DSP Galați tărăgănează soarta Policlinicii cu Plată
Vineri, 29 Septembrie 2023 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Soarta Policlinicii cu Plată din Galați, ameninţată cu închiderea începând cu data de 1 octombrie, a ajuns un adevărat măr al discordiei pentru mai multe instituții din oraș. Trebuie spus că 29 septembrie a fost ultima zi în care unitatea medicală a funcționat.
În urmă cu câteva zile, cadrele medicale care lucrează în policlinica de pe strada Domnească au fost invitate de reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați la o întâlnire, pentru adoptarea unei ...
Autoritățile și aleșii, în căutare de soluţii pentru Policlinica cu Plată
Marți, 26 Septembrie 2023 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
După intervenția în presă a dr. Paul Ichim pentru salvarea Policlinicii cu Plată din Galați și după numeroasele articole apărute în "Viaţa liberă" pe acest subiect, se pare că mai marii urbei s-au așezat la masa negocierilor, încercând să găsească o soluție viabilă pentru rezolvarea situaţiei instituţiei medicale, chiar dacă până la momentul final mai sunt doar trei zile lucrătoare. Primăria Galați susţine că o rezolvare a problemei celor şase cabinete medicale de ...
Cine salvează Policlinica cu Plată din Galați
Marți, 26 Septembrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
O problemă care ne frământă pe toți în aceste zile este închiderea Policlinicii cu Plată din Galați. Este știut faptul că acesta este un simbol al oraşului și locul unde majoritatea dintre noi și-a găsit măcar o dată alinarea. Pentru că medicii de acolo își fac treaba așa cum le impunea jurământul lui Hipocrate, fără să condiționeze actul medical în vreun fel sau altul. Pur și simplu, la bază stau profesionalismul cadrelor medicale și promptitudinea cu care primeş ...
Medicul Paul Ichim susține salvarea Policlinicii cu Plată din Galați. Au mai rămas doar cinci zile!
Duminică, 24 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Despre închiderea Policlinicii cu Plată din Galați, "Viața liberă" a relatat în nenumărate rânduri. Deși foarte mulți gălățeni ne-au rugat să luăm legătura cu autoritățile locale și să solicităm acestora să găsească o soluție pentru a „salva” soarta unității spitalicești, niciunul dintre cei în cauză nu a luat vreo măsură. Nici măcar nu s-a încercat găsirea unei soluții, deși, în articolele apărute în presă, am propus câteva variante.
Singurul care ...
Dr. Paul Ichim: „Chiar este saturat oraşul de specialişti în domeniul medical, încât să ne permitem să închidem o policlinică?”
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 17:58 | Publicat în SĂNĂTATE
Iminenta închidere a Policlinicii cu Plată - relatate de ziarul „Viaţa liberă” într-o serie de articole – îi nemulţumeşte nu doar pe pacienţii gălăţeni şi pe medicii care acordă consultaţii şi servicii medicale acolo. Cunoscutului chirurg gălăţean dr. Paul Ichim a făcut public pe Facebook un punct de vedere interesant şi pertinent cu privire la soarta Policlinicii şi a sănătăţii gălăţene, în genere.
„Am văzut ştirea despre închiderea Policlinicii cu Pl ...
Gălățenii, nemulțumiți de decizia DSP de a închide Policlinica cu Plată
Vineri, 01 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Deși mai este doar o lună până în momentul în care Policlinica cu Plată din Galați va trebui să pună lacătul pe ușă, gălățenii se înghesuie încă pentru a mai beneficia de serviciile medicale de aici, în timpul rămas până la desființare. "Viața liberă" a relatat pe larg faptul că un ordin emis de Ministerul Sănătății dă undă verde Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați pentru desființarea policlinicii, acuzând unitatea medicală de niște datorii din an ...
Cine găsește 1000 de euro pentru Policlinica cu Plată
Joi, 10 August 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Policlinica cu Plată din Galați ar urma să fie închisă începând de la 1 octombrie anul acesta – este decizia Direcției de Sănătate Publică Galați despre care puteți citi pe larg în „Viața liberă”.Motivul care stă la baza închiderii acestei unități medicale vechi de peste trei decenii îl reprezintă, conform celor de la DSP, datoriile. Într-o economie de piață, să oprești o activitate care dă cu minus este ceva normal. Numai că ceea ce a făcut și face Policlini ...
O datorie de circa 1.000 de euro închide Policlinica cu Plată din Galați (FOTO)
Miercuri, 09 August 2023 21:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Decizia luată de DSP Galați cu privire la închiderea Policlinicii cu Plată din Galați a stârnit controverse atât în rândul medicilor care lucrează încă aici, cât și în rândul gălățenilor, care îi trec pragul de peste 30 de ani
Reprezentanții DSP Galați au analizat situația financiară a unității medicale și au stabilit că aceasta, în luna iunie 2023, avea, conform actelor doveditoare, o datorie de 31.500 de lei. Chiar dacă, în prezent, la Policlinica cu Plată mai ...