În ciuda vremii ploioase, sistemul de udare a gazonului din părculeţul de la Parfumul Teilor era în acţiune, în dimineaţa zilei de 28 august, udând de zor, cu jeturi foarte puternice, mai degrabă aleile şi băncile, decât gazonul, care, pe alocuri, era deja uscat, semn că nevoie de apă ar fi avut în toată luna de zile care a trecut şi în care nu a plouat deloc. Pe la ora 10,20, când am făcut primele fotografii, echipa de muncitori care era la faţa locului nu părea deloc dera ...
Două nave s-au ciocnit pe Canalul Sulina
Miercuri, 28 August 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Două nave maritime s-au lovit, miercuri, pe canalul Sulina, în timp ce una dintre ele încerca să ancoreze în regim de urgenţă, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime
Potrivit unui comunicat de presă remis de Autoritatea Navală Română (ANR), vasul "Sundry", sub pavilion Panama, se deplasa spre Tunisia, cu 6.228 de tone de orz la bord, atunci când a suferit o defecţiune la motorul principal, ceea ce a forţat echipajul să ancoreze în regim de urgenţă. "În timpul ma ...
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a propus ca cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) să impună sancţiuni împotriva unor membri ai Guvernului israelian, informează dpa
Sancţiunile îi vizează pe ministrul de Finanţe, Bezalel Smotrich, şi pe ministrul Securităţii Naţionale, Itamar Ben-Gvir. Atât Smotrich, cât şi Ben-Gvir au stârnit recent reacţii ferme prin declaraţii antipalestiniene. Ei sunt parteneri de extremă dreapta ai coaliţiei conduse de Benjami ...
Dorinel Munteanu și-a prelungit contractul cu Oțelul
Miercuri, 28 August 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Gruparea gălățeană a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că antrenorul Dorinel Munteanu și-a prelungit contractul cu Oțelul până în 2027
Astfel, dacă își va duce contractul la bun sfârșit, tehnicianul gălățenilor se va afla la cârma echipei roș-alb-albastre pentru încă două sezoane în afară de cel în curs. "Prelungirea acestui contract este o onoare pentru mine și un pas natural în acest proiect frumos. De când am preluat echipa, în 2021, am simțit ...
„Rețete mănăstirești”, cu gălățeanca semifinalistă la „Chefi la Cuțite”
Miercuri, 28 August 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Spiritualitate. Gălățeanca Alexandra Gabriela Veber, semifinalistă a emisiunii „Chefi la cuțite” - a cărei emoționantă poveste de viață ați putut-o afla din ziarul „Viața liberă” - a fost protagonista unei ediții speciale „Rețete mănăstirești”, la Trinitas Tv. Gălățeanca a pregătit un desert spectaculos, bun pentru o duminică în familie, în bucătăria Mănăstirii Botoș din Suceava. De ce tocmai acolo? Pentru că este un loc foarte drag sufletului său: " ...
Astăzi, 29 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Frunzei și Calea Galați. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Smârdan și Costache Negri, iar pe DN 25, pe raza localităților Piscu și Hanu Conachi. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Priponești. ...
Un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a ales cu dosar penal și nu va mai avea voie să se urce la volan, după ce a fost depistat în trafic conducând cu o alcoolemie-record
Mașina condusă de acesta a fost trasă pe dreapta pe o stradă din Tecuci, echipajul rutier remarcând traiectoria sinuoasă a autoturismului pe carosabil. Testarea bărbatului de la volan, aflat într-o evidentă stare euforică, a scos la iveală o alcoolemie în aerul expirat de 1,23 la mie. Șoferul a fost dus la s ...
Unui colonel FSB i-a rămas mâncarea în gât
Miercuri, 28 August 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Colonelul FSB Maxim Eremin, șeful Departamentului de Combatere a Terorismului din cadrul Serviciului de Informații al Rusiei, a murit după ce s-a înecat cu o bucată de carne, în timpul unei cine la Moscova, scrie publicația Ukraine Today, preluând surse rusești. Maxim Eremin, în vârstă de 50 de ani, nu s-a simțit bine în timpul cinei, pe 25 august, când, la un moment dat, i-a devenit greu să mai respire. Cauza ar fi fost o bucată de carne care i-a rămas blocată în căile resp ...
Președintele PNL – filiala Galați, George Stângă, îl atenționează pe premierul Marcel Ciolacu referitor la situația creată prin recalcularea pensiilor!
Miercuri, 28 August 2024 11:28 | Publicat în Regional
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, face un apel către prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, să renunțe la atacurile la adresa partenerilor de coaliție și să vină cu explicații pentru pensionarii nemulțumiți de recalcularea pensiilor.
„Premierul Ciolacu a spus de câteva ori, în declarația acordată presei, că va cere ministrului finanțelor să facă o «simulare» cu privire la pensii. Este, evident, o nouă improvizație pe care o încearcă! De ce? P ...
Potrivit meteorologilor, începând de marți, 27 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, în zona Moldovei, se produce o scădere de temperatură, astfel caracteristice până la finalul lunii august vor fi temperaturile maxime de 30...32 de grade.
„Luna septembrie va debuta cu maxime în general de 30...31 de grade, cu o ușoară tendință de scădere după 6 septembrie, când se va ajunge la o medie de 28 de grade. În primele nopți media temperaturilor minime va fi ...