OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Copiii de 10 care nu ştiu cât fac 2+2
Scris de D.C. Predescu Luni, 22 Iulie 2024
Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut examenele contând pentru Evaluarea Naţională, rata de promovare fiind în judeţul Galaţi de 79,2%. În cifre absolute, 3.054 de elevi gălăţeni au luat cel puţin media 5.00, din cei 3.854 prezenţi la examene (şi 4.069 care au finalizat cursurile gimnaziale). Rezultatul este unul bun,…
În aşteptarea luptei „indiencelor” pentru Casa Albă
Scris de D.C. Predescu Vineri, 26 Iulie 2024
Retragerea lui Joe Biden din cursa pentru preşedinţia SUA şi nominalizarea iminentă a vicepreşedintei Kamala Harris schimbă total bătălia pentru câştigarea poziţiei de lider al celei mai puternice naţiuni din lume Apăsat de problemele vârstei, relevate din plin în prima dezbatere televizată a candidaţilor, Biden ar fi pierdut probabil lupta…
Maturitatea şi luciditatea unui campion de 19 ani
Scris de D.C. Predescu Sâmbătă, 03 August 2024
Am scris de multe ori, de-a lungul vremii, că performanţa, în orice domeniu, de la educaţie la sport, are nevoie de investiţii. Cu atât mai mult în cazul unor succese de nivel mondial, aşa cum sunt, fără discuţie, medaliile olimpice obţinute la Paris de înotătorul de excepţie care este David…
Pensii mai mari într-o săracă ţară bogată
Scris de D.C. Predescu Vineri, 16 August 2024
De vineri, poştaşii încep să le împartă pensionarilor cadourile de Moş... Septembrie, adică deciziile de recalculare despre care Guvernul susţine că vor majora pensiile pentru mai bine de 80% dintre români Concret, ministrul Muncii a anunţat că 3.806.270 de pensii, din cele 4.609.830 aflate în plată în sistemul public, vor…
Capcana recalculării pensiilor
Scris de D.C. Predescu Sâmbătă, 24 August 2024
România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, 5,8% în luna iulie, în condiţiile în care media continentală este de numai 2,8%. Cu toate acestea, Banca Naţională a României (BNR) este neaşteptat de optimistă, în ultima sa şedinţă de politică monetară anunţând că inflaţia va ajunge la 4% până…
Recalcularea legitimează pensiile speciale
Scris de D.C. Predescu Joi, 29 August 2024
De ani buni, pensiile speciale reprezintă un adevărat măr al discordiei în societatea românească, iar principalul argument al celor care le contestă este faptul că ele nu se acordă pe principiul contributivităţii, adică respectivii pensionari nu au cotizat în perioada în care au muncit decât cu o mică parte din…
Începe şcoala condusă de ciolaci, ciuci şi clauşi
Scris de D.C. Predescu Luni, 09 Septembrie 2024
Sună iarăşi clopoţelul! De fapt, habar n-am dacă obiceiul acesta desuet se mai menţine în şcolile dotate cu table inteligente, calculatoare de ultimă generaţie şi sisteme audio performante Cel puţin aşa se laudă autorităţile că sunt dotate clasele în toate şcolile recent modernizate, deşi părinţii elevilor susţin că multe dintre…
Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!
Scris de D.C. Predescu Marți, 05 Noiembrie 2024
"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori…
Răzbunarea cărţilor necitite
Scris de D.C. Predescu Miercuri, 27 Noiembrie 2024
"Vorba dulce mult aduce" spune un proverb românesc, iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale l-a confirmat din plin. Cu un discurs gol de conţinut, dar extrem de frumos ambalat, unul dintre candidaţi i-a câştigat pe români cu o retorică naţionalistă total depăşită de vremuri, care trimite mai degrabă la…
Go West! Cu ţară cu tot sau pe cont propriu
Scris de D.C. Predescu Joi, 05 Decembrie 2024
"Go west/ Where the skies are blue/ Go west/ This is what we're gonna do" este un cântec făcut celebru de duetul britanic Pet Shop Boys la începutul anilor '90, care devenise un adevărat imn pentru tinerii est-europeni abia scăpaţi din lagărul comunist. Iar fostele ţări aflate zeci de ani…
Săptămâna de lucru, între prea mult și prea puțin
Scris de Anca Spânu Luni, 06 Ianuarie 2025
Tot mai multe țări europene cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile sau le dau dreptul angajaților să-și stabilească propriul program, astfel încât ziua de muncă să fie un concept flexibil. Evident, tendința este mai bine resimțită în țările unde drepturile angajaților sunt nu doar protejate prin lege, ci…
Cine va fi următorul Călin Georgescu
Scris de D.C. Predescu Miercuri, 11 Decembrie 2024
Anularea alegerilor prezidenţiale a amânat o problemă care nu îşi va găsi rezolvarea prea curând, cea a decuplării totale dintre aşteptările populaţiei şi agenda politicienilor. În timp ce oamenii de rând îşi doresc servicii de calitate, fie ele administrative sau de educaţie şi sănătate, locuri de muncă mai bine plătite,…
Cine plăteşte nota?
