Arestaţi înainte să cloneze carduri în Peru

Arestaţi înainte să cloneze carduri în Peru

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
2 comentarii

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) din Galaţi au desfăşurat o acţiune în vederea distrugerii unei reţele de criminalitate informatică.

Vizaţi au fost doi indivizi care, cu ajutorul unor diferite tipuri de echipamente compromiteau ATM-urilor, pentru a obţine date de pe carduri în vederea fraudării acestora.
După ce au strâns suficiente probe, procurorii DIICOT Galaţi au stabilit că inculpaţii Cătălin Ciobîrcă şi Marian Iancu, „acţionând în cadrul unei reţele de crimă organizată, în perioada 25 septembrie - 15 noiembrie 2017, au deţinut şi utilizat dispozitive hardware concepute şi adaptate în scopul accesării ilegale a unui ATM, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor electronice de plată, prin înscrierea pe carduri a datelor obţinute ilicit prin scanare”, se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi.
Pe baza acestor informaţii, anchetatorii i-au urmărit pe cei doi inculpaţi, aflând astfel că unul dintre ei, respectiv Cătălin Ciobîrcă, vrea să plece din ţară. Astfel a fost pusă la cale o acţiune, în urma căreia Cătălin Ciobîrcă a fost prins chiar la îmbarcare pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Bărbatul urma să plece cu o cursă de linie cu destinaţia intermediară Madrid - Spania, urmărind apoi să ajungă în Lima - Peru. „În pachetul de călătorie al bărbatului au fost descoperite echipamente de tăiere, tăbliţe destinate montării la fantele de introducere a cardurilor, camere video miniaturale destinate capturării codurilor PIN şi alte ansambluri electronice destinate compromiterii ATM-urilor”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Totodată, anchetatorii au efectuat cinci percheziţii domiciliate (trei pe raza municipiului Galaţi, una pe raza municipiului Iaşi una pe raza municipiului Vaslui), ocazie cu care au fost identificate alte echipamente destinate compromiterii ATM-urilor şi fraudării cărţilor de credit, precum şi carduri bancare de credit/debit emise de instituţii bancare rezidente în Franţa, Statele Unite ale Americii, Irlanda, Japonia şi Israel. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice.
În urma percheziţiilor, echipamentele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorii au dispus arestarea preventivă, pentru o durată de 30 de zile, a celor doi.
 Întreaga acţiune a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi, a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iaşi şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citit 3882 ori Ultima modificare Joi, 23 Noiembrie 2017 18:25

2 comentarii

  • postat de un taran Miercuri, 22 Noiembrie 2017 12:19 5.13.206.*** Link la comentariu
    0
    14

    La cât mai multe reuşite in astfel de acţiuni ca infractori in domeniul asta sunt cu nemiluita.

    Raportează
  • postat de Jilava Miercuri, 22 Noiembrie 2017 06:36 5.13.203.*** Link la comentariu
    0
    22

    Felicitari DIICOT Galati, BCCO Galati precum si Direcției de Operaţiuni Speciale, pentru aceasta actiune
    Mai scapam tara de borfasi

    Raportează

Lasă un comentariu