Fiecare copil din România se naşte DATOR VÂNDUT
Foto: Sursa foto: startupcafe.ro

Fiecare copil din România se naşte DATOR VÂNDUT
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Binecunoscutul consultant fiscal Adrian Benţa a venit, săptămâna trecută, la Galaţi, pentru a participa, la invitaţia filialei locale CECCAR, la un seminar pe teme de fiscalitate. Cu acest prilej, „Viaţa liberă” i-a solicitat un interviu, pe care vi-l prezentăm în continuare

- Este la ordinea zilei acest conflict al taxelor care ar urma să fie reduse sau scoase din Codul fiscal. Lăsând la o parte orice tentă politică, ar trebui scoase aceste taxe şi, dacă da, de ce? Mă refer la taxa pe stâlp, la eliminarea supraaccizei la carburanţi, la reducerea TVA?

- Răspunsul la această întrebare nu poate fi dat foarte simplu, adică e bine sau rău, pentru că nici lucrurile nu pot fi albe sau negre, sunt multiple nuanţe de discutat. În primul rând, trebuie să pornim de la ce putem face, sau care sunt obligaţiile noastre. Avem un buget al ţării, la care deficitul maxim aprobat este de 3 la sută. În mod evident, tendinţa ultimului an este de accentuare a deficitului, iar alocarea altor bani de la bugetul de stat, pentru susţinerea creşterilor salariale sau a diverselor beneficii sociale, trebuie să fie acoperită din acei bani. România, vrea, nu vrea, va înregistra un deficit bugetar. Un deficit bugetar este acoperit de regulă – şi istoria ultimilor 26 de ani ne arată – din trei surse. Prima o reprezintă creşterea de taxe şi impozite, este o sursă nepopulară şi nu va fi invocată deocamdată în perioade electorale sau imediat după alegeri. A doua sursă este finanţarea datoriilor pe împrumuturi externe, o sursă pe care nu ne-o dorim pe termen lung; vin nişte bani, ne împrumutăm, România are una dintre ratele de datorii cele mai mici din Europa, dar, pe cap de locuitor, tot este o sumă de 1.500-2.000 de euro pe care fiecare cetăţean trebuie să o plătească pentru datoria externă a ţării. Deci fiecare nou-născut se naşte dator vândut. Iar a treia sursă este una uşoară, pe care au aplicat-o toate guvernele în ultimul timp: au tăiat investiţiile publice de pe listă. Prin urmare, va fi tot un astfel de mix de politici; statul român se împrumută în continuare, anul 2016 n-a excelat prin investiţii publice uriaşe, nu s-a făcut vreun kilometru de conductă pentru sistemul de irigaţii, iar cei câţiva kilometri de autostradă sunt praf în ochii publicului. Pe de altă parte, în ciuda relaxării fiscale, 2016 a avut şi ceva tendinţe de creştere de taxe, şi mă refer la taxele plătite de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice: au crescut taxele reprezentând contribuţiile sociale-pensii şi au fost introduse noi proceduri de calcul la impozitul pe locuinţele folosite în activităţi economice. Deci, avem în 2016, pe de o parte, o relaxare fiscală la nivelul societăţii – reducerea cotei de TVA de la 24 la 20 la sută şi eliminarea unor produse supuse accizelor (de exemplu, reducere de 30 la sută la acciza pentru băuturi alcoolice, s-a redus acciza pe iahturi), pe de altă parte, avem soluţii: de a menţine actualele taxe, de a introduce noi taxe, a ne împrumuta sau a tăia investiţiile, depinde ce vrem. Eu, personal, n-aş vrea să fiu în pielea ministrului de finanţe care îşi va pune semnătura pe noul buget, care are de acoperit destul de multe găuri. Ca să fiu foarte sincer, n-aş vrea ca urmaşii mei, copiii mei, ai dumneavoastră, copiii ţării, să trăiască în continuare într-un stat vândut.

- Dar taxa pe stâlp este acuzată chiar de marile companii că îi loveşte foarte tare. Ce facem, păstrăm taxarea şi îi afectăm pe mulţi?

- Depinde de perspectivă. La acest moment, dacă se decide păstrarea cotei de TVA la 20 la sută, atunci se împarte sarcina fiscală atât la persoana fizică (cumpărătorul final care suportă TVA-ul), cât şi la companii. Deci, nu putem spune că o anumită categorie este defavorizată. Cu siguranţă că taxa pe stâlp a fost o taxă grea şi nici măcar Finanţele nu s-au aşteptat să încaseze atât de mulţi bani. La un moment dat erau prognozate 200-300 de milioane de lei de obţinut, iar în acel an s-au încasat 1,5 miliarde de lei. Este o taxă grea pentru companii, dar cred că au avut deja mecanismele să o arunce în preţurile către clienţi. Şi deja ne-am obişnuit cu ea. Întrebarea este ce vrem. Scopul final este o decizie clar politică în favoarea uneia dintre cele trei soluţii de finanţare a deficitului: împrumuturi, tăierea investiţiilor publice sau majorări de taxe. Eu, personal, aş marşa pentru ultima dintre acestea. Între a fi dator vândut şi a trăi cu cureaua un pic mai strânsă, parcă aş decide-o pe asta cu mai multă integritate şi verticalitate naţională.

- Cum se justifică această readucere a TVA-ului la un nivel la care a mai fost în urmă cu câţiva ani?

