Ce părere au gălățenii despre deszăpezirea din oraș. Administrație ineficientă sau lipsă de implicare civică?

Ce părere au gălățenii despre deszăpezirea din oraș. Administrație ineficientă sau lipsă de implicare civică?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ninsorile din ultimele zile au adus nu doar dificultăți în trafic, ci și un val de reacții critice din partea gălățenilor, care acuză autoritățile de intervenții insuficiente și o gestionare defectuoasă a situației din teren. În același timp, orașul pare împărțit în două tabere: pe de o parte, gălățenii care au pus mâna pe lopată și și-au curățat singuri aleile și locurile de parcare, iar pe de altă parte, cei care consideră că deszăpezirea este exclusiv responsabilitatea autorităților locale. 

Ce reclamă cetăţenii

De la stații de tramvai blocate de mormane de zăpadă, până la alei de acces obturate de utilaje, oamenii spun că realitatea din cartiere nu reflectă imaginile oficiale prezentate public. În unele zone ale orașului, cetățenii susțin că zăpada a fost doar împinsă spre trotuare și în stațiile de transport public, îngreunând accesul călătorilor și chiar funcționarea ușilor tramvaielor.

Criticile vizează și modul de organizare a intervenției. Mulți gălățeni consideră că nu este suficientă simpla degajare cu lama, ci că ar fi necesară și colectarea efectivă a zăpezii, așa cum se proceda în trecut, cu transportarea acesteia în zone special amenajate. Unii consideră că, din cauza acestei practici, trecerile de pietoni rămân blocate cu zăpadă până la genunchi, iar unele stații de transport public sunt aproape inaccesibile.

Alții susțin că este nevoie de investiții mai mari în utilaje performante și într-un plan mai eficient de intervenție.

Nemulțumirile au căpătat și accente politice, o parte a gălățenilor reproșând administrației conduse de primarul Ionuț Pucheanu faptul că intervențiile ar fi prioritizate în zona centrală, în timp ce cartierele de la periferie rămân acoperite de zăpadă.

Strigăm la autorități sau ieșim cu lopata?

Pe de altă parte, există și gălățeni care consideră că responsabilitatea nu aparține exclusiv autorităților. Aceștia susțin că, dincolo de intervențiile Primăriei, ține și de spiritul gospodăresc al fiecărui locatar să își curețe aleea din fața blocului sau locul de parcare, fără să aștepte intervenția echipelor de deszăpezire.

„Nu putem cere să ne curețe Primăria fiecare colț de trotuar. Dacă stai la bloc, pui mâna pe lopată și îți faci loc să ieși”, spun unii dintre cei care cred că implicarea civică ar reduce presiunea pe autorități și ar grăbi revenirea la normal. În opinia lor, administrația trebuie să asigure degajarea arterelor principale și a zonelor cu risc major, însă întreținerea căilor de acces secundare și a parcărilor ține și de responsabilitatea comunității.

Mai mult, unii gălățeni critică faptul că, după ce anumite artere au fost deszăpezite de autorități, unii locuitori au aruncat zăpada înapoi pe stradă, în timp ce își curățau propriile mașini. Această practică complică și mai mult circulația și pune presiune suplimentară pe echipele de intervenție, care trebuie să reia de multe ori acțiunile de curățare pe aceleași segmente de drum.

Există și voci care atrag atenția că astfel de probleme apar și în orașe mai dezvoltate, în condiții de ninsoare abundentă, și că amploarea fenomenului depășește uneori capacitatea logistică disponibilă.

Citit 500 ori Ultima modificare Joi, 19 Februarie 2026 17:27

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro