
Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 05 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 5 noiembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oțelarilor, Traian și Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independența și Umbrărești, pe DN 24D la Cuca, iar pe DN 26, în localităţile Vânători și Brănești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Costache Negri și Matca. ...
Reținut pentru că a blocat un drum județean
Joi, 04 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Un localnic în vârstă de 51 de ani a ajuns în arestul poliției, după ce a făcut un gest pe cât de neobișnuit, pe atât de deranjant. În urmă cu câteva zile, omul, aflat sub influența alcoolului, a amplasat în mijlocul DJ 255C, la Mihail Kogălniceanu, o canapea extensibilă și două plăci metalice, blocând circulația pe drum. Sătenii au anunțat poliția pentru a-l înlătura pe turbulentul aflat în stare de ebrietate, numai că la sosirea oamenilor legii individul a apărut ...
Prostituată condamnată la 20 de ani de închisoare, pentru uciderea soțului. Corecție transformată în crimă
Joi, 04 Noiembrie 2021 00:01 | Publicat în JURIDIC
O tânără din județul Galați și-ar putea petrece următorii 20 de ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsită vinovată de instigare la uciderea soțului ei, un italian care avea dublul vârstei femeii. În pușcărie au ajuns și doi bărbați, unul consătean cu femeia, care ar fi pus în aplicare planul acesteia, care inițial s-ar fi vrut o corecție aplicată soțului gelos și violent. Sentința nu este definitivă.
Povestea dintre Nicoleta Postolici, o tânără din Buciumen ...
Unde sunt amplasate radarele
Joi, 04 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 4 noiembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Stadionului, Prelungirea Brăilei și Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniștea și Umbrărești, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni și Vlădești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Smârdan și Cuza Vodă. ...
Cuţitar deconspirat de masca de protecție
Joi, 04 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr de 18 ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi fără mască, însă motivul nu a fost lipsa elementului de protecție, ci faptul că băiatul era înarmat într-un loc public. Întâlnirea dintre tânăr și militari a avut loc noaptea, în parcul de lângă Colegiul Economic. Jandarmii, care inițial a vrut să îi atragă atenția că trebuie să poarte masca, aveau să afle că acesta avea asupra lui obiecte interzise. "În timpul legitimării, jan ...
Alţi 20 de gălățeni infectați, pe listele morții. Nou val de decese, în mijlocul săptămânii
Joi, 04 Noiembrie 2021 00:03 | Publicat în SĂNĂTATE
Dintre cei 20 de decedați raportați în 24 de ore de autoritățile sanitare, 18 nu erau imunizați. Doi dintre pacienții morți fuseseră vaccinați în urmă cu doar două săptămâni, unul dintre aceștia apucând să primească doar prima doză.
Jumătatea săptămânii a venit cu un nou val de infectări, dar și de decese în rândul pacienților aflați în stare gravă. Sute de gălățeni au fost declarați infectați în urma testărilor făcute, iar câteva zeci au pierdut lupta ...
Galațiul a depășit 40.000 de infectări cu noul coronavirus
Marți, 02 Noiembrie 2021 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Unu din trei gălățeni testați în ultimele 24 de ore s-a dovedit a fi infectat cu noul coronavirus. Marți, 2 noiembrie, autoritățile sanitare au raportat decesul a patru pacienți, toți bărbați, nevaccinați, cel mai tânăr având doar 44 de ani. Peste 400 de bolnavi au răspuns bine la tratament și au fost declarați vindecați.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.300 de pacienţi testaţi într-un ...
Tratamentul minorului în sistemul judiciar românesc
Miercuri, 03 Noiembrie 2021 09:00 | Publicat în JURIDIC
Jurnaliștii care doresc să își aprofundeze cunoștințele în domeniul judiciar, respectiv al regimului minorilor în practica instanțelor din România și a felului în care aceștia sunt nevoiți să parcurgă pașii dureroși ai unor anchete penale în care sunt victime au posibilitatea să se înscrie la workshopul "Tratamentul minorului în sistemul judiciar românesc", organizat în cadrul Proiectului ReAct - Reformă și acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale tr ...
Pedepse blânde pentru doi infractori
Miercuri, 03 Noiembrie 2021 09:00 | Publicat în JURIDIC
Doi gălățeni au fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, după ce justiția i-a găsit vinovați de comiterea unor infracțiuni suficient de grave încât să le aplice pedepse cu executare. Bizar este cuantumul sancțiunilor pe care le vor avea de executat cei doi, în condițiile în care unul dintre infractori s-a făcut vinovat nu de una, ci de trei fapte, una mai gravă decât alta. În speță, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit vinovat de vi ...
Șofer rănit, cercetat penal
Miercuri, 03 Noiembrie 2021 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr în vârstă de 22 de ani s-a ales și cu leziuni, dar și cu dosar penal, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe raza comunei Matca. Mașina condusă de acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, pe DN 251. În urma impactului, șoferul de 22 de ani a fost rănit ușor, numai că polițiștii sosiți la fața locului au constatat că nu aceasta era singura problemă. Bărbatul avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,75 la mie ...