Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Înscrierile la facultate încep pe 13 septembrie

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Sesiunea de toamnă a admiterii la Universitatea „Dunărea de Jos” a fost decalată cu o săptămână. Din cauza modificării programului celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului, conducerea Universităţii a decis să amâne înscrierile şi testele pentru ca toţi absolvenţii de liceu să se poată înscrie şi la facultate în acest an. Astfel, admiterea la „Dunărea de Jos” nu va mai avea loc între 6 şi 12 septembrie, ci începând cu data de 13. În perioada 13 – 15 septembri ...

România provizorie

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Cu atâtea mutări şi permutări de directori care s-au petrecut în ultimii doi ani pe la instituţiile publice, peste care a venit acum şi restructurarea impusă de Guvernul Boc (chit că e ea mai mult pe hârtie decât de facto), nici nu mai ştii cine şi unde este şef, cu cine să vorbeşti, cui să ceri o opinie avizată vizavi de o problemă sau alta. Sincer, cu 5 ani în urmă, dacă mă întreba cineva, în orice moment, cine conduce o instituţie publică importantă din judeţ, şt ...
Chiriaşii blocurilor ANL din Cartierul Dimitrie Cantemir vor putea deveni proprietari. Ce dacă nu au buletine de identitate! Aleşii locali au votat recent trecerea din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul privat a suprafeţei de 3,56 ha, situată în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila, tarlaua 18, Parcela 87, zonă unde au fost lucrările de construcţie, iar locuinţele rezultate au fost date în folosinţă. Aleşii au făcut această mutare la cererea Ministerul ...
Pe Drumul Viilor, în imediata vecinătate a Talciocului, va fi înfiinţat un punct de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Aleşii locali au aprobat atribuirea în folosinţă gratuită către Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, pe o durată de 10 ani a suprafeţei de 500 mp, pe strada Drumul Viilor, exact în acest scop. Aici vor fi colectate de la populaţie aparatele electrice şi electrocasnice scoase din uz,  se vor desfăşura o serie de a ...

Pe aici nu se (prea poate) trece!

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Stimaţi şoferi, începe o nouă săptămână de ISPĂşire pe străzile noastre găurite. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco anunţă, printr-un comunicat de presă, ce lucrări se vor efectua până vineri, 27 august. În Centru se lucrează pe străzile G. Coşbuc, Arieşului, I.L. Caragiale, Traian (între Rizer şi Basarabiei, între Basarabiei şi Faleză), Cristofor Columb, Mihai Bravu, Bălcescu, Instrucţiei, Gării, Stelei, Serei, Sălişte, Română, Fraternităţii, Gamulea. În ...

Eduard Grosu nu se teme de prevestiri sumbre

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Aflată abia la început de drum, noua societate a Primăriei, Gospodărire Urbană SA Galaţi - fostul Serviciu Public Administrarea Domeniului Public (SADP) -,  a şi intrat în zodia prevestirilor negative. Liderul PDL Mircea Toader a afirmat, la o recentă conferinţă de presă, că înfiinţarea acesteia nu este legală şi că prefectul judeţului nu îi va da viza de legalitate. Mai mult, Toader a prevăzut un sfârşit tragic – falimentul – atât pentru Gospodărire Urbană, cât ...

FCM Dunărea joacă la Panciu în Cupa României

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în SPORT

După ce a eliminat Politehnice la penaltiuri, cu 6-5, echipa Clubului Sportiv Panciu joacă pentru a doua oară în acest sezon din Cupa României cu o echipă gălăţeană. De data aceasta adversară este divizionara de eşalon secund FCM Dunărea. Meciul se va disputa astăzi, la Panciu (Stadionul Orăşenesc), de la ora 17,30.Arbitrul partidei este băcăuanul Emil Voicu - asistat de Marian George Fridl (Comăneşti) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa - Prahova). Observatori federali: P ...

Posibil protest de Ziua Siderurgistului

Marți, 24 August 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Sindicaliştii Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi ar putea organiza o acţiune de protest exact de Ziua Siderurgistului. O decizie în acest sens ar urma să fie luată în cadrul unei şedinţe de consiliu a sindicatului care va avea loc pe 2 septembrie, ne-a declarat liderul Solidarităţii, Gheorghe Tiber (FOTO). „Luăm în calcul organizarea unei acţiuni de protest de Ziua Siderurgistului, la fel cum s-a petrecut şi anul trecut. Nu este însă o decizie clară luată în acest sen ...
Lucian Domniţeanu (FOTO 1) a revenit la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Galaţi, după o pauză de 3 luni. Ordinul de numire în funcţia de director executiv a fost emis vineri de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar. Mandatul lui Domniţeanu este, însă, unul temporar. „Voi asigura conducerea instituţiei până la examenul de ocupare a postului, care, potrivit zvonurilor, se va desfăşura în septembrie sau î ...
„Doresc să vă întreb dacă la plaja Dunărea persoanele cu handicap beneficiază de intrare libera?”, ne-a scris, pe mail, gălăţeanul Petru Rotaru. Pentru a afla răspunsul, l-am întrebat pe şeful SADP (proaspăt transformat în Societatea Comercială Gospodărire Urbană), Eduard Grosu, dacă există o prevedere sau nu în privinţa accesului gratuit la plajă? „Nu există! O astfel de prevedere ar trebui stabilită în cadrul unei şedinţe a CL. Iar o astfel de decizie nu s-a lu ...