Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

E din ce în ce mai GREU să mâncăm SĂNĂTOS! De ce DISPAR PRODUSELE TRADIŢIONALE din Galaţi

Luni, 23 Martie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* Avem de 11 ori mai puţine atestate decât are Braşovul şi de cinci ori mai puţine decât aveam în urmă cu doi ani * Rigorile noii legi şi cheltuielile pe care trebuie să le facă producătorul ca să obţină atestat i-au descurajat pe cei care ieşeau pe piaţă cu produse tradiţionale Numărul produselor tradiţionale atestate, în judeţul nostru, a scăzut de peste cinci ori în ultimii doi ani, de când s-a schimbat legea care reglementează procesul de recunoaştere legală a ...

În atenţia FERMIERILOR/ Când vom afla cine şi în ce condiţii primeşte SUBVENŢIE

Duminică, 22 Martie 2015 14:00 | Publicat în SATUL
Până săptămână viitoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) va redacta normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei în baza căreia se stabilesc criteriile de eligibilitate a fermierilor pentru pentru schemele de plată. Potrivit documentaţiei de specialitate, în Pilonul 1 sunt şapte tipuri de scheme de plată: plata pe suprafaţă (SAPS), ajutorul naţional tranzitoriu, plata redistributivă, plata pentru practici benefice pentru mediu sau greening, pla ...

Ajutor pentru gălăţenii care au CREDITE ÎN FRANCI! Proiectul de lege e pe masa Guvernului

Vineri, 20 Martie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* Sprijin de la stat vor primi, dacă legea va fi adoptată, doar persoanele fizice care s-au împrumutat în franci ca să-şi cumpere locuinţă * Firmele cu credite în franci trebuie să se descurce, în continuare, cum pot Guvernul discută un proiect de lege privind modul în care statul i-ar putea proteja pe românii care au credite în valută de devalorizarea accentuată a leului şi, deci, de creşterea insuportabilă a ratelor lunare. Potrivit textului proiectului de lege de pe sit ...

Gălăţenii, rău-platnici sau nu, vor face DUŞURI RECI până la toamnă

Vineri, 20 Martie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Electrocentrale riscă să intre fie în conservare, fie în incapacitate de plată a gazului * În ambele variante, gălăţenii rămân fără apă caldă la robinete, posibil pe toată durata primăverii şi verii În mai puţin de două săptămâni, gălăţenii ar putea rămâne fără apă caldă. Şi nu pentru o zi sau două, ci până la toamnă! Potrivit lui Sinan Mustafa, reprezentantul firmei Maestro SPRL Constanţa, care administrează Electrocentrale, miercurea viitoare va ave ...

Ce le-a transmis Patriarhul gălăţenilor ortodocşi, de ziua Î.P.S. Casian

Joi, 19 Martie 2015 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Împreună cu credincioşii, alături de preoţi şi în prezenţa mai multor oficiali locali, Î.P.S. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a aniversat, miercuri, 18 martie, 60 de ani de viaţă. Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi (pentru detalii, click aici). De la primele ore ale zilei s-a slujit Sfânta Liturghie, iar la finalul slujbei arhiepiscopul Dunării de Jos şi-a prezentat un scurt bilanţ duhovnicesc al anilor din urmă, arâtându-le c ...

Locul de parcare te face om

Miercuri, 18 Martie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dumitru e bărbat în putere, la vreo 40 de ani. Cap de familie şi întreprinzător din fire. Când s-a mutat la bloc, acum vreo cinci ani, nu prea ştia cum stă treaba cu locurile de parcare în cartierul ăsta. În prima zi a tras şi el maşina, ca tot omul, în faţa blocului. A doua zi, fix în acelaşi loc. A trei zi însă a găsit locul cu pricina ocupat de un Logan roşu, al uneia din blocul de vizavi. I-a părut rău, dar ce să facă? I-a trecut prin minte să se ducă la uşa femei ...

Î.P.S. Arhiepiscopul Casian Crăciun împlineşte astăzi 60 de ani

Miercuri, 18 Martie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împlineşte astăzi, 18 martie, 60 de ani. Arhiereu al Dunării de Jos de peste două decenii, Î.P.S. prof. dr. Casian şi-a pus amprenta asupra evoluţiei spirituale a zonei Galaţi-Brăila. Astăzi, chiriarhul locului îşi sărbătoreşte ziua de naştere în mijlocul credincioşilor. De dimineaţă, în Catedrala Arhiepiscopală, va conducere soborul de preoţi care oficiază Sfânta Liturghie, după care le va adresa cr ...

Internetul Galaţiului, mai prost decât cel din Brăila

Luni, 09 Martie 2015 17:34 | Publicat în ECONOMIE
* Rapiditatea conectării la care au acces gălăţenii, atât prin cablu cât şi prin conexiunile mobile, e mai mică decât media naţională Galaţiul ocupă un loc de pluton, în funcţie de viteza de internet pe care o pot asigura, pe plan local, providerii. Ziarul Financiar a realizat de curând un top al judeţelor în funcţie de viteza de internet pe care o pot asigura principalii furnizori care îşi împart piaţa naţională: Rcs Rds, Orange, Vodafone şi Telekom. La viteza interne ...

Programul "PRIMA CASĂ" vine cu înlesniri pentru bogaţi şi săraci

Luni, 09 Martie 2015 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Gălăţenii care şi-au plătit aproape integral locuinţa cumpărată prin programul Prima Casă şi simt că ar mai putea duce alţi ani lungi de achitat rate lunare, în schimbul unui confort sporit, şi-ar putea cumpăra – tot prin programul "Prima Casă" – o locuinţă mai mare. După ce pe baza acestei ipoteze s-a discutat şi s-a negociat, Guvernul a decis: se poate face, dacă cel care cere un nou credit îndeplineşte anumite condiţii. "Beneficiarul Programului care deţine o lo ...

Drama mârlanului de la parter

Marți, 10 Martie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mârlanului gălăţean sadea i se pare sufocant traiul la bloc. Parcă nenorocul l-a împins să se mute din bătătura lui părintească tocmai aici, într-un biet apartament cu două camere de la parter. La început i-a venit să-şi pună mâinile-n cap. Cum să trăieşti închis în 50 de metri pătraţi, cu o droaie de copii după tine, fără o bucăţică de pământ al tău, unde să mai ridici un vrej cu roşii sau să mai creşti o pasăre? Aşa că a pus repede mâna la treaba şi ...
Pagina 106 din 423