Sigur că da! Suntem nişte amăgiţi! Amăgiţi de tot, putem spune! Motivele sunt cu duiumul! Dezamăgitorul Ion Mutelcă ne priveşte compătimitor şi părându-i rău, parcă, de starea noastră deplorabilă din cel puţin acest punct de vedere! Şi, ritualic, ne serveşte cu câte-un ceai împotriva păcălelii, adicătelea câte o ceşcuţă în care se observă licoare cu miros de nu-mă-uita! Sorbim încet, civilizat! Încă nu ştim ce efect are asupra minciunii, însă, oricum, credem ...

Sunt amăgit. Cauză pentru care mă duc la consultant. Acesta nu prea are clienţi. Fiindcă toţi oamenii sunt fericiţi în jurul meu şi în jurul lui. Ajung foarte repede la cabinetul său, un fel de sferă înscrisă perfect într-un cub, astăzi, ori un fel de cub înscris perfect într-o sferă, mâine... şi tot aşa, într-o alternanţă căpietoare şi într-un mod demonstrativ al ideii că acest tip de specialist nu poate fi decât un prototip al domeniului, un estetician pur-sânge, ...

îţi mulţumesc distinsă doamnă/ ce pot să fac ce pot să spun mă pun pe focul amăgirii/ mă scad şi cred că mă adun îmi lustruiesc vremelnicia/ prin care trec mut surd şi chior îmi număr steaua fără nume/ cred că mă-nalţ însă cobor mă joc şi pun pariu pe viaţă/ şi pierd însă nu-mi pare rău că te-ndrăgesc distinsă doamnă/ şi sunt pe veci câştigul tău când nu ajung nici până unde/ când nu ajung nici până când visez că-ţi dăruiesc o floare/ pe care-o p ...

nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa mă protejez de moarte - suntem convivi întru vecie,/ tovarăşi drepţi, la cataramă, la rău, la bine... fiecare/ chiar s-ar jertfi, la o adică, numai să fie în folosul/ aproapelui, când se abate pe casa noastră vro furtună/ şi răscoleşte şi destramă - ş-astfel şi eu şi moartea trecem/ orice-ncercare, fără frică nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa-mi ţin viaţa lângă mine ş-o las să bea şi să mănânce/ cu moartea, din acele ...

Nu mă număr printre habotnici. Vizitez biserica, dar nu ca un fanatic. Mă aplec în faţa dumnezeirii, dar nu ca un bigot. Pot intra-n binecuvântarea unei oficieri religioase de Duminică, să zicem, dar numai şi numai din Respect şi Mulţumire faţă de cei care, prin Biserică, au propovăduit dragostea pentru Pace, Umanism şi Învăţătură. Nu am o relaţie specială cu biserica. Nu sunt nici adept înverşunat al doctrinei creştine, dar nici un duşman autentic al acesteia şi al a ...

Sunt gata să-ţi ghicesc în vis şi-n dor,/ în poartă, în ogradă şi-n grădină,/ în viaţă şi în moarte, dacă vrei...!/ Dacă nu vrei, nu-ţi iau nici o Lumină/ din Zarea de  Atunci şi de Acum,/ din Ochii care-au dat întotdeauna/ în mugure şi-n floare şi în fruct,/ cum dă de-atâta vreme toată Luna,/ cum dă de-atâta vreme orice Stea/ (şi-a mea, şi-a ta, şi-a lui, şi-a lui Oricare).../ şi tot nu ştim de când şi până când/ ne amăgeşte-o veşnică-ntrebare:/ eu ...

Îmi umblă prin minte momentul/ sublim, de la prima muşcare, atunci, pe imaşul cu greieri,/ cu vaci şi viţei la-ntâmplare, când viaţa-mi părea bagatelă/ şi floare de câmp la ureche, când mintea-mi fugea prin coclauri,/ ca vaca muşcată de streche! Îmi umblă şi-mi face aleanuri/ şi pofte mai dulci, mai amare - aş vrea să mă-ntorc în poghiazuri/ fiindcă râvnesc re-muşcare! Aş vrea să te-ntorci (deodată/ cu mine) şi tu, vinovato de prima muşcare sublimă,/ pe care nu ...

Aici, la marginea acestei păduri, cea mai serioasă şi adâncă şi înaltă pădure din lume, am văzut-o pentru prima dată, atunci! Şi o mai văd şi acum! Iat-o, stă cu genunchii sprijiniţi pe pământul sfinţit de păsări şi de animale, de sapa şi de coasa şi de ochii şi de doinele părinţilor mei şi ai tăi şi ai lui! Stă cu spatele spre afară! Spre nimeni, adică! Spre nimic, adică! Da, stă cu faţa spre pădure, spre inima pădurii, spre sufletul pădurii, spre creierul ...

îţi mulţumesc pentru că mi-ai umplut ulciorul şi pentru că ai stat sub sub același cer, alăturea de mine, până când mi-am potolit cea mai lungă şi cumplită sete, până când am înţeles că un astfel de bine este egal cu smulgerea din braţele celei care se repede să-şi domolească foamea măcar cât ţine o secundă, fiindcă, oricum, nu se satură niciodată - e hulpavă şi furibundă, şi nimeni n-are curaj să-i facă şi să-i ducă nota de plată !!! pentru acest ulcio ...

Sunt gata de plecare. Îmi plac plecările. Deoarece mă angajează sufleteşte, fizic, emoţional. Fiindcă în partea cealaltă există o sosire şi o aşteptare. Există un scop şi o desăvârşire. Dar şi o cantitate suficientă de imprevizibil. Un fel de necesar. Un fel de „fără de care nu se poate”. Un fel necunoscut de „Cineva” sau „Ceva” care mă determină să-mi „rostesc” în gând mobilizatorul „abia aştept să ajung”. Şi care îmi aprinde imaginaţia, o tors ...