OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Rezoluţie de consolare

Scris de Vineri, 14 Octombrie 2011
Rezoluţia din Parlamentul European prin care este sprijinită aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen are mai degrabă o valoare simbolică decât una practică. Asta pentru că, din 22 septembrie când Olanda şi Finlanda au spus „nu”, n-au apărut elemente noi care să modifice în vreun fel balanţa între taberele…

„Indignaţii” din lumea întreagă

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
Sâmbătă a fost ziua în care omenirea s-a „indignat”! Zeci de mii de persoane au protestat în 951 de oraşe din 82 de ţări. Sub sloganuri precum "Popoarelor din lume, ridicaţi-vă" sau "Ieşi în stradă, creează o nouă lume" cei autointitulaţi „Indignaţii” au mărşăluit pe străzile metropolelor. Motivele au fost…

„Ocuppy X”

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
Mesajul zecilor de mii de „indignaţi” din întreaga lume este, în esenţă, unul extrem de simplu: solidaritatea poate fi o forţă care să mişte… şi băncile. În 2008, întreaga lume a fost adusă în pragul dezastrului de lăcomia celor ce controlau verigile financiare ale întregului lanţ economic mondial. Lăcomia a…

Pace la schimb

Scris de Miercuri, 19 Octombrie 2011
Eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit în schimbul celor 1000 de palestinieni a adus, deopotrivă, bucurie şi în Israel şi în teritoriile palestiniene. Pentru o zi se poate spune că a fost pace. O pace la schimb. Fiecare tabără a obţinut ce a vrut. Pe de o parte, autorităţile israeliene au…

Ruleta moldovenească

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
Ce nu a reuşit emisarul Kremlinului, Serghei Nariskin, imediat după alegerile parlamentare de anul trecut din R.Moldova, au reuşit singuri „partenerii” din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Mai exact, în timp ce ruptura dintre Partidul Democrat (PDM) al preşedintelui Marian Lupu, Partidul Liberal – Democrat (PLDM) şi Partidul Liberal…

Asurzitoare, „vox populi”

Scris de Sâmbătă, 22 Octombrie 2011
Disciplina financiară a fost, până la urmă, elementul – cheie care a transformat Germania în principala forţă a Uniunii Europene. În timp ce alte ţări îşi ascundeau deficitul comercial sau datoriile sub preş, Germania şi-a contabilizat „nemţeşte” toate veniturile şi cheltuielile menţinând o traiectorie corectă din punct de vedere economic.…

Minus cu minus

Scris de Luni, 24 Octombrie 2011
Maratonul negocierilor la nivelul liderilor europeni ar trebui, în sfârşit, să aducă un răspuns clar, ferm şi, desigur, sustenabil la criza zonei euro. Un asemenea deziderat ar putea părea de-a dreptul un „miracol” financiar dacă ţinem cont că de la intrarea în vrie a Greciei au trecut mai bine de…

Negocieri lungi, criză sigură

Scris de Marți, 25 Octombrie 2011
Discuţiile din summitul european pe tema crizei financiare au scos la suprafaţă un adevăr simplu în esenţă, dar greu de gestionat în realitate: la timpurile noi aduse de furtunile economice este nevoie de prevederi noi, care să asigure un răspuns coerent şi transparent în faţa potenţialelor provocări. Din nefericire, anii…

Un pas necesar

Scris de Miercuri, 26 Octombrie 2011
Primele alegeri libere aduse de „primăvara arabă” au fost primite deopotrivă cu temeri şi speranţe. Tunisia este şi de această dată deschizătoare de drumuri, iar rezultatele scrutinului au fost cu atenţie urmărite şi în ţările care au trecut prin experienţe asemănătoare, precum Egiptul sau Libia, dar şi de Occidentul susţinător…

Axa Tahrir – Wall Street

Scris de Joi, 27 Octombrie 2011
Departe de a se dovedi „un foc de paie”, mişcarea Occupy pornită sub sediile bancherilor de pe Wall Street a căpătat proporţii globale. Mai mult, noile forme de comunicare permit nu numai o mai bună organizare a protestelor, dar şi o „joncţiune” între activiştii din întreaga lume. Un fapt cu…

Optimismul cere sacrificii

Scris de Vineri, 28 Octombrie 2011
 Al doilea summit de criză al liderilor europeni a venit, în sfârşit, cu un răspuns clar la provocările pe care criza din zona euro le ridică. Liniile strategice – reducerea cu 100 de miliarde a datoriilor Greciei, creşterea Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) la 1.000 de miliarde şi recapitalizarea…

Monarhie revăzută şi adăugită

Scris de Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Căsătoria dintre Prinţul William şi Kate Middleton a redeschis dezbaterile pe tema legii succesiunii din Marea Britanie. Acum, când există un cuplu princiar ce reprezentă viitorul monarhiei, opinia publică are şi la ce să se raporteze în momentul în care adoptă o anumită poziţie. Nu puţine sunt vocile care, de…

