Cazul gălățeanului care s-a trezit că pe numele său fuseseră încheiate fraudulos nu mai puțin de 30 de polițe RCA nu a rămas fără ecou. Compania care decontase trei dintre polițe în cadrul unor dosare deschise de escrocii care i-au furat identitatea titularului de drept a rectificat greșeala, astfel ca acesta să nu mai apară ca ”șofer-problemă” în bazele de date și să nu fie taxat mai scump la încheierea RCA.
În ediția din 1 februarie 2026, ”Viața liberă” vă aducea în atenție cazul absolut incredibil al unui gălățean stabilit în Germania, care s-a trezit că pe numele său fuseseră încheiate zeci de polițe RCA, fără ca el să fi cerut acest lucru. Cu atât mai revoltător a fost faptul că descoperirea a făcut-o în momentul în care tatăl său, cel care utilizează mașina la Galați, a vrut să reînnoiască polița și a constatat că figura într-o clasă Bonus/Malus care îl califica cu grad ridicat de risc și impunea achitare unei sume semnificativ mai mari decât de obicei.
Mai exact, fusese retrogradat de la B8 la B4. Explicația: în ultimul an fusese implicat, așa cum avea să afle din certificatul de daunalitate solicitat de la Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, în mai multe evenimente rutiere pentru care se deschiseseră dosare de daune. Și asta pentru că, în baza CNP-ului său, fuseseră întocmite 30 de RCA-uri pentru diverse mașini din România, unele cu o valabilitate chiar și de o lună.
Ce a făcut GRAWE
Adresele ulterioare făcute companiilor care încheiaseră acele RCA-uri nu au rămas fără ecou, compania care activase cele trei polițe încheiate pentru mașini implicate în accidente rectificând greșeala. Într-un răspuns transmis petentului, GRAWE România recunoaște eroarea, faptul că a îndreptat-o și că a luat unele măsuri de siguranță pentru viitor. În ceea ce privește modul în care au ajuns să fie încheiate asigurările, nu oferă un răspuns foarte edificator, dar promite ”că face anchetă”.
”Am procedat la eliminarea celor trei dosare de daună din istoricul asociat CNP-ului. Astfel, clasa de Bonus/Malus nu va mai fi influențată de aceste evenimente în baza de date centralizată. Am implementat o restricție tehnică în sistemul nostru de emitere pentru a preveni înregistrarea oricărei alte polițe RCA pe acest nume fără acordul prealabil al societății. Cazul a fost preluat de Departamentul Antifraudă din cadrul companiei. Am solicitat brokerilor documentația care a stat la baza emiterii polițelor identificate și derulăm cercetări privind modul de utilizare a datelor în procesul de ofertare”, au precizat reprezentanții GRAWE România, în răspunsul transmis gălățeanului pățit, cu promisiunea că vor reveni cu informații despre finalitatea anchetei interne și a eventualelor măsuri dispuse.

