Vladimir Turturel abia mai poate simula indiferenţa vizavi de discuţia lui Vasile Şvaiţer şi Costică Brânză! În toată viaţa lui de contra/spion în solda mea, însă şi de om "normal", nici că i-a fost dat să asculte şi să înregistreze atâtea stupidităţi per secundă! Chiar i s-a re/animat o curiozitate enormă în legătură cu surprizele pe care ceşti doi penali/penibili vor să le facă femeilor lor perfecte! Aşteaptă cu mare ne/răbdare să-i urmărească şi să se co ...

inima ta/ sufletul meu româneşte cum păsări lungi/ cântă păsări fără plată n-am să n-ascult/ ce mi se-ntâmplă cereşte n-am să nu tac/ până-mi va fi niciodată n-am să nu tac/ până-mi va fi totdeauna fără să ştiu/ că tu mi-aduci descântare celei dureri/ despre ce poate fi-ntruna cest dor odor/ rodnic şi semn de mirare eu chiar acum/ cerului cer îndurare pentr-un cuvânt/ (s)pus cu năduf la ţărână când am călcat/ lacrima ta pe cărare plânsă încet/ plânsă ...

- Sigur că da! Iată, se apropie momentul să trecem la făcut, că de zis am tot zis! Se apropie secunda răsplătirii nevestelor noastre! Şi, cum am stabilit, trebuie să le cumpărăm lucruri de durată, chiar eterne, dacă se poate! Eu cred că se poate! La banii noştri, pasămite, cedează şi veşnicia! Mai ales că nici aceasta, veşnicia, nu mai este ce-a fost! Acum, după cum ştii foarte bine, eternitatea durează cam cât vor muşchii mei financiari! Şi ai tăi! Desigur, mai ţii ...

azi vin la tine să-ţi dau simplă şi pură o floare dintr-un cuvânt botezat pururea: nu(mă)uita(re) vin în secunda când stai şi lăcrămezi la fereastră ca o muşcată de rând tristă sub steauă albastră şi mă aştepţi până când vezi şi auzi că m-apropii şi mă visezi până când mor şi salcâmii şi plopii şi întinzi mâinile drept până m-atingi sufleteşte şi mă iubeşti până când nimenea nu mai iubeşte azi vin la tine să-ţi plac inima scumpă şi mare az ...

- Sigur că da!... Da, băi, Şvaiţer, bă! Ai dreptate! Tu nu ştii şi nu poţi şi nu vrei să nu ai dreptate! Cum să nu-mi vină să-i mulţumesc nevestei până la capăt, dar şi până la început? Şi cum să nu mă iau de Alfa şi de Omega, dacă ăştia-ndrăznesc să atenteze la Pudoarea şi Curăţia jumătăţilor noastre preponderente şi inalienabile şi infatigabile şi formidabile şi impresionabile? Tu ştii cine-i Alfa şi cine-i Omega, bă? Alfa-i cel care suferă de Mania ...

Şi doar mi-ai spus: mai uită-te şi îndărăt! nu vezi că-n faţă-i numai silă şi prăpăd? de ce nu vrei să înţelegi/ că fugi înspre parapiteci? dacă nu crezi, am să-ţi descriu şi-am să-ţi arăt! Şi doar mi-ai spus: întoarce-te, nu are rost! nu vezi că-i mare şi fatal preţul de cost? tu nu pricepi că e-n zadar?/ oare de ce nu ai habar că ţi se-nfundă? că nu-i bine? că eşti prost? Şi doar mi-ai spus: cum poţi uita aşa uşor ce-am scris pe ceruri că-nfăşor ş ...

- Da, băi, da! Adevăr grăieşti, băi, Brânză! Eşti cel mai bun cirac şi conviv de bătaie lungă, bă! Ce bine că a fost dat să ne întâlnim alcătuirile pe meridianele şi pe paralelele vieţii noastre fericite! Mă simt aşa de realizat în compania ta şi nevestei mele şi a nevestei tale şi a tuturor prietenilor de aceeaşi teapă încât se-nvârteşte pământul cu mine în sens invers! Am nişte emoţii aşa de fluctuante şi consistente încât mă doare până şi teribilul ...

(!) mai stai oleacă, nene moromete... parcă nu-ţi pasă, parcă te grăbeşti, parcă nu vrei să mai auzi copiii cum te aşteaptă să le spui poveşti (!) (!) parcă nu vrei să mai aştepţi la poartă, din când în când, poştaşul cu scrisori de la copiii rătăciţi prin lume, strigaţi la geam, încet, de multe ori (!) (!) parcă te doare viaţa... şi pădurea, şi drumul trecător pe lângă schit, şi timpul, şi fântâna... toată lumea din cărţile pe care le-ai citit (!) ( ...

- Păi, dragul şi semnificativul meu boss, ilustrul şi adulatul meu Şvaiţer, după aspectul exterior - ţinută, gestică, mimică, grimasă, strâmbătură, radiaţie - mă satisface coeficientul tău de inteligenţă, chiar mă taie prin măruntaie un fel de pizmă amicală, de gaşcă, de cartier! Despre calităţile tale de interior nici nu mai zic! Hurui, te hâţâni, te hurduci de atâta IQ! Şi este şi normal ca şi nestemata ta nevestică să aibă coeficientul mare, chiar mai mare ...

Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capătşi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud! Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât... s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât! Ea nu şt ...