Propunere: acces gratuit la Plaja Dunărea pentru persoanele cu handicap

Propunere: acces gratuit la Plaja Dunărea pentru persoanele cu handicap
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Doresc să vă întreb dacă la plaja Dunărea persoanele cu handicap beneficiază de intrare libera?”, ne-a scris, pe mail, gălăţeanul Petru Rotaru. Pentru a afla răspunsul, l-am întrebat pe şeful SADP (proaspăt transformat în Societatea Comercială Gospodărire Urbană), Eduard Grosu, dacă există o prevedere sau nu în privinţa accesului gratuit la plajă?

„Nu există! O astfel de prevedere ar trebui stabilită în cadrul unei şedinţe a CL. Iar o astfel de decizie nu s-a luat încă. Totuşi, faptul că aţi ridicat această problemă, mă face să iau în consideraţie acest aspect şi să încerc să caut cu cei de la serviciul juridic o soluţie. Poate o decizie internă privind accesul gratuit la plajă, pentru cei cu handicap, asta, până anul viitor când ar putea să se ia o astfel de hotărâre în cadrul Consiliului Local”, a răspuns Eduard Grosu.

Acesta a adăugat că „au mai fost excepţii; de pildă în anii trecuţi am primit din partea primarului o notă prin care copii proveniţi din centrele de plasament sau de la şcolile speciale au intrat gratuit la plajă”.

Până când se vor gândi aleşii locali la persoanele cu handicap – lucru pe care aceştia ar fi trebuit să îl facă mai demult chiar! -, Primăria ar putea, totuşi, să ia atitudine în acest caz şi să facă o excepţie.

Până la urmă, la gratuităţile pe care Primăria le acordă, anual, miilor de pensionari din Galaţi, care circulă fără bani cu mijloacele de transport în comun, nu ar însemna o pierdere atât de mare la bugetul local accesul gratuit la Plaja Dunărea al câtorva zeci de gălăţeni cu handicap…

Citit 733 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.