
Mariana Constandache
Recidivist cu state vechi, arestat pentru tentativă de crimă
Vineri, 19 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr de numai 30 de ani din județul Galați a ajuns din nou după gratii, sub acuzații extrem de grave, la mai puțin de un an de când s-a eliberat din Penitenciar. Alexandru Mihaiu este acuzat de tentativă de omor calificat, după ce, în urmă cu câteva zile, ar fi încercat să își ucidă un consătean. Incidentul care a dus la vărsarea de sânge a avut loc la Independența și ar fi pornit de la o căruță și un cal, pe marginea cărora agresorul și victima s-ar fi certat, m ...
Numărul infectărilor COVID-19 în Galați a depășit 43.000. Alte zece decese
Joi, 18 Noiembrie 2021 18:45 | Publicat în SĂNĂTATE
Joi, 18 noiembrie, au fost raportate zece decese în rândul pacienților aflaţi în stare gravă. Doar unul era vaccinat, și acela cu o singură doză de Pfizer, la începutul lunii mai.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 905 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 67 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 43.052. Nouă pacienți confirm ...
Parcare în intersecție, la kilometrul „zero” al oraşului, trecută cu vederea
Vineri, 19 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
E drept că orașul suferă la capitolul parcări și oamenii sunt nevoiți de cele mai multe ori să își lase mașinile la bordură, dar sunt nepermis de multe situații în oraș în care puncte nevralgice pe harta riscurilor în trafic sunt trecute cu vederea, chiar dacă pericolele sunt provocate de această abatere ușor de sancționat. Intersecții precum Movilei - Poșta Veche, Radu Negru - Traian și, mai nou, Domnească - Eroilor sunt doar câteva dintre locurile unde ar trebui interv ...
Vânzătorul de bani falși, 30 de zile după gratii
Vineri, 19 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Marian Buzățălu, gălățeanul reținut zilele trecute după ce a fost prins cu o însemnată sumă de euro falși, își va petrece următoarele 30 de zile în arestul Poliției.
Procurorii DIICOT au reușit să obțină arestarea bărbatului în vârstă de 35 de ani, Tribunalul apreciind că "afacerile" care l-au adus pe acesta în boxa acuzaților prezintă un pericol social destul de grav cât să îl încarcereze. Buzățălu, care a și contestat dispoziția instanței, apreciind-o c ...
Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 19 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 19 noiembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oțelarilor, Traian și Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independența și Umbrărești, pe DN 24D la Cuca, iar pe DN 26, în localităţile Vânători și Brănești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Costache Negri și Matca. ...
Opt gălățeni neimunizați, învinși de COVID-19
Miercuri, 17 Noiembrie 2021 21:50 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, 17 noiembrie, au fost raportate zece decese în rândul pacienților în stare gravă. Unul dintre ei avea schema incompletă de vaccinare, un altul abia primise doza unică, iar ceilalți opt nu erau imunizați.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.106 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 67 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel ...
UPDATE Bancnote euro "fabricate" în Italia, plasate la colț de stradă în Galați (VIDEO)
Joi, 18 Noiembrie 2021 21:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE. Gălățeanul reținut zilele trecute după ce a fost prins cu o însemnată sumă de euro falși își va petrece următoarele 30 de zile în arestul Poliției [detalii]
Constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate, înșelăciune și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, toate în formă continuată, sunt faptele de care este acuzat un gălățean în vârstă de 35 de ani, prins în flagrant ...
Tutun și canabis, pe filiera Suceava - Galați. Descinderi în forță la contrabandiștii de țigări
Miercuri, 17 Noiembrie 2021 22:00 | Publicat în EVENIMENT
O rețea cu un an vechime pe piața traficului de tutun a fost destructurată miercuri, 17 noiembrie, în urma a zeci de percheziții, care au avut loc în mai multe județe ale Moldovei, printre care și Galați. Polițiștii și procurorii Antimafie a avut în vedere o grupare care se ocupa cu importul de tutun pe la punctele de trecere a frontierei din nordul Moldovei. La percheziții au fost găsite țigări, bani și stupefiante.
Gruparea avută în vedere de ancheta DIICOT Galați ar fi ...
Unde sunt amplasate radarele
Joi, 18 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 18 noiembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Stadionului, Prelungirea Brăilei și Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniștea și Umbrărești, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni și Vlădești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Smârdan și Cuza Vodă. ...
Prostituată din Galați, măcelărită de iubitul proxenet. "Loverboy" arestat în Austria
Joi, 18 Noiembrie 2021 00:03 | Publicat în JURIDIC
Iubire cu beneficii, terminată la morgă. Un incident grav a șocat opinia publică dintr-un oraș austriac, zilele trecute. Un gălățean de numai 28 de ani, proxenet, a fost reținut de poliție după ce a abandonat cadavrul iubitei sale, o prostituată cu un an mai în vârstă, pe scările unei instituții publice. Anchetatorii nu exclud varianta unui omor comis din gelozie, dar și pentru că proxenetul și-ar fi văzut în pericol sursa de venit.
Moartea româncei originare din Galați, ...