La doar câţiva ani de la inaugurare, din parcul de aproximativ un milion de lei care a fost construit în comuna gălăţeană Movileni au mai rămas câteva leagăne ruginite şi rupte, străjuite de nişte bănci vai de mama lor.
"Parcul de un milion de lei" de la Movileni a stârnit destule valuri încă dinainte de a fi construit. El a fost prins, de fapt, într-o campanie de alocare a unor bani - şi nu puţini - de la bugetul de stat pentru mai multe parcuri săteşti, comunele respective, toate având primari PDL la acea vreme, primind sute de mii de lei pentru „investiţii în calitatea mediului”.
Nu a explicat nimeni concret atunci cum amenajarea unui gazon pe locul unui fost depozit de gunoi (în cazul Movileniului) şi plantarea a o mie şi ceva de arbuşti pe 6.000 de metri pătraţi va îmbunătăţi calitatea mediului şi a vieţii sătenilor din Movileni, în condiţiile în care oamenii din comună aveau alte nevoi, mult mai stringente. Asta este, primarii respectivi nu puteau decât să ia banii şi să facă un parc, sau să nu-i ia şi să nu facă nimic.
La Movileni nu s-au construit tiroliene, nici tobogane sau leagăne spectaculoase, parcul nu a fost „tapetat” cu suprafeţe antitraumă, nimic de genul acesta. S-au montat doar câteva leagăne clasice, două balansoare, s-au pus nişte bănci de-a lungul aleilor, câteva aparate de joacă tip arc-trifoi (nişte chestii care se... hâţână pe arcuri şi pe care copilaşii le îndrăgesc foarte mult), două căsuţe din lemn, denumite pompos căsuţe-labirint, şi gata! Nimic gen Disneyland, denumire pe care i-am dat-o noi, oamenii răi din presă, după ce am remarcat faptul că, într-o comună care nu are apă potabilă la discreţie, nu are canalizare şi nici asfalt pe toate şoselele care o străbat, să arunci aproape un milion de lei pe astfel de investiţie nu era deloc oportun.
Veţi spune că, orice ar fi, copiii sunt aceiaşi peste tot şi că oricând un loc de joacă pentru ei este binevenit. Aşa e, dar...
„Nu vine nimeni aici”, ne-a spus primarul din Movileni, Marian Moisă, cel care a obţinut primul său mandat la alegerile de anul trecut. „Doar cei mari mai vin, seara, după ce se lasă întunericul”, a continuat edilul, în timp ce dădeam o „tură” prin parcul aflat la mică distanţă de primărie şi de biserică.
„Disneylandul” arată jalnic. Năpădit de buruieni, aleile cu piatră naturală aproape că nu se mai văd. Arbuştii plantaţi trebuie să-i cauţi cu mare atenţie şi nici aşa nu-i sigur că-i găseşti. Câteva leagăne lipsesc, iar cele care au rămas sunt ruginite şi atârnă trist, descentrate. Nici băncile nu au rămas toate întregi, iar „căsuţele-labirint” arată ca nişte coteţe puţin mai mari, cu balamalele atârnând. Celulele fotovoltaice care alimentau cei zece stâlpi de iluminat au fost furate, lumina venind acum de la nişte becuri mai îndepărtate. Sunt şanse destul de mari ca, după lăsarea întunericului, să nu te întâlneşti cu Mickey, ci cu lupul cel rău.
Măcar gardul a rămas în picioare. Asta e foarte bine, deoarece imediat lângă locul de agrement este râpa. Şi nimeni nu şi-ar dori o tragedie.