O ţară la "preţul corect"

Scris de Marți, 01 Noiembrie 2011
  Votul din Conferinţa generală a UNESCO privind cererea de aderare la organizaţie a Palestinei este pe cale să genereze un fapt fără precedent. O "ţară" devine membră a unei instituţii ONU fără să facă parte propriu-zis din ONU! Şi chiar dacă UNESCO are ca zonă de interes educaţia, ştiinţa…

Capitulare în zona euro

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Anunţul premierului elen George Papandreou că va organiza un referendum pentru aprobarea planului de măsuri economice stabilit între liderii din zona euro echivalează cu o capitulare. În joc este soarta Greciei, dar premierul recunoaşte că nu mai poate face faţă nemulţumirilor populare generate de planurile de austeritate. În esenţă, al…

Să nu-i crezi pe greci

Scris de Joi, 03 Noiembrie 2011
Să nu-i crezi pe greci când semnează o înţelegere – cam asta ar fi morala pe care liderii europeni au tras-o după anunţul şoc al premierului George Papandreou cum că va organiza un referendum pe tema noului acord de ajutor financiar încheiat la Bruxelles. Bursele au reacţionat primele. Haotic, cuprinse…

Marea degringoladă

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
După ce a aruncat piețele financiare și zona euro în haos, premierul grec, George Papandreou, își duce până la capăt ”misiunea” și aruncă și viața politică internă în degringoladă. Anunțul privind organizarea unui referendum pe tema planului de măsuri financiare convenit cu liderii europeni a detonat o revoltă chiar în…

Răul deja făcut

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Ideea referendumului din Grecia nu a rezistat nici măcar trei zile. Calificat drept un act nebunesc, dacă nu de-a dreptul sinucigaș, gestul premierului George Papandreou a fost respins categoric de toate forțele politice, fie ele din interiorul sau exteriorul țării. Dar fie și numai aceste trei zile au fost suficiente…

Premier şi de la capăt

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2011
Doar perspectiva dezastrului absolut a fost capabilă să urnească clasa politică elenă şi să o convingă de faptul că "trebuie făcut ceva". Primul lucru a fost acela de a pecetlui soarta premierului Georges Papandreou. Demisia sa a devenit o certitudine şi, în ciuda, unor cuvinte de apreciere din partea unor…

Diplomația nucleară

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2011
Între ”primăvara arabă„ și criza din zona euro, dosarul nuclear iranian a intrat într-un oarecare con de umbră. Subiectul are însă șanse să revină în forță pe agenda internațională odată cu publicarea, astăzi, de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a unui raport prin care se confirmă orientarea militară…

”Bunga-bunga” la final

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
Reacțiile la vestea că Silvio Berlusconi va demisiona din funcția de premier a fost primită, oarecum, cu destule de rezerve de simplii cetățeni. ”Il Cavaliere” s-a remarcat întotdeauna prin apetitul pentru putere, poate chiar pentru prea multă putere… De altfel, pasul decisiv nu a fost făcut prin vreun act de…

”Habemus Papademos!”

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Numirea noului guvern elen, având în frunte pe fostul viceguvernator al Băncii Central Europene Lucas Papademos, ar trebui să aducă o resetare a relațiilor Greciei cu UE și piețele financiare. O resetare care nu presupune renunțarea la obligațiile asumate prin acordurile dintre liderii europeni, ci tocmai asumarea planului pe care…

Kievul nu crede în lacrimi

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Noi acuzații au fost aduse la adresa fostei ”doamne de fier” a Revoluției Portocalii, Iulia Timoșenko. De această dată, justiția ucraineană îi reproșează presupuse fraude fiscale și deturnări de fonduri de peste 126 milioane de euro. Efectul imediat al acestor acuzații este că, indiferent de deznodământul procesului în care Timoșenko…

Bucuria nebunilor

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Spectacolul străzii ce a însoțit demisia din funcția de premier a lui Silvio Berlusconi se înscrie, pe undeva, pe aceeași linie a ”bufoneriilor”, fie ele de ordin politic sau social, ce au marcat scena publică italiană din ultimii ani. Pentru Il Cavaliere, huiduielile ce i-au însoțit ultimul act pe scena…

Delete ACTA!

Scris de Luni, 13 Februarie 2012
Lumea internetului, catalogată adesea drept „o lume virtuală” capătă pe zi ce trece valenţe tot mai puternice în lumea reală. Proteste anti-ACTA (Tratatul Comercial Anti-Contrafacere) sunt o dovadă în acest sens. Informaţii care erau până nu demult apanajul autorităţii de stat, al jocului de culise de natură politică sau economică,…
Pagina 158 din 163