Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
În urmă cu vro câteva zile [chiar în săptămâna care s-a terminat alaltăieri (aproape de "uichend") cum pronunţă şcolărimea noastră cea confuză şi debusolată de atâta osârdie şi reformă] mă îmbie, mă ademeneşte, mă îndeamnă, mă determină, mă păcăleşte un fel de Michiduţă supleant, cu domiciliu stabil în Galaţi, să mă sui în autobuz exact la ora de vârf a dimineţii, între ora şapte şi ora opt, adică! Nici nu-mi trece prin cel de sus la ce întâmplare ...
O mână de Oameni, trei Fântâni şi un Schit (reculegere)
Marți, 01 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
A fost o Dată ca nici o Dată -frumoasă la trup şi la suflet şi la gândit,în cătunul Zimbru(lui) cu un singur drum,cu o mână de oameni, cu trei fântâni şi un schit!În fiecare dimineaţă cobora dintr-o Carteşi mergea frumos, la grădiniţă, la citit şi la scris,şi la şcoală, şi la horă, şi la floare de câmp,şi la tot ce nu era interzis!Se ducea cu sapa şi netezea obrazul pământului -pământul ei, şi al lui, şi al tău, şi al meu -uite-aşa, Niciodată să nu se îm ...
Astăzi este 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor! Articolul pe care tocmai l-ați citit este redactat în acest context şi trebuie tratat cu umor. Dar asta nu înseamnă că viitorul mai apropiat ori mai îndepărtat nu l-ar putea confirma!
Zâmbiţi, vă rugăm! ...
Unul dintre prorectorii Universității „Dunărea de Jos” a demisionat
Luni, 31 Martie 2025 20:58 | Publicat în EDUCAŢIE
Potrivit unor informații primite în această după-amiază și confirmate ulterior de părți, unul dintre prorectorii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. George Schin, și-a dat demisia din funcția deținută, la mai puțin de un an de la începerea mandatului.
Informația ne-a fost confirmată atât de prorectorul demisionar, care a declarat că a luat această decizie din motive personale, cât și de rectorul Universității „Dunărea de Jos”, prof. u ...
Solicitanții ale căror cereri pentru un loc de parcare în Micro 20, zona 2B au fost declarate admise (lista a fost publicată pe site-ul Primăriei Galați) vor putea achita tariful abonamentului în termen de 15 zile.
Plata se face fie în numerar sau cu cardul la sediile Direcției de Taxe, Impozite și alte Venituri Locale, fie online pe site-ul https://www.ghiseul.ro şi la stațiile Self Pay.
Ridicarea abonamentului se va putea face începând cu 1 aprilie 2025, de la sediul Primărie ...
La sfârșitul săptămânii trecute, prețul gramului de aur a atins un maxim de 453,2378 lei, iar uncia a crescut la 3.083,10 dolari. Lunea aceasta, investitorii și-au majorat cererea de metal galben, iar cotațiile au urcat în piețele specializate la un nou record, de 3.126,10 dolari/uncie. Pe plan local, prețul gramului de aur a urcat la 460,4406 lei, creșterea fiind limitată de deprecierea dolarului.Principala cauză a creșterii aurului este reprezentată de politica tarifară haotic ...
Victorie concludentă la debutul lui Balint: Gloria Buzău - Oțelul 0-2
Luni, 31 Martie 2025 20:00 | Publicat în SPORT
Oțelul a reușit să facă cel mai bun meci al său din întregul an 2025, într-un moment în care nu mai era permis niciun pas greșit.
Deplasarea de la Buzău, de pe terenul ultimei clasate, a fost mai mult decât un simplu meci de campionat, întrucât un eventual eșec ar fi adus nori negri la Galați în privința retrogradării directe. Din fericire, mutarea de pe banca tehnică după demiterea lui Ovidiu Burcă s-a dovedit a fi inspirată, întrucât Laszlo Balint a readus spiritul de ...
Simion şi Ponta, preferaţii alegătorilor, într-un sondaj comandat de Nicușor Dan
Luni, 31 Martie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un sondaj Verifield, publicat de actualul primar general al Bucureștiului, Nicușor Dan, arată că favorit în cursa pentru alegerile prezidențiale este George Simion, candidatul AUR, cu 35% din intenția de vot. Pe locul al doilea se află Victor Ponta, cotat cu 21,1%, fiind urmat la mică distanță de Nicușor Dan, care are 20,8%.
Pe locul al patrulea, cu 16,4% din intenția de vot, se află candidatul susținut de PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu. Elena Lasconi, candidata USR, care ajunsese ...
Vânătorii de comori printre „relicvele” vremurilor tovărășești
Luni, 31 Martie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Nostalgii. Peștele „de Murano” de pe televizor, carpeta cu răpirea din serai de pe perete, jocurile „Nu te supăra, frate” și „Piticot”, bibelourile și seturile de porțelan și de cristal din vitrină, covorul „persan”, păpușile „Arădeanca”... sunt „comorile” de preț din perioada comunistă. Iar unele se vând și se cumpără bine și acum. Ca să vă convingeți, merită să urmăriți „Nostalgie cu tovarăși” – primul episod din noul sezon „Vânăto ...
Candidatura Marinei Le Pen la prezidențiale, blocată de judecători
Luni, 31 Martie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marine Le Pen și opt eurodeputați au fost găsiți vinovați de deturnare de fonduri publice, în procesul asistenților parlamentari europeni, luni, de Tribunalul din Paris. Astfel, lidera partidului de extremă dreapta din Franța nu va mai avea voie să candideze la președinție în următorii cinci ani. Cei 12 asistenți judecați alături de eurodeputați au fost, de asemenea, găsiți vinovați de manipulare de bunuri furate, scrie Mediafax.
Instanța a estimat prejudiciul total la 2,9 ...