Scris de D.C. Predescu Luni, 23 Decembrie 2024
Acum câteva zile, agenţia Fitch a anunţat revizuirea la negativ a pespectivei ratingului României, în acelaşi timp cu menţinerea ratingului propriu-zis la BBB-, treapta cea mai nefavorabilă din zona acceptabilă pentru investitori. Trebuie spus că acest BBB- se află imediat deasupra ratingului "junk" (gunoi), iar perspectiva negativă (de scădere) duce…
La vremuri noi, Ciolacu 2
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 27 Decembrie 2024
Nu ne este foarte clar ce au înțeles liderii partidelor proeuropene după dezastrul anulatelor alegeri prezidențiale, dar ținem minte că toți spuneau că "au înțeles mesajul poporului". Vreo două, trei zile chiar au ieșit spășiți prin conferințele de presă pentru a-și pune cenușă în cap și să-și ceară iertare că…
Unde-s iernile de altă dată...
Scris de Raluca Ichim Joi, 20 Februarie 2025
Gândul la iernile de demult îmi dă și acum fiori... Où sont les neiges d'antan? Deşi nu sunt François Villon, aș putea, cu un exercițiu de memorie, să îmi aduc aminte de zilele interminabile pe care le petreceam în vacanța de iarnă jucându-mă ore în șir pe derdelușul format ad…
Cei 17 ani de acasă
Scris de Anca Spânu Miercuri, 16 Aprilie 2025
Uite o idee care, cel mai probabil, o să mă facă mai puţin populară în rândul părinţilor - care au cea mai grea meserie de pe pământ, aceea de a crea oameni: educaţia de acasă nu se opreşte la cei şapte ani, care de fapt sunt şase încă de când…
Dacă nu ai timp pentru sănătate, mori!
Scris de Mariana Constandache Joi, 21 August 2025
Sănătatea este un drept pe care trebuie să ți-l câștigi. Trebuie să te lupți să o ai, să plătești și să investești: răbdare, bani, grijă, cunoștințe și mai ales timp. Dacă pleci doar pe premisa că ”eu plătesc (bani) și automat trebuie să am sănătate”, ai pierdut din start. Am…
Când și bacteria are carnet de partid
Scris de Mariana Constandache Joi, 02 Octombrie 2025
În America, dacă un spital recunoaște public că se confruntă cu problema unei infecții nosocomiale, este felicitat, tot public, și chiar premiat, pentru spirit civic. În România, dacă un spital spune, din proprie inițiativă, că se confruntă cu aceeași problemă, riscă controale și sancțiuni severe, plus imagine compromisă. Acesta este…
De ce „merită” femeia să fie bătută
Scris de Beatrice Dumitriu Luni, 17 Noiembrie 2025
Pentru că a vorbit prea mult. Pentru că a îndrăznit să aibă o opinie. Pentru că n-a fost ciorba caldă. Lista motivelor pentru care, în mintea unora, o femeie „merită” bătaie este infinită. În România, zilnic, cel puțin două femei sunt ucise de partenerul intim sau de un membru al…
Campanie de la universitate la groapă
Scris de Mihai Angheluţă Luni, 12 Martie 2012
A început încăierarea. Evident, cele mai multe victime se vor înregistra în rândul colateralilor, că doar n-or să handicapeze dintr-ai lor (nu că aceia ar fi deja...). Ţipetele zilei vin de la Tg. Mureş, unde autonomia universitară e presată la învăţământ în limba udemeristă. Şi care-i problema? De ce ni…
Mai bine lesbian decât pedelist
Scris de Mihai Angheluţă Luni, 19 Martie 2012
• Ca să se distreze, americanii încearcă „Provocarea scorţişoarei”, înghiţind condimentul fără apă. Cea mai recentă „vedetă” de acest gen, tipă de culoare, ia un polonic întreg şi umple camera de pulbere maro, după care se postează pe You Tube. Ăştia-s bolnavi de invidie şi nu ştiu ce să mai…
Castrarea, amânată – momentan, autocastrare
Scris de Mihai Angheluţă Miercuri, 14 Martie 2012
Deoarece testosteronul produs în exces cauzează hipersexualitate şi comportamente aberante, 100 de pedofili din închisorile britanice au acceptat castrarea chimică, ajungând la nivelul de bărbăţie al unui pre-puber. La noi, o lege în domeniu a fost adoptată de Senat, dar Camera Deputaţilor îi tot amână dezbaterea. Parţial, au dreptate. La…
Trage presa! Cine stă ţintă?
Scris de Mihai Angheluţă Marți, 20 Martie 2012
• Un cotidian din Galaţi face un sondaj, „pe cine aţi vota ca primar?” Ei bine, câştigător e actualmente Costantin Telegan, cu peste 56 la sută. Detractorii zic că şi-a pus susţinătorii să-l voteze, on-line, la foc automat. La aproape 2.000 de voturi, fie ele şi virtuale, e grav pentru…
Armăsar rival c-un cal
Scris de Mihai Angheluţă Joi, 15 Martie 2012
Fabrica de tractoare IRUM din Reghin a ieşit din anonimat. Are litigiu la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci chiar cu Ferrari! Cică ar semăna lipiţanul antamat de OSIM pădurarilor tractorişti cu pur-sângele italian. E drept, un element comun ar fi. Roşul de galerie de evacuare încinsă la…
