

Totodată, având în vedere istoricul de restanțe și lipsa garanțiilor financiare al societății Liberty Galați SA, există o probabilitate ridicată ca operatorul de energie electrică să sisteze furnizarea acesteia către Liberty Galați, SA, ceea ce va pune în pericol direct continuitatea funcționării captării de apă. O astfel de situație ar conduce la oprirea pompelor și la imposibilitatea transportului apei brute către Uzina de Apă Țiglina 2, fapt care ar provoca întreruperea alimentării cu apă potabilă a peste jumătate din populația municipiului Galați”, se arată în documente.

Autoritățile subliniază că, în absența unor intervenții imediate, există riscul apariției unei disfuncționalități majore în furnizarea serviciilor publice esențiale, cu consecințe directe asupra igienei, sănătății publice și a continuității unor activități economice.

Argumente

„Pentru a evita producerea unei astfel de situații, este necesară identificarea unui mecanism de protecție juridică adecvat pentru imobilul Priza de apă, astfel încât să fie integrat într-un regim de protecție și administrare care să permită funcționarea sa continuă și fără riscuri pentru alimentarea cu apă a municipiului”, li se explică aleșilor locali.

Mai mult, printr-o hotărâre recentă a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați, Primăriei Galați, companiilor Liberty, Electrica și Apă Canal, Sistemului de Gospodărire a Apelor și Direcției Județene de Mediu li se cere să facă toate eforturile pentru eliminarea riscurilor legate de posibila debranșare de la rețeaua electrică a Prizei Dunării, riscuri evidențiate în urma repetatelor notificări emise de furnizorul de energie Tinmar.

Ce propune Liberty

„Pentru prevenirea întreruperii funcționării stației de captare a apei brute din fluviul Dunărea «Priza Dunării», Liberty Galați își exprimă intenția de cedare a folosinței obiectivului către Primăria Galați și totodată adresează solicitarea privind inițierea procedurilor administrative [ale] emiterii unei hotărâri a Consiliului Local”, propune compania, într-o adresă oficială.

În document, se propune încheierea unui contract de comodat între municipiul Galați și Liberty având ca obiect transmiterea dreptului de folosință gratuită asupra stației de captare Priza Dunării în scopul asigurării continuității serviciului public de alimentare cu apă al municipiului Galați, dar și al furnizării de apă brută către Liberty Galați, prin intermediul unui operator autorizat, cu personalul specializat existent. De asemenea, mai solicită încheierea unui contract de furnizare apă brută între operatorul autorizat al serviciului de alimentare cu apă al municipiului Galați și Liberty pentru o durată de şase luni cu posibilitatea de prelungire.

„Demersul are ca scop asigurarea unui cadru juridic stabil, transparent și predictibil care să permită operarea infrastructurii de captare a apei brute de către operatorul autorizat al serviciului de alimentare cu apă, precum și garantarea continuității serviciului de alimentare cu apă atât pentru municipiul Galați cât și pentru Liberty în calitate de consumator industrial deservit din această sursă”, subliniază compania siderurgică.

Acestea fiind argumentele, aleșii locali vor lua decizia.

Într-o viitoare ședință de Consiliu Local, probabil pe 16 decembrie, va fi aprobat un nou proiect de hotărâre, prin care Priza Dunării va fi predată în administrarea operatorului regional autorizat Apă Canal SA Galați, care va prelua toate costurile legate de funcționarea obiectivului. Operatorul nu va avea dreptul să facă niciun fel de investiții pe perioada comodatului.

Citit 541 ori Ultima modificare Joi, 11 Decembrie 2025 17:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro