Intrăm în aceeaşi oglindă şi în aceeaşi secundă şi în acelaşi gând şi în acelaşi vis: oglindă care niciodată nu poate să mintă, secundă în care niciodată nu-i închis, gând pentru care păstrăm numai înţelegere şi candoare, vis în care încăpem împreună şi fără să nu credem că fiecare-i împărţit la fiecare, departe de furtună şi cât mai aproape de Sfânta Treime, fără de care nu se poate nici lungime, nici lăţime, nici înălţime şi nici adâncime ...

(!) ieri... am văzut-o pe Maria călare - ["nu mai stau, plec la capăt" - zicea -] doamne, doamne, ce Marie grăbită, doamne, doamne, ce fel de Marie frumoasă şi rea (!!!) (!) trebuie să-mi amintesc unde am văzut-o, mai ales că am obraz şi minte subţire - da, cred că pe Maria am întâlnit-o undeva, departe, departe, chiar foarte departe de mire (!!!) (!) departe de mire şi aşteptând, aşteptând să crească mânzul fătat astă-vară, să crească, să crească şi s-o ducă ...

Atunci mi se părea foarte departe până Acolo. Aşa de departe mi se părea, încât nici nu credeam că există acest Acolo. Mi se părea departe în lungime, dar şi în timp. Încercam să ajung măcar cu gândul, dar dădeam peste imposibil. Deseori, şi în joacă, însă şi în serios, mă grăbeam, poate-poate reuşesc să aduc depărtarea mai aproape, poate-poate zăresc silueta cestui adverb de loc pe linia orizontului. Dar, vorba aia, nu puteam decât să mă oftic fiindcă totu-i � ...

Prefaţă Şi se anunţă brumă... şi se mai/ anunţă un turnir de crizanteme!/ aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai.../ şi eu - heraldul gloriei supreme!// Cuprins Ia floarea aceasta rănită în toate războaiele dinaintea şi din timpul Vechiului Testament, în toate războaiele din timpul Noului Testament, în toate războaiele ne/justificate din timpul celor două mii de ani! Victoria a sărutat-o la butoniera lui Spartacus şi nebunii au salvat-o pe tabla de şah a lui Napoleon! ...

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!) (!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!) şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!) ...

După cum ziceam în ziarul de ieri, mama merge în vizită la Marghioala, fata ei vitregă şi sora mea aşijderea, să vadă cum se comportă găina pe ouă, cloşca pe care i-o dăduse cu o săptămână în urmă. Nu bate la poartă, că poarta lipseşte de acasă. Strigă. Nu răspunde nimeni. E duminică. Ar trebui să nu fie plecată. Mai strigă o dată. Tot nu răspunde. Mama îndrăzneşte să înainteze spre chichineaţa de primăvară şi vară. Marghioala are câine, dar nu latră. ...

mi-a spus cineva că eşti cea mai frumoasă dintre toate substantivele pe care le-am întâlnit între depărtare şi acasă, şi le-am stat umilit la picioare (!!!) mi-a spus cineva că te-a văzut odinioară, cu capul pe genunchi, ca o aşteptare unde nu vine nimeni să-ţi spună: domnişoară, numai dumneavoastră puteţi să-mi răspundeţi la întrebare (!!!) mi-a spus cineva că stai la fereastră şi plângi pe muşcata furată tocmai atunci, când am bătut şi am zis: dumneavoastră ...

Sora mea vitregă are casă-n vârful dealului. După ce i-a murit bărbatul strivit de tractor în fundul râpii, a început s-o ducă şi mai rău. N-are aproape de nici unele şi nici nu dă semne că ar vrea să aibă, adică să se întrebuinţeze cum femeile din cest cătun binecuvântat cu trei fântâni, cu toate gospodăriile la marginea satului, cu schit, cu horă de Paşti, cu frică de hoţi şi de Dumnezeu. Sărăcia străluceşte-n bătătura bietei surioare. Se vede tocmai din vâ ...

te-am căutat cu carul mare,/ iar tu fugeai cu carul mic: erai frumoasă şi răbdare.../ şi te-am strigat...şi te mai strig! doamne...şi ce îndepărtare,/ ce cai pur-sânge şi ce roţi mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi! ce mici erau roţile mele,/ mai mici decât la carul mic, nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic! şi dacă nu va fi să fie/ ce tot mă bântuie prin gând, în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ! acolo nu e l ...

Nu "panta rhei" mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ din tot ce-(a)(m) fost şi din continuare! Nu "nec plus ultra"-mi ţine calu-n frâu,/ nu-mi pune interzis pe "nu se poate"! Se poate să greşesc(!?) să nu pricep(!?)/ "festina lente" în eternitate! Se poate întâmpla orice şi-oricum:/ se poate pune şi la vis lăcată, se poate pune doliu la mister,/ se poate (ne)norocul să mă bată, se poate pierde calea spre-nceput/ sau spre sfâr� ...