O întrecere captivantă de roboți pentru tinerii curioși

Luni, 24 Noiembrie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
În perioada 29-30 noiembrie 2025, începând de la ora 10,30, Clubul de Robotică ByteForce al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului „Marea Unire a Roboticii”. Evenimentul, devenit deja tradiție, se va desfășura în Holul Central al Universității din strada Domnească nr. 47 și promite o atmosferă plină de energie, emoție și inovație. Întâl ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UGAL) anunță oficial includerea sa ca membru cu drepturi depline în alianța universitară europeană Regional University Network - European University (RUN-EU), alături de parteneri academici de prestigiu din statele membre ale Uniunii Europene. RUN-EU este o alianță de universități europene dedicate dezvoltării regionale durabile, inovării și colaborării interinstituționale. Integrarea UGAL reprezintă un moment strategic în evol ...
1.545 de locuri bugetate la licență sunt disponibile pentru Admiterea 2025 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aproape la fel ca anul trecut. La taxă, cele 15 facultăți au la dispoziție 1.727 de locuri. Starul admiterii rămâne Facultatea de Medicină și Farmacie, cu cele mai multe locuri bugetate (280). Urmează, în ordine descrescătoare: Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (220), Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electr ...
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025” a ajuns la ediția a IX-a, consolidându-și statutul de eveniment de referință în domeniul sănătății mintale. De-a lungul timpului, conferința a evoluat semnificativ, reunind un număr tot mai mare de specialiști și extinzând tematicile abordate pentru a reflecta progresul medicinei și al cercetării. Un eveniment interdisciplinar pentru sănătatea mintală  Ca la fiecare ediție, conferința va reun ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Crearea sustenabilă și rezilientă a CENTRULUI DE TEHNOLOGII ÎN MOBILITATE (CTM) în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați”, cod MySMIS 322516, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea de investiţie „P5. O regiune educată”, Acțiunea „5.4 Dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar”. Obiectiv specific ...

„Noaptea Cercetătorilor” 2024, la Galați

Luni, 23 Septembrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați organizează, pe 27 septembrie, "Noaptea Cercetătorilor Reconnect" 2024, la Galați, Brăila și Buzău "Noaptea Cercetătorilor Europeni" este un eveniment care are misiunea de a aduce mai aproape știința de societate și de a crește interesul tinerilor pentru cercetare. În fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie, cercetători din 23 de țări și peste 400 de orașe din Europa celebrează prin întâlniri cu publicul contribuțiile științ ...
Trei studenţi de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi vor efectua, în perioada 16-18 noiembrie, o mobilitate în Polonia, la Universitatea pentru Știinţele Vieţii din Varșovia (WULS-SGGW). Mobilitatea este organizată în cadrul proiectului Internaţionalizare prin educaţie şi cercetare la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – IDEI (UGAL), proiect finanţat prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI 2023). Scopul acestei mobilităţi este ca studenţii s ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în intervalul 30 octombrie – 6 noiembrie, cea de-a treia ediție a Conferinței internaționale „UGAL – Dialoguri științifice și culturale”, eveniment desfășurat în cadrul proiectului Internaționalizare prin educație și cercetare la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - IDEI (UGAL)23. Cinci invitați aleși de un comitet științific vor interacționa cu publicul interesat în cadrul unor dezbateri onlin ...
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați organizează, în intervalul 30 octombrie - 6 noiembrie, cea de-a treia ediție a Conferinței Internaționale "UGAL - Dialoguri științifice și culturale", eveniment desfășurat în cadrul Proiectului "Internaționalizare prin educație și cercetare la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați" - IDEI (UGAL)23. Cinci invitați, personalități marcante în diferite domenii, vor interacționa cu publicul interesat, în cadrul unor dezbateri on ...
Vineri seara, în Campusul Științei din Galați oameni de toate vârstele au putut intra în contact direct cu lumea cercetării şi inovaţiei, la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023. Tema de anul acesta, "ReCoNnect - Research for Health" (Cercetare pentru Sănătate), a adus zona de cercetare de excelenţă din România în faţa publicului larg şi s-a concentrat pe modul în care ştiinţa îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea de soluţii pentru sănătatea oamenilor şi a mediul ...
Pagina 1 din 2