Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Drumul spre Peştera Scărişoara porneşte din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieşului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1km, la gura Vaii Ordâncuşa. De aici există trei variante. Prima o constituie poteca turistică marcată cu cruce roşie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa şi după un traseu de 10 km, ajunge la Scărişoara. Cea de a doua variantă es ...
Nu cred că există un om care să nu fi colecţionat vreodată ceva. Unii au moştenit de la părinţi un clasor cu timbre, alţii s-au gândit pur şi simplu să adune lucruri mai mult sau mai puţin obişnuite. Însă migala şi devotamentul colecţionarilor pasionaţi dau o valoare inestimabilă unor obiecte care, luate separat, poate nu ar preţui mare lucru. Printre cei afectaţi de microbul colecţiei se numără şi Cristian Tăune, de 32 de ani, pasionat încă de la 6 ani de surprizele ...
(la pândă) Râvnesc ipotenuza şi stau pe gânduri, poate mă smulge din mirare şi din singurătate şi pune capăt celei mai lunge aşteptări cum trenul toarnă lacrimi batistelor prin gări. Triunghiul îmi aduce aminte ce regrete m-au prins văzând că drumul şi mersul pe catete sunt singurele şanse, că altele nu sunt spre capătul ne/mernic al omului mărunt. Am dus perfecţiunea triunghiului în spate şi am rămas cu junghiuri şi boli omologate de mintea unui doctor - Pitagora cel ...
Elevii şi profesorii din Tecuci îşi vor petrece după-amiaza de sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 16,00, alături de Paul Everac, în cadrul întâlnirii metodico-ştiinţifice: “85 de minute cu Paul Everac”. Dramaturgul se va întâlni cu tecucenii în cadrul activităţii de cerc metodic care se va desfăşura la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, temele de discuţie propuse fiind legate de dramaturgia contemporană, de la autori la forme teatrale experimentale, de la textul ...
Pe 27 septembrie, Episcopia devine Arhiepiscopie (IV)
Sâmbătă, 19 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Mărturii despre Biserică, în corespondenţa Marelui Vasile *
În 27 septembrie, anul Domnului 2009, Episcopia Dunării de Jos va fi ridicată la rang de Arhiepiscopie, de fapt o revenire - după 20 de ani de slujire - la acelaşi statut de Arhiepiscopie. În luarea acestei hotărâri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut în vedere vechimea istorică, apostolică, a eparhiei noastre al cărei trecut se împleteşte cu istoria Bisericii din Scythia Minor, ale fostei Mitrop ...
* Între 25 şi 27 septembrie, prin grija Arhiereului locului, vor fi aduse la Galaţi Moaştele Sfinţilor de la Niculiţel * În anii de după 1990, prin grija Prea Sfinţitului Casian, la Galaţi - municipiu reşedinţă a Episcopiei Dunării de Jos care are jurisdicţie şi asupra judeţului Brăila - cu toţii am fost martorii unor manifestări duhovniceşti de înaltă ţinută prin aducerea Moaştelor Sfinţilor Mucenici Dasie şi Emilian. Am parcurs lecţia muceniciei de la Halmyris (Mur ...
* Restaurarea unei opere de artă, surprinsă în imagini * O altfel de expoziţie, aceasta e oferta propusă vineri gălăţenilor la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Organizată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (sărbătorite chiar azi, 19 septembrie), expoziţia documentară „Restaurarea, ştiinţă şi artă” urmăreşte, prin intermediul fotografiei, fiecare pas al muncii unui profesionist în acest domeniu. Imaginile redau toate etapele tratamentului minuţios pe care ...
Guvernul aprobă Spitalul Regional Brăila - Galaţi
Sâmbătă, 19 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Ministrul Sănătăţii a anunţat că aprobarea investiţiei înseamnă „un prim pas pentru realizarea uniunii între cele două oraşe” * Ecaterina Andronescu şi depolitizarea învăţământului * Toată ziua de vineri, Brăila a fost pe jar: în teritoriu a venit toată floarea PSD, în frunte cu şeful Mircea Geoană. Alături de el s-au aflat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Sănătăţii, Ionuţ Bazac, ministrul Muncii, Marian Sârbu, secretarii de stat de la M ...
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Farcaş Alberto şi Gheorghe Vasile au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie. În noaptea de 29 mai 2007, în jurul orei 2,00, cei doi au intrat în raza de acţiune a unei patrule de poliţie care acţiona în zona cartierului Micro 40, pe Bulevardul Milcov, în staţia Transurb. La acea oră din noapte, poliţiştii au observat cum doi indivizi loveau cu pumnii şi cu picioarele o ...
De la o altercaţie produsă în urma unui incident auto din seara de 10 martie 2009, două persoane – Stanciu Ion şi Stanciu Valentin Lucian, nepotul primului - au ajuns să fie trimise în judecată pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.Incidentul s-a produs în seara zilei de 10 martie, în jurul orei 19,00. Atunci, conform datelor cuprinse în rechizitoriul Parchetului local prin care dosarul cauzei a fost înaintat instanţei de judecată, Stanciu Ion se deplasa cu un O ...