Galațiul se regăsește printre județele incluse în planurile Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru anul 2026. Directorul general al instituției, Cristian Pistol, se declară optimist la început de an și anunță punerea în circulație a unei conexiuni rutiere esențiale pentru județ.
„Dunărea mai aproape: dăm în circulație Drumul Expres Brăila–Galați (10,76 km) în prima jumătate a anului, maximizând utilitatea Podului suspendat de la Brăila”, a transmis Cristian Pistol într-o postare publicată pe Facebook. Potrivit acestuia, deschiderea tronsonului va reduce timpii de deplasare și va îmbunătăți semnificativ legătura dintre Galați și principalele artere de transport din regiune.
Porțiunea de drum expres din apropierea Galațiului ar fi trebuit să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025, deși termenul inițial de execuție fusese stabilit pentru decembrie 2024. De-a lungul timpului, mai mulți oficiali, printre care și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunțau deschiderea acestui drum încă din 2023.
Întârzierea a fost generată de una dintre cele mai complexe lucrări de pe traseu, aflată la capătul dinspre Galați. Este vorba despre o succesiune de poduri și viaducte, desfășurate pe aproximativ doi kilometri, care include și un pod hobanat – un tip de construcție în care tablierul metalic, respectiv calea de rulare, este susținut de cabluri fixate pe piloni de mare înălțime.
La nivelul regiunii Moldovei, CNAIR anunță, de asemenea, progrese importante. Cristian Pistol a precizat că lucrările realizate pe Autostrada A7 – Autostrada Moldovei permit deschiderea a încă 125 de kilometri, urmând ca circulația pe autostradă să fie posibilă până la Pașcani. Proiectul este considerat unul dintre cele mai așteptate din regiune.
La nivel național, ținta pentru anul următor este de 250 de kilometri de autostradă și drum expres. Directorul CNAIR a caracterizat anul 2025 drept „un an istoric pentru infrastructura rutieră”, făcând referire la rezultatele deja obținute.
„Încheiem un an istoric pentru infrastructura rutieră. Rezultatele din 2025 nu sunt doar cifre în rapoarte, ci ore câștigate de români în trafic și regiuni istorice care, în sfârșit, se ating prin drumuri de mare viteză. În anul 2025 am atins borna de 1.418 kilometri de drumuri de mare viteză, iar anul acesta am deschis circulația pe 146 de kilometri de autostradă și drum expres”, a mai transmis Cristian Pistol.

