Gălăţeanul Bute revine în ring, sâmbătă noapte, în direct la TVR 1

Gălăţeanul Bute revine în ring, sâmbătă noapte, în direct la TVR 1
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Boxerul gălăţean Lucian Bute va urca în noaptea de sâmbătă spre duminică din nou în ring pentru primul său meci după o pauză de 19 luni. Bute îl va avea ca adversar pe italianul Andrea Di Luisa, deținătorul centrurii de campion european versiunea EBU la categoria supermijlocie, meciul urmând să se desfășoare la Centre Bell din Montreal, arena în care românul a obținut cele mai importante victorii din cariera sa.

Pugilistul gălăţean consideră acest meci un prim pas spre îndeplinerea obiectivului său, cel de a redeveni campion mondial şi spune că se simte într-o formă formidală înaintea confruntării cu Di Luisa. "Această luptă va fi crucială pentru următoarea mea mișcare. O tratez ca pe cel mai important meci și îmi iau adversarul foarte în serios. Sunt foarte nerăbdător să lupt din nou. Eram pregătit să revin și să lupt cu oricine, iar faptul că acest meci va avea loc la Centre Bell, arenă pe care o consider casa mea, reprezintă un mare avantaj pentru mine. Mă simt extraordinar, nu am probleme de sănătate şi mă aştept să fiu într-o formă formidabilă pentru lupta din 15 august”, a declarat Bute.

Meciul revenirii lui Bute va avea loc dimineaţă, de la ora 5.00, urmând să fie televizată în direct şi în România, de TVR1, televiziunea publică anunţând că Narcis Şelaru va asigura comentariul acestei transmisii şi că va difuza întâlnirea şi în reluare, în aceeaşi zi, de la ora 17.15.

Lucian Bute, în vârstă de 35 de ani, are în palmares 31 de victorii şi două înfrângeri. A fost timp de cinci ani deţinătorul centurii de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pe care a obţinut-o în 2007 şi apoi şi-a apărat-o cu succes de nouă ori, până în 2012. Într-un sondaj efectuat în luna decembrie a anului trecut, cititorii „Vieţii libere” l-au desemnat pe Lucian Bute „cel mai bun sportiv gălăţean din ultimul sfert de secol”. Pugilistul născut în comuna Pechea a avut cel mai recent meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze, pe 6 decembrie 2014, cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce românul s-a accidentat la spate.

Di Luisa, în vârstă de 33 de ani, are în palmares 17 victorii şi două înfrângeri, 13 dintre succese fiind înainte de limită. Andrea Di Luisa a avut cel mai recent meci de box în decembrie 2014, când a câştigat titlul EBU-EU la categoria supermijlocie, învingându-l pe Roberto Cocco.

Citit 4835 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 10:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.