Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Dacă Legislativul ţării decide, fie prin lege, fie prin ordonanţă de guvern, vreo modificare care să aibă atingere unui proces politic aflat în curs de desfăşurare, sau care urmează să se desfăşoare în următoarele câteva luni, vai şi amar! Cei vizaţi strigă din toţi plămânii că nu este „fair”, că nu este corect să se schimbe regulile în timpul jocului. Ca exemplu, pentru politicienii care nu recunosc această „cutumă” – şi ca să nu facă un efort prea ma ...
În comuna gălăţeană Vânători, igienizarea unităţilor de învăţământ este în toi. În urma desfiinţării şcolii cu patru clase simultane din Satul Costi, comuna a mai rămas doar cu două şcoli şi trei grădiniţe. Şcoala desfiinţată funcţiona într-o clădire nouă, realizată cu fonduri de la Banca Mondială, prin programul de reabilitare a şcolilor. „Ne mândrim cu aspectul, curăţenia, mobilierul, dotarea, utilităţile din unităţile de învăţământ. Întotdeaun ...
În cazul în care actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu va candida la alegerile prezidenţiale, PD-L va avea o problemă, a declarat, ieri, senatorul democrat-liberal, Marius Necula, director, la nivel judeţean, al campaniei pentru prezidenţiale. Acesta a precizat că, în prezent, toate pregătirile care se fac în legătură cu pregătirea campaniei electorale prezidenţiale sunt legate de persoana actualului preşedinte, Traian Băsescu, deşi acesta nu şi-a exprimat, deo ...
Cum faci 1 milion de lei într-un an?
Luni, 17 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Răspunsul îl ştie doar consilierul local PD-L Radu Gheorghe, care şi-a declarat venituri de aproape 9.000 de lei * Posesor de Bentley, Porche şi Audi, consilierul local PD-L Radu Gheorghe este, de departe, cel mai avut dintre toţi colegii săi din legislativul local. În numai un an, averea democrat-liberalului a crescut cu aproape zece miliarde de lei vechi, pe care consilierul nu le-a adunat, ci le-a acordat cu titlul de împrumuturi unor firme. Oare împrumuturile pe care le acordă c ...
Municipalitatea a primit bani de la Guvern pentru a finaliza blocul A4 (foto). Apartamentele vor fi destinate familiilor evacuate din casele naţionalizate retrocedate. Primarul Dumitru Nicolae a adăugat că o scară a blocului îi va găzdui pe jandarmii strămutaţi de la Tecuci. Potrivit edilului, în octombrie ar trebui finalizate lucrările şi la blocul C20 din Ţiglina I. Nicolae a ţinut să spună că blocul C20 era făcut pentru a rezista 40 de ani, dar a împlinit deja 55. „Practic ...
Potrivit informării realizate de Primăria municipiului Galaţi, în cadrul Programului ISPA – reabilitare sistem de apă şi canalizare - în această săptămână, se vor executa lucrări în următoarele zone: · în Fileşti – str. Emil Racoviţă, Nicolae Mantu; · în Centru – str. T. Vladimirescu, Bucovinei, I.L. Caragiale, Traian (între Ştefan cel Mare şi Venus, între Rizer şi Basarabiei şi între Basarabiei şi Domnească), Cristofor Columb, Traian, Parcului, L ...
Deşi legislaţia în vigoare prevede clar că prefectul şi subprefectul trebuie să fie apolitici, realitatea - confirmată de unii dintre înalţii funcţionari publici – este că aceştia provin din partide politice şi au fost sau sunt susţinuţi de acele formaţiuni. Iar când partidele nu se înghit reciproc, deşi, întâmplător, se află la guvernare împreună, apar tot felul de situaţii… Ciudăţenii care se „vor rezolva intern” De când a fost numit subprefect al jude ...
Căpitanul Oţelului n-a digerat maniera de arbitraj a cvasi-debutantului Cătălin Buşi, Gabi Paraschiv declarând imediat după înfrângerea de la Cluj că omul cu fluierul i-a tăiat mult din elan. „Pur şi simplu, nu ne-a lăsat să jucăm. Sunt curios să văd dacă CFR-ul va beneficia de asemenea tratament şi în Europa League”, a declarat Para. Despre „cavalerul fluierului” a vorbit şi antrenorul „oţelarilor”, Dorinel Munteanu. „N-a decis scorul final, dar este clar că ...
Directorul general al Oţelului a ratat partida de la Cluj, prima de când a revenit la clubul gălăţean de Liga I (n.r. – august 2005). Marius Stan n-a făcut deplasarea în inima Transilvaniei deoarece tatăl său are probleme de sănătate, oficialul dunărean hotărând să rămână alături de părintele greu încercat. Stan, care îşi exprimase speranţa că roş-alb-albaştrii pot scoate o „remiză” în Gruia, a urmărit partida din etapa a treia a campionatului la televizor. ...
* Delta Tulcea - FCM Dunărea Galaţi 3-0 (2-0) * Etapa de debut al celui de-al doilea eşalon a programat derbiul formaţiilor dunărene din Tulcea şi Galaţi. Un meci care se anunţa echilibrat, între două echipe de prima parte a clasamentului (în sezonul trecut, cele două grupări au ocupat locurile 3, respectiv 6).Confruntarea de la Tulcea nu a mai fost echilibrată de data aceasta. Echilibrul s-a menţinut doar o jumătate de ceas, perioadă în care nu au abundat ocaziile de gol. De ...