Dacă s-ar construi o Antologie/Catedrală Universală a Poeziei de/spre Toamnă şi Dragoste şi Rostogolire Genuină printre Cântecul de Leagăn şi Prohod, sigur Luminiţa Mihai ar face parte din primii o sută de poeţi ai acestui Florilegiu, al acestei Arhitecturi! Iată, sprijinim afirmaţia cu superbul poem „de parcă toamnă n-a mai fost”!...„e frig de parcă-i toamnă e frumos/ vântul întoarce păsări şi inimi pe dos/ dumnezeu îşi sprijină tâmpla de pământ/ aud câini vagabonzi cum latră şi plâng// e atât de frumos că ţi-e dor să scrii/ cu sânge de lup pe albastre stihii/ pe sânii iubitei cu umbră de faun/ pe umerii iubitului că tăcere de clovn// e atât de frumos că poţi să şi mori/ e toamnă din călcâie până în zori/ e toamnă-n cuţite zvârlite-n pământ/ e toamnă-n mâini tinere şi-n legământ// îmi pun pălăria şi rochia tristă/ şterg obrajii ploii c-o rătăcită batistă/ şi plec de mână cu poemul meu/ să-mi sprijin tâmpla de dumnezeu”//...Sigur că da!...Sigur că da! „Spitalul de păpuşi” este Cartea/Lucrătura unui Orfevru, e o demonstraţie Pură şi Simplă de Filigranare, de recunoaştere sinceră a Lacrămilor Amare din ochii Deşertăciunii!...„poartă tu poemele în locul meu/ – i-am spus prafului – / dar el a preferat să îmbrăţişeze/ un manuscris antic, indescifrabil// purtaţi voi poemele în locul meu/ – le-am spus lucrurilor – / dar ele au preferat să rămână/ obişnuite şi singure// poartă tu poemele în locul meu/ – i-am spus lui dumnezeu – / dar el e prea ocupat, ca întotdeauna,/ de veşnicul recensământ al populaţiei// atunci le-am adunat pe toate într-o desagă/ şi le-am agăţat de lacrima mamei// nu ştiu ce-i cu mine, de la o vreme/ – de câte ori plâng, pot să văd interiorul lacrimii,/ pot să-mi citesc lacrima.../ şi simt cum sub coasta mea stângă/ bate o inimă şi jumătate”//...Sigur că da! Într-o discuţie cu poetul Ioanid Romanescu, mi-a spus o frază uluitoare: „Poezia să facă şmotru cu mine: ori capul de piatră, ori piatra de cap! Oricum, se cuvine să pierd cu asemenea regină!”...Aşadar, doamnelor şi domnilor, exact asta face Luminiţa Mihai: are grijă de Regină (de Poezie, adică) folosind-o, purtând-o în rochie de Cenuşăreasă, de Mireasă, de Bal, de Seară, de Borangic, de Stambă!...„absenţa mea va ara pământul/ cu toate textele pe care nu am reuşit să le scriu// mi-am fumat timpul ca pe o ţigară,/ m-am răstignit ca pe cruce, pe târziu// aduceţi cuiele/ – din lemn dulce să fie – / şi bateţi cu ciocanul de pământ/ în palma mea pururi pustie”//...Uite aşa am scris noi despre Luminiţa Mihai, membră a Uniunii Scriitorilor din România! RESPECT!
Două bijuterii ale Poeziei Universale (VI) Scris de Ion Zimbru
