Loteria Moldovei

Sâmbătă, 20 Iulie 2019 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Păi, ce-ai făcut, nea Klause, să ajungi în acest hal, să te certe Florin Iordache? Pentru așa ceva n-aș mai ieși niciodată la referendum. Ori punem problemele așa cum se așează, corespunzător, cum ar veni, ori mai bine - așa cum scriam și ieri - mergem la munte. La schi. Mai facem o poză cu turiștii, ne mai hlizim la aparatul de fotografiat... * Tăriceanu îi cere demisia președintelui României după eșecul referendumului. Cu alte cuvinte, patru la sută îl ceartă pe 50 ...
Loteria Română a aunțat, priuntr-un comunicat de presă, că marele câtigător la Loto 6 din 49 s-a pezentat pentru a-și ridica premiul. Conform sursei citate, este vorba despre Andrei Butnariu din Galați, care a mers la sediul loteriei, marți, 14 mai 2019, cu biletul câștigător. “Cine face ca mine, ca mine să pățească!” – este mesajul pe care cel mai proaspăt milionar în euro l-a transmis tuturor jucătorilor Loteriei Române. ”În cursul zilei de ieri, 14 mai 2019, s-a ...
Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat, ați putut afla de AICI. Biletul a fost validat la agenţia loto de pe strada Siderurgiştilor, din zona General, agenţie la care au existat câştigători şi în trecut. Conform datelor, acesta este al treilea premiu cu o valoare foarte mare câştigat cu un bilet validat la această agenţie. "Au mai fost câştiguri şi în trecut. Se pare că suntem cu noroc. Nu ştiu cine a jucat acest bilet câştigător. Probabil vom afla după ce îşi reve ...
Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat, a anunțat Loteria Română, citată de B1.TV. Biletul câștigător a fost jucat la o agenția din Galați. Potrivit sursei citate, marele premiul este de 4,7 milioane de euro. Iată comunicatul de presă al Loteriei Române: ”La tragerea Loto 6/49, de astazi, 12 mai 2019, s-a castigat premiul de categoria I, in valoare de 22.265.937,00 lei (4,7 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agentia 17-010 din Galati (n.a. - potrivit unei  ...

Câştigătorii loteriei fiscale din 17 martie

Luni, 18 Martie 2019 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Bonurile fiscale emise în data 28 februarie 2019, cu o valoare de 147 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 17 martie. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1–28 februarie 2019. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea cel ...

Cine câştigă la Loteria bonurilor fiscale

Luni, 18 Februarie 2019 18:30 | Publicat în ECONOMIE
Bonurile fiscale emise în data 19 ianuarie 2019, cu o valoare de 289 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, informează MFP. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 - 31 ianuarie 2019, iar fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinar ...

Câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale

Luni, 19 Martie 2018 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Bonurile fiscale emise în data de 22 februarie 2018, cu o valoare de 969 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 18 martie. La această extragere, au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 28 februarie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celo ...
Duminică, 16 aprilie, au avut loc două extrageri în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale. În afară de extragerea lunară, în ziua de Paști a fost organizată și o extragere specială cu prilejul sărbătorilor pascale. La extragerea specială de Paști au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie - 31 martie 2017. Bonurile fiscale câștigătoare sunt cele în valoare de 603 lei, emise în data de 15 februarie. La extragerea lunară obișnuită aferentă lunii marti ...
La extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 martie, bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2017, cu o valoare de 361 de lei, au fost desemnate câştigătoare, informează Ministerul Finanţelor Publice. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 28 februarie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astf ...

Bonuri câştigătoare la prima LOTERIE FISCALĂ din 2017

Luni, 23 Ianuarie 2017 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Bonurile fiscale emise în data de 7 decembrie 2016, cu o valoare de 706 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, informează Ministerul Finanţelor. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea d ...
Pagina 1 din 3