- Publicul larg crede că TVA-ul reprezintă o sursă infinită de bani pentru buget. Dar TVA-ul este suportat întotdeauna de cumpărător, de omul de la raft sau de o societate mică neplătitoare de TVA. Strict macroeconomic, vedem că suma cifrelor de afaceri estimate la nivelul anului 2016 se apropie de cele ale companiilor din anii de glorie, 2007-2008. Cam pe acolo se prezintă TVA-ul. Din punct de vedere tehnic, Produsul Intern Brut reprezintă suma valorilor adăugate pentru companii. Cu cât PIB-ul este mai mare, cu atât taxa pe valoarea adăugată se calculează la o bază mai largă. Dacă baza de venit este mai mare, atunci, în mod normal, la un buget relativ constant, ai putea să ai şi o taxă mai mică. Subliniez, nu este un merit politic  că o să avem un TVA mai mic, ci este meritul companiilor care reuşesc, cât de cât, să se dezvolte. Sunt anumiţi poli de dezvoltare care merg bine şi v-aş da nişte exemple concrete chiar dacă, din păcate, Galaţiul nu se numără printre ele: Iaşiul (pe zona de IT), Clujul, Timişoara, Bucureştiul, sunt zone în care companiile nu mai găsesc să facă angajări, sunt firme care nu reuşesc să se extindă pentru că nu mai au salariaţi. Ideea este că mişcarea de reducere a TVA s-a simţit în încasările bugetare, datorită creşterii consumului. Însă este o creştere defectuoasă pentru noi, pentru că, dacă ne uităm pe ce segmente economice s-a făcut dezvoltarea, o să vedem că sunt foarte puţine segmente naţionale: puţin pe la agricultură, puţin pe la IT, foarte mult pe consum. Or, în acest moment, România consumă bunuri produse în alte state, chiar dacă unele mărci au ceva proiectare românească. Economiştii spun: măriţi consumul dacă vreţi să meargă bine o economie. Dar aceiaşi economişti ar trebui să spună: măriţi consumul bunurilor produse în ţara voastră!

- Deci, este o creştere economică mincinoasă?

- Nu neapărat mincinoasă, cât periculoasă. Creşterea asta economică a noastră există, dar este generată de o vânzare mai bună de bunuri care nu sunt româneşti, ci bunuri pe datorii. La nivelul lunii iunie, deficitul bugetar era la nivelul a şase miliarde de euro. Deci am importat mai mult decât am exportat. Toate acestea se transformă în datorii. De fapt, avem o creştere economică bazată pe creşterea de datorii. În momentul când va trebui să plătim aceste datorii, o să ne fie mai greu. Pentru că noi nu avem o strategie naţională pe termen lung, pe 20 de ani, pe 50 de ani, pe 100 de ani. Noi nu ştim ce va fi peste doi ani, pentru că fiecare schimbare de guvern mai taie, mai spânzură, mai face ceva pe lângă ce-a făcut vechiul guvern, ceea ce nu-i normal. Ar trebui să existe o strategie pe 100 de ani, neutră, eventual votată de către cetăţeni prin referendum, conform căreia vom stimula următoarele spectacole: A, B, C, D etc. – IT-ul, prestările de servicii către extern, producţia naţională de autoturisme, producţia de bunuri agricole şi turismul, am dat eu câteva exemple. Pe acestea le stimulăm la maximum, iar pentru restul vom importa.

- Aşadar, avem o creştere economică periculoasă. La ce ne putem aştepta?

- Ne putem aştepta la creşteri ale cursului valutar atunci când devin scadente datoriile externe, când se va cumpăra valută ca să fie dată în afară. Şi am mai putea avea probleme cu consumul persoanelor fizice, să trecem la extrema cealaltă, oamenii să nu mai aibă bani şi să nu mai cumpere. Ne place sau nu, economia are o anumită ciclicitate. Opinia mea personală către cititorii dvs este ca, dacă au ceva bănuţi, să-i păstreze, să-şi pună nişte bani deoparte pentru zile mai negre.

- Şi în ce să-i păstreze? În valută, în aur?

- Dacă tot suntem pe tărâmul ipotezelor şi al speculaţiilor, eu i-aş păstra în dolari sau în aur. Singura problemă este că, într-un moment de criză, aurul nu ţine de foame. Aurul este o metodă de tezaurizare dar nu-ţi pune şi pâinea pe masă. Ar fi bine să ne orientăm şi spre acele zone ce ne dau nişte resurse. Să ai un teren agricol, să ai o sursă de apă a ta, e bine să o păstrezi că nu se ştie ce va veni.

Cine este Adrian Benţa

Născut în 1977 la Roman, în jud. Neamţ, Adrian Benţa a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de gestiune, licenţă ASE Bucureşti. Are atestat de Inspector taxe şi Impozite, este membru al Camerei Consultanţilor Fiscali, auditor financiar stagiar şi membru CAFR. Are o experienţă de peste 16 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalităţii societăţilor comerciale, este lector al cursului de Fiscalitate din cadrul Absolute School şi conduce propriul cabinet de consultanţă fiscală, cu emiterea unui număr de aproximativ 1.000 de soluţii fiscale pe an. A prestat servicii de asistenţă contribuabili în litigii cu autoritatea fiscală, două dintre soluţiile sale fiind acceptate de Curtea Supremă de Justiţie. A publicat, ca autor sau coautor, 11 lucrări şi cărţi de specialitate fiscală, precum şi numeroase articole în domeniul financiar-contabil şi fiscal în publicaţii săptămânale sau lunare.

Citit 14426 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2016 